Horizon 2020 | Evenimentele prin care îți poți găsi partenerii pentru finanțare

Dacă ești antreprenor și vrei să accesezi fonduri Horizon, e important să știi că ai nevoie de parteneri din alte țări pentru implementare. Iată evenimentele online prin care să îi găsești în perioada următoare.

Horizon 2020 este cel mai mare și complex program de susținere, finanțare și facilitare de parteneriate pentru afaceri sustenabile, cercetare și inovare al UE. Deși în 2021 începe a doua fază a programului – Horizon Europe – apelurile de proiecte din prima fază continuă și anul viitor pentru o parte din industrii și obiective.

Dacă ești antreprenor și vrei să accesezi fonduri Horizon, e important să știi că cea mai mare a apelurilor includ în condițiile de eligibilitate și găsirea de parteneri din alte țări pentru implementare. Ca să faciliteze găsirea partenerilor potriviți, UE organizează (prin diversele sale ramuri) evenimente online dedicate colaborării și networking-ului. 

Am pus mai jos câteva dintre cele mai importante dintre ele – participarea este gratuită, dar este nevoie să te preînscrii. În descrierea fiecărui eveniment vei găsi și linkul pentru înscriere. Dacă evenimentele de mai jos vizează aria de activitate a companiei tale și vrei să iei parte la acestea pentru a accesa finanțarea, e important să știi că poți primi asistență gratuită din partea Enterprise Europe Network România.  

>> Citește și: Ce trebuie să știi despre programul de finanțare Horizon 2020

1. InnoTrans BUSINESS DAYS - Networking & Parteneriate - 22 – 25 septembrie 2020

Evenimentele se adresează companiilor și organizațiilor care își propun să inoveze în domeniul tehnologiei transportului. În platformă se pot crea și profiluri care să facă mai simplă găsirea partenerilor internaționali și, mai departe, stabilirea de întâlniri online cu aceștia.  

Din cauza pandemiei, datele întâlnirilor în persoană, în cadrul evenimentului fizic, au fost amânate pentru aprilie 2021 (conferința se va ține la Berlin).

Înscrierile pot fi făcute până pe 25 septembrie 2020 inclusiv la acest link.

2. Czech Republic Contact-Contract 2020 – 5 – 7 octombrie 2020

Evenimentul își propune să susțină eforturile IMM-urilor din Cehia în ceea ce privește producția și găsirea de parteneri europeni care să ajute la dezvoltarea acestei ramuri. Se adresează următoarelor verticale: minerit, metalurgie, turnătorie, ceramică, inginerie mecanică, tehnologii hidraulice, electronică și automatică, producerea plasticului etc.

Înscrierile se pot face până pe 2 octombrie 2020 la acest link.

3. Torino Fashionmatch – 5 – 8 octombrie 2020

Torino FashionMatch 2020 este evenimentul care facilitează parteneriatelor de afaceri din industria modei. Se adresează mai ales companiilor mici și mijlocii din domeniu, care se concentrează asupra sustenabilității și calității produselor pe care le creează.

Înscrierile pot fi făcute până pe 30 septembrie la acest link.

4. Conferința virtuală Enterprise Ireland – 13 și 14 octombrie 2020

Conferința include cele mai recente informații de la Comisia Europeană despre apelul de proiecte din European Green Deal. Participanții vor putea întâlni viitori parteneri pentru proiectele pe care vor să le implementeze, dar vor beneficia și de consultanță și sprijin pentru a le putea implementa.

European Green Deal este verticala Horizon dedicată proiectelor și companiilor din zona eco/verde: energie regenerabilă, economie circulară, construcții, agricultură și alimentație, biodiversitate etc. Despre lista ariilor vizate poți citi mai multe aici.

Înscrierile pot fi făcute până pe 2 octombrie 2020 la acest link.

5. Apel pentru soluții de robotică aplicabile în agricultură - agROBOfood- 20 octombrie 2020 - 20 ianuarie 2021 

Rețeaua agROBOfood caută să faciliteze utilizarea soluțiilor de robotică în agricultură și industria alimentară.

În cadrul acestui apel, pot aplica startup-uri și IMM-uri din statele membre ale Uniunii Europene sau din statea incluse în programul Horizon 2020, din industria agroalimentară și de robotică. 

6. Evenimentul de lansare chii - Community for hyperspectral imaging / imagistică hiperspectrală - 5 noiembrie 2020

Tehnologiile de imagistică hiperpectrală colectează și prelucrează informații din întregul spectru electromagnetic. Facilitatează găsirea de obiecte, identificarea unor materiale sau detectarea de procese.

Evenimentul de lansare a comunității va fi urmat de 8 sesiuni online în care membrii acesteia vor prezenta tehnologiile și produsele la care lucrează, în cadrul unor sesiuni de pitching de câte 10 minute.  

Înscrierile pot fi făcute până pe 31 ianuarie 2021 la acest link.

7. BE @Smart Manufacturing Matchmaking 2020 – 18 – 20 noiembrie 2020

Evenimentul își propune să creeze o serie de oportunități de colaborare în domeniul proceselor de fabricație smart și industriilor 4.0. Verticalele pe care le vizează includ ioT, AI, robotică sau cyber security.

Înscrierile se pot face până pe 19 noiembrie la acest link.

8. GREEN DAYS 2020 – POLLUTEC – 1 – 4 decembrie 2020

Evenimentul se adresează IMM-urilor, organizațiilor și centrelor de cercetare, fondurilor de investiții sau distribuitorilor din domeniul economiei circulare, energiei și mediului.  

Înscrierile pot fi făcute până pe 13 noiembrie la acest link.

9. Care & Industry together against CORONA – 30 martie – 31 decembrie 2020

Evenimentele periodice sunt organizate pentru a facilita găsirea de parteneri care să construiască protocoale și soluții pentru combaterea și gestionarea pandemiei pe care o traversăm.

Industriile vizate în cadrul lor cuprind: diagnosticare Covid, echipamente medicale (inclusiv de igienizare și sterilizare), tehnologia informației și comunicații,

Înscrierile pot fi făcute până pe 31 decembrie inclusiv la acest link.

10. Virtual International Partnering – Innovation in Environment & Energy & Circular Economy – webinarii periodice până pe 31 decembrie 2020

Evenimentul aduce laolaltă companii și organizații de cercetare din Europa și din afara continentului, pentru a genera noi parteneriate de afaceri, cooperare tehnologică și de research & development.  

Industriile de focus: Reciclare și managementul deșeurilor, Energie Regenerabilă, Eficiență energetică, Economie circulară, Gestionarea resurselor de apă și tratarea apei.

În cadrul evenimentelor, poți găsi furnizori europeni autorizați, noi clienți regionali, parteneri comerciali sau tehnologici și poți primi insighturi valoroase pentru proiectele pe care vrei să le implementezi în compania ta.

Înscrierile pot fi făcute până pe 31 decembrie 2020 la acest link.


Dacă vrei să participi la unul dintre evenimente și să accesezi fonduri care fac parte din Horizon 2020, poți primi asistență gratuită pentru înscriere și prezentare din partea Enterprise Europe – România, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională București - Ilfov, cristian (punct) ormidean (at) adrbi.ro.

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail