Programul „Start-Up Nation 2024”: finanțare oferită și cine se poate înscrie

Prin programul „Start-Up Nation”, tinerii care vor să devină antreprenori pot beneficia de granturi pentru a-și înființa IMM-uri, cu un aport propriu de 10%. Într-un ecosistem local în care finanțarea nu este foarte ușor de obținut, lansarea oficială a apelului este așteptată de toți cei interesați.

Anunțat încă din luna martie, programul național de sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului „Start-Up Nation 2024” va acorda granturi nerambursabile din partea Statului Român și a Uniunii Europene, în cadrul a doi piloni: „Tineri Antreprenori prin Start-Up Nation” și „Start-Up Nation România”. Primul se adresează tinerilor sub 30 de ani din toată țara, al doilea – persoanelor de 30-35 de ani, inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă, șomerilor și celor care fac parte din grupuri dezavantajate pe piața muncii, din zonele mai puțin dezvoltate ale țării. 

Dacă vrei să începi o afacere cu ajutor monetar de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) și Uniunea Europeană, descoperă mai jos cum poți obține finanțare prin cea de-a patra ediție a apelului non-competitiv de proiecte „Start-Up Nation”.

Pe scurt

  • Obiectivele programului
  • Etape „Start-Up Nation 2024”
  • Valoarea finanțării acordate
  • Ce trebuie să conțină planul de afaceri depus
  • Condiții de eligibilitate
  • Cheltuieli eligibile
  • Cum te poți înscrie în programul „Start-Up Nation 2024”

Obiectivele programului

„Start-Up Nation 2024” își propune să îmbunătățească accesul la locuri de muncă și să promoveze desfășurarea de activități independente pentru tineret, persoanele inactive, șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii. În plus, MEAT dorește activarea potențialului antreprenorial al tinerilor din România. 

Pentru asta, va acorda finanțări nerambursabile de până la 250.000 de lei, pentru înființarea unor afaceri noi. Programul este derulat exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro și se adresează doar persoanelor care au domiciliul/reședința în România.

Pilonul I se adresează tinerilor care nu au împlinit încă 30 de ani și va presupune selectarea unui număr de aproximativ 5.250 de planuri de viitoare afaceri. Minimum 10% din persoanele fizice din acest pilon trebuie să aparțină minorității rome. 

Pilonul II țintește 3.864 de tineri de 30-35 de ani sau persoane reîntoarse în țară din diaspora, cu dizabilități, defavorizate, din mediul rural, angajați sau șomeri, fără limită de vârstă, din orice zonă a țării cu excepția București-Ilfov.

Etape „Start-Up Nation 2024”

Programul din acest an se va desfășura în trei etape: 

  • Etapa I presupune înscrierea viitorilor antreprenori la cursuri de formare antreprenorială; Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (Radu Oprea) a transmis că va fi vorba despre 40 de ore de cursuri;
  • Etapa a II-a este cea de înscriere a planurilor de afaceri, în vederea acordării finanțării (și se încheie cu semnarea contractelor de subvenție); toate plățile aferente funcționării IMM-urilor nou create vor fi efectuate în cadrul acestei etape;
  • Etapa a III-a include monitorizarea sustenabilității IMM-ulor sprijinite de „Start-Up Nation”, pe durata asumată în cererea de finanțare/planul de afaceri.

Apelurile de proiecte sunt de tip non-competitiv, cu termen de închidere. În luna iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat pentru consultare publică ghidurile solicitantului pentru Pilonul I și II. Din aceste ghiduri am extras informațiile de mai jos, despre valoarea finanțării acordate în cadrul fiecărui pilon, ce trebuie să conțină planul de afaceri depus și condițiile de eligibilitate pentru „Start-Up Nation 2024”. În perioada 19-30 septembrie, furnizorii de cursuri de formare profesională se pot înscrie în sistem, pe minimis.imm.gov.ro, asumându-și formarea antreprenorială a unui număr minim de persoane fizice din grupul țintă, în funcție de criteriile de eligibilitate ale celor doi piloni, pentru o perioadă de aproximativ 4 luni. Aceste informații vor fi actualizate pe măsură ce sunt anunțate noi detalii. 

👉 Descoperă la ce alte apeluri de finanțare nerambursabilă poți aplica în acest an, pe lângă programul „Start-Up Nation 2024”.

Valoarea finanțării acordate

Conform datelor anunțate de minister, bugetul din acest an al programului „Start-Up Nation” va fi de peste 446,18 milioane de euro. Pilonul I va oferi 295,75 de milioane de euro, iar Pilonul II are un buget de 150,43 de milioane de euro.

