Acestea nu sunt bazate pe cohorte și nu au o durată fixă (deși pot avea o limită de găzduire – de obicei, până la 3 ani – și anumite condiții pentru admitere). Aproape toate necesită plată de la startupuri sau din granturi guvernamentale.
Emiterea de acțiuni publice permite unei companii să strângă capital de la investitori publici. Un IPO este adesea considerat sinonim cu “listarea pe bursă”, deoarece după încheierea ofertei, acțiunile companiei vor putea să fie tranzacționate liber pe bursa unde aceasta s-a desfășurat.
Se desfășoară sub auspiciile artei conceptuale și este, de obicei, o formă de artă performativă. Intervenția se poate referi, de asemenea, la arta care intră într-o situație din afara lumii artei în încercarea de a schimba condițiile existente acolo. De exemplu, intervenția artistică poate încerca să schimbe situații economice sau politice sau poate încerca să sensibilizeze oamenii cu privire la o condiție despre care nu aveau cunoștință până atunci.
În general, astfel de compani își reinvestesc profiturile în afacere sau în comunitate.
Atunci când clienții își plătesc facturile, afacerea rambursează creditorul, plus o taxă sau o dobândă. Acest tip de finanțare este foarte asemănător cu factoringul, diferența principală fiind nu este nevoie ca afacerea să înștiințeze clientul.