Cum găsim motivația optimă? (1)

La nivel personal, e relativ simplu să îți dai seama care sunt lucrurile care te motivează. În lucrul cu oamenii însă, factorii pot să fie foarte diferiți - unele persoane se mobilizează mai ușor dacă au foarte multă autonomie, altele - dacă se simt susținute și aprobate când se simt nesigure, de exemplu. Despre particularitățile motivațiilor poți afla mai multe de la Rareș Manolescu, coach și trainer, în materialul următor.

Un călător, în drumul său spre casă, trecea printr-o pădure destul de deasă. Dornic să nu îl prindă noaptea, grăbea pasul, când la un moment dat aude un zgomot sacadat care nu părea să fie din pădurea respectivă. Curios, hotărăște să își îndrepte pașii către locul respectiv. Află peste câteva minute că este vorba despre o poiană, iar la capătul ei e un om care tăia lemne. Se îndreaptă cu pași grăbiți, vrând să afle ce caută în pădurea respectivă. Pe măsură ce se apropie, observă că omul depunea un efort extraordinar și asta îi stârnește și mai mult curiozitatea călătorului, care, ajungând aproape de persoana respectivă, vede că ea se chinuia să taie lene cu un fierăstrău care avea dinții tociți. Mirat peste măsură de insistența acelui om de a tăia lemne cu fierăstrăul tocit, se hotărăște să îl întrerupă și îl întreabă: ”Bună ziua! Nu vă supărați că vă deranjez, observ că tăiați lemne cu un fierăstrău care are dinții tociți și pare că vă chinuiți.”

Motivul pentru care nu spun acum finalul poveștii este că o să revin mai târziu, după ce îți voi împărtăși 3 idei care sper să te ajute în ceea ce faci și care au într-un fel legătură cu povestea pe care am început-o mai devreme.

Manageri buni versus manageri răi

Ce anume apreciezi și ce anume respingi în calitate de angajat, ce anume îți place sau te deranjează la cineva care te conduce? Invitația mea este mai departe să te gândești la ce ar răspunde oamenii tăi la aceste întrebări.

Dacă vrei, asta poate să fie o tehnică pe care o folosești, întrebându-ți oamenii același lucru. ”Gândiți-vă la managerul cel mai rău, care v-a tratat în cel mai neprietenos mod și de ce a făcut acest lucru. Gândiți-vă și spuneți-mi care sunt acele cuvinte care descriu comportamentul lui, atitudinile lui care nu v-au plăcut. În paralel, faceți același lucru pentru cel mai bun manager pe care l-ați avut.”

Dacă reușești să obții această listă de la oamenii tăi, poți să ai un punct de plecare în a-ți da seama care sunt așteptările lor de la tine, fără să fie nevoie să folosești chestionare sofisticate sau instrumente care costă sau durează mult. Este o metodă simplă pe care o poți folosi oricând pentru a lua pulsul.

Un motiv secundar pentru care am adus în conversație acest subiect și această întrebare despre cel mai bun și cel mai rău manager, este să te invit să te gândești la care sunt rezultatele pozitive dacă tu ca manager sau ca antreprenor vei ajunge să le oferi oamenilor exact ceea ce au ei nevoie.

O să afli că acest gen de atitudine pozitivă creează motivație puternică la locul de muncă, creează angajament din partea oamenilor care lucrează și mai creează intenții.

4 intenții importante care pot să apară la locul de muncă pe care le poți obține dacă reușești să le răspunzi oamenilor exact așa cum îți cer ei

  • Intenția de a-și depăși rezultatele pe care le au, de a trage mai tare și de a avea o performanță mai bună.
  • Intenția de a susține organizația sau echipa, de a fi alături de ea.
  • Intenția oamenilor de a rămâne în organizație, de a nu pleca, de a nu-și căuta în altă parte un loc de muncă pentru că simt că sunt încurajați.
  • Intenția lor de a se dezvolta și de a crește.

Aceste intenții nu apar în condițiile în care oamenii nu simt că sunt respectați, nu simt că sunt ascultați, nu simt că li se oferă ce au nevoie, când au nevoie. Întrebarea nu e dacă suntem sau nu motivați, ci de ce suntem motivați, ce ne face să facem lucruri și care sunt motivele pentru care noi ne mișcăm într-o direcție sau în alta.

Newsletter

Newsletter-ul Startarium

Bilunar, în newsletterul Startarium găsești oportunități curatoriate și materiale utile antreprenorilor.

Abonează-mă