Valoarea sprijinului financiar acordat pentru cele două piloane va fi de maximum 250.000 de lei/IMM, cu o cofinanțare proprie de minimum 10% din total. Se va acorda punctaj suplimentar planurilor de afaceri care prevăd o cofinanțare proprie mai mare. Acest apel vizează întreaga țară: și regiunile mai puțin dezvoltate ale României (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), și regiunea dezvoltată București-Ilfov. Cel puțin 10% dintre locuri vor fi destinate minorității rome.

Apelul pentru Pilonul I va sprijini:

  • formarea competențelor antreprenoriale în rândul a cel puțin 25.000 de persoane și dezvoltarea unor planuri de afaceri, în urma accesului la cursuri de formare; 
  • tutoratul/mentoratul, consilierea și dobândirea de competențe în managementul de proiect;
  • acordarea unui sprijin financiar de minimis (maximum 200.000 € pe o perioadă de 3 ani fiscali) pentru dezvoltarea de 5.250 de IMM-uri și crearea unui număr estimat de 10.500 locuri de muncă;
  • monitorizarea implementării planurilor de afaceri și îndeplinirii obligațiilor asumate inclusiv în perioada de sustenabilitate (care este de cel puțin 2 ani de la finalizarea celor 12 luni de implementare a planului de afaceri, în care beneficiarii au obligația de a asigura funcționarea IMM-urilor create și menținerea locurilor de muncă asumate în cadrul acestora).

Apelul pentru Pilonul II va sprijini:     

  • identificarea sectoarelor economice competitive;
  • formarea competențelor antreprenoriale în rândul a cel puțin 4.600 de persoane și dezvoltarea unor planuri de afaceri;
  • servicii de tutorat/mentorat/consiliere și dobândirea de competențe în managementul de proiect;
  • acordarea de sprijin financiar de minimis pentru dezvoltarea de 2.500 de IMM-uri și crearea a cel puțin 5.000 de locuri de muncă;
  • monitorizarea implementării planurilor de afaceri și îndeplinirii obligațiilor asumate inclusiv în perioada de sustenabilitate (cel puțin 2 ani de la finalizarea celor 12 luni de implementare a planului de afaceri, în care beneficiarii au obligația de a asigura funcționarea IMM-urilor create și menținerea locurilor de muncă asumate în cadrul acestora).

Ce trebuie să conțină planul de afaceri depus

La finalul cursurilor, doritorii vor întocmi un plan de business, pentru viitoarele lor IMM-uri. Aceste planuri de afaceri (pentru ambele piloane) trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:
•    direcțiile de dezvoltare ale IMM-ului;
•    descrierea produsului/serviciilor/lucrărilor care vor face obiectul activității viitoarei afaceri;
•    justificarea activităților propuse și analiza punctelor tari și slabe ale întreprinderii, a amenințărilor și a oportunităților din nișa aleasă (analiza SWOT);
•    planul de finanțare;
•    rezultate economice preconizate;
•    numărul de persoane angajate și norma de lucru.

👉 Ca să te asiguri că faci un plan de business ca la carte, urmează cursul nostru despre evoluția de la idee, la planul de afaceri, apoi structurează-l sub forma unui Business Model Canvas.

Condiții de eligibilitate

Pentru a fi eligibili în cadrul „Start-Up Nation 2024” – Pilonul I (Tineri Antreprenori prin Start-Up Nation), condițiile cumulative care trebuie îndeplinite de doritori sunt următoarele:

  • să aibă peste 18, dar sub 30 de ani;
  • să aibă domiciliul/reședința în România;
  • să intenționeze să deschidă o întreprindere în România, în mediul urban sau rural (deci să nu aibă deja un PFA, PFI, o Întreprindere Individuală/Familială).

Pentru a fi eligibili în cadrul „Start-Up Nation 2024” – Pilonul II (Start-Up Nation România), doritorii trebuie să se încadreze într-una dintre categoriile de mai jos:

  • să aibă domiciliul/reședința în România, în regiunile mai puțin dezvoltate – Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud-Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest şi Centru (nu și în București-Ilfov);
  • să aibă peste 30, dar sub 35 de ani, indiferent de statutul pe piața muncii, inclusiv persoane reîntoarse în țară;
  • să se afle în căutarea unui loc de muncă (să fie șomeri, persoane inactive sau din grupuri dezavantajate pe piața muncii – cu nivel scăzut de instruire, cu dizabilități, supuse riscului de excluziune socială, din zonele defavorizate), inclusiv persoane reîntoarse în țară.

Fiecare aplicant trebuie să își asume că va angaja cel puțin 2 persoane cu normă întreagă în cadrul acestor noi IMM-uri, pe o perioadă nedeterminată, la cel târziu 4 luni de la finalizarea Etapei I. Aceste 2 posturi trebuie să rămână ocupate minimum 24 de luni după finalizarea implementării proiectului, iar angajații trebuie să aibă obligatoriu domiciliul/reședința în regiunