2020 a fost un an cel puțin atipic (da, știm, circulă foarte multe adjective care îl descriu, ne vom limita la acesta 😊). Însă nu a însemnat doar confuzie și blocaj - dimpotrivă. Așa cum fac dintotdeauna, antreprenorii au căutat soluții, au găsit alternative, s-au aliat și susținut și și-au pus resursele la dispoziție în zonele în care era nevoie de ele – inclusiv în perioade în care ei înșiși erau sub foarte mare presiune.
Așadar, lucrurile nu s-au oprit (de tot) în 2020. Deloc chiar. Ni s-a reconfirmat faptul că în crize apar oportunități și că în apropierea oricărei uși închise găsești probabil o fereastră (de timp, de creativitate, de parteneriere sau de regândire a modelului de business). Și, în egală măsură, veștile primite din ecosistem au arătat același lucru.
Așa că în acest articol alegem să ne uităm cu optimism la o parte din cele mai importante momente pentru antreprenoriatul românesc din 2020. Și, în paralel, la cum a arătat calendarul vieților noastre personale, între ferestre de Zoom, carantină și anxietăți.
Ianuarie
- Românca Irina Haivas devine partener la fondul de investiții Atomico.
- Se lansează a treia ediție Changeeners, inițiativă a Impact Hub Bucharest și Samsung România - competiția pentru startup-urile care folosesc tehnologia pentru binele comunităților lor. Lista programelor pentru antreprenori din 2020 o poți găsi aici.
Februarie
- Sequoia, unul dintre cele mai importante fonduri de investiţii de tip venture capital din lume, anunță intrarea în Europa.
- Echipa SeedBlink este completată de doi noi parteneri: Carmen Sebe (ianuarie) și Radu Georgescu (februarie).
- Se deschid înscrierile pentru Social Impact Award 2020.
- Startupul EcoTree, finalist la Startarium PitchDay 2019, se listează și finanțează cu succes pe SeedBlink, cu suma de 225.000 de euro. De altfel, în 2020 mai multe startup-uri finaliste la PitchDay s-au finanțat cu succes pe platformă: Iunie - Kinderpedia (432,500 de euro), octombrie - Apiary Book (202.500 de euro, noiembrie - Jobful (575.000 de euro).
Martie
Începutul lockdownului; cele mai multe companii încep lucrul remote și caută soluții pentru a face tranziția mai ușoară
- Startupul SanoPass primește o o investiţie de 300.000 de euro de la Cleverage Venture Capital şi Founders Bridge.
- Încep înscrierile pentru Future Makers 2020.
- Bittnet începe să ofere gratuit soluții pentru companiile care lucrează remote.
- Jobful anunță un parteneriat cu Oracle, prin care soluția lor este integrată cu unul dintre tool-urile Oracle. Tot în martie, utilizarea platformei devine gratuită pentru angajatori.
- Se lansează Entreprenation, o platformă dezvoltată de reprezentanți ai mediului local de afaceri, pentru susținerea spitalelor în gestionarea pandemiei.
- Zitec oferă licențe gratuite timp de 3 luni pentru aplicația Regista, destinată administrației locale și pentru Mirro, un tool de performance management adresat companiilor.
- Medicai și Xvision, startup-uri finaliste la Startarium PitchDay, își pun la dispoziție în mod gratuit soluțiile de imagistică pentru medicii români.
- Qualitance se listează la Bursă.
Aprilie
-
Se lansează (re)Connect, modelul Impact Hub Bucharest de conectare, învățare, colaborare și co-creare pentru noi toți: antreprenori, startup-uri, companii mai mici sau mai mari, freelanceri și profesioniști, ONG-uri și instituții publice – pe scurt, oricine crede în puterea lui împreună. În perioada stării de urgență, a însemnat evenimente online, conținut curatoriat și relevant, dar și oportunități pentru afacerile locale.
Mai
- Alexandru Bogdan devine CEO ROCA X.
- Comunitatea revine în spațiile Impact Hub Bucharest (toate cele 3 locații), în condiții noi de siguranță.
- Programul Innovators for Children anunță startup-urile participante în program.
Iunie
- Xvision anunță un parteneriat cu spitalele din județul Timiș, pentru a ajuta la identificarea mai rapidă a infecțiilor cu COVID-19.
- UiPath și Druid se parteneriază - practic, UiPath va adăuga AI conversațional la prima platformă de hiperautomatizare end-to-end din industrie.
- Venomia câștigă competiția Changeneers 2020, oraganizată de Impact Hub Bucharest și Samsung România.
Iulie
-
Se încheie programul BEYOND Divides, coordonat în România de Impact Hub București în parteneriat cu Asociația ROI din Urlați. Pe parcursul unui an, a oferit celor 2 grupuri din mediul rural și cel urban resursele necesare pentru a elabora idei și soluții care pot rezolva probleme comune cu care se confruntă.
August
-
Startupul Bright Spaces, care a dezvoltat o platformă de vizualizare interactivă 3D, încheie un parteneriat cu Skanska România pentru clădirea Equilibrium din București. În octombrie, Bright Spaces au anunțat și lansarea în Marea Britanie.
Septembrie
- Techsylvania a mutat evenimentul online - competiția din cadrul său, Startup Avalanche, a fost câștigată de startupul australian AgUnity.
- Are loc finala Innovators for Children, care a premiat 5 afaceri care îmbunătățesc viața copiilor și adolescenților din România: Brio (30.000 de euro), Peditel (20.000 de euro), AutismOn (20.000 de euro), Emoface (15.000 de euro), KiDoc (15.000 de euro).
Octombrie
-
Au fost deschise aplicațiile pentru fondurile nerambursabile destinate afacerilor afectate de pandemie. Linia de granturi pentru investiții este deschisă până pe 29 ianuarie 2021, ora 20:00.
Noiembrie
- Am lansat Startarium Re:BUILD - Structurat pe 3 piloni principali, consultanță, mentorat și resurse, programul de 5 luni aduce împreună peste 40 de specialiști și companii care vor contribui la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor locale.
- Are loc finala programului Empowering Women in Agrifood, dezvoltat de EIT Food și implementat de Impact Hub Bucharest. Câștigătoarele, Ibolya Oprea – Reset și Cosmina Dinu – Ferma de păsări pășunate, au primit o finanțare de 5.000, respectiv 10.000 de euro, pentru dezvoltarea afacerilor lor.
- Questo anunță că au fost acceptați în programul Startup Bootcamp Scale Osaka (unul dintre cele mai importante programe pentru companiile din turism care vor să se lanseze în Japonia).
- Instant Factoring a anunțat extinderea pe piața din Serbia.
- Impact Hub Bucharest și Geeks for Democracy deschid un centru call-center de suport DSP, pentru gestionarea volumului de solicitări făcute în București.
Decembrie
- Lăptăria cu Caimac listează prima emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București.
- Mom o’clock, prima cafenea din București destinată mamelor, s-a reinventat și a lansat www.momoclock.ro, primul marketplace pentru mame.
- Competiția Startup Spotlight, din cadrul How To Web (și desfășurată online), este câștigată de startup-ul Cartloop.
The other side of Zoom. Un calendar semi-personal
31 decembrie 2019: ”Nu ne-ai plăcut prea tare, 2019. 2020 o să fie super!”
Ianuarie
-
”O să învăț atâtea lucruri noi anul ăsta! Sper doar să am timp!”
Februarie
-
Să fim serioși, nimeni nu își amintește ce s-a întâmplat în februarie.
Martie
- Finalul lui martie a coincis cu cea mai mare mișcare globală de patiserie, care va rămâne în istorie drept The banana bread revolution.
- Începem să cunoaștem oamenii cu care lucrăm mai bine, dat fiind faptul că în fiecare zi Zoom-ul ne aduce la ei în casă zilnic
- Toate departamentele se înnoiesc cu interni simpatici și bucălați, care apar în call-uri și țin să facă traininguri pe diverse teme importante (cum faci baloane, de exemplu).
- Dettol, Igienol, Domestos: pe orice, oricând, oriunde
- ”A trebuit să fac cale-ntoarsă, am plecat fără declarație”.
Aprilie
- Toată lumea începe să facă glume legate de valul de banana bread.
- ”Ești pe mute”.
- Se naște o întreagă generație de specialiști în bucătărie tradițională de Paște: sarmale, cozonaci, pască etc. Apar amenințările venite din bucătăriile părinților: ”Ia uite ce bine te descurci, la anul te ocupi tu de gătit, eu nu mai fac nimic!”
- Da, suntem tot în lockdown.
- ”A trebuit să fac cale-ntoarsă, am plecat fără declarație”.
- Pentagonul publică discret câteva filmulețe cu obiecte zburătoare neindentificate. Internetul reacționează.
Mai
- Toată lumea începe să își facă stickere personalizate pe Facebook.
- Oamenii încep să se bucure de avantajele întâlnirilor online: când nu te simți prea sociabil, poți oricând să spui că a picat internetul (e mult mai simplu decât să încerci să pleci neobservat dintr-un grup).
- ”A trebuit să fac cale-ntoarsă, că am plecat fără declarație. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că nu mai e nevoie de declarație”.
- Ieșiri precaute (și ușor paranoice) la terasă.
Iunie, Iulie, August
- Cresc search-urile Google pentru ”plajă izolată”, ”locuri mai puțin cunoscute România”.
- Pe lângă asigurarea de călătorie, în trollerele de vacanță apar și certificatele de testare COVID.
- Conturile de economii răsuflă ușurate, sezonul nunților se amână până în 2021.
Septembrie
- Întâlnirile pe Zoom se mai răresc, unele din ele se mută în offline.
- În unele companii reapar discuțiile pasiv-agresive despre dispariția pachetului de mâncare lăsat în frigider.
Octombrie
-
Zoom se întoarce cu forțe proaspete.
Noiembrie
- Primul vaccin descoperit, yay!
- Cauți taxi/Uber/Bolt la 22:30? Mult noroc 😊
- Apar primele glumițe despre parteneriatul dintre SpaceX și NASA. Practic, Space X ajută astronauții NASA să facă naveta (see what we did here) spre Statia Spațială Internațională.
- În Utah apare un monolit misterios. Internetul reacționează.
Decembrie
- Scad vânzările pentru plannere 2021.
- Am trecut de 20 decembrie și încă nu a apărut nicio listă de rezoluții în social media.
- Toată lumea se bucură că a început the final countdown pentru 2020.
- Se scot de la naftalina folderului de bookmarks rețetele de cozonaci de la Paște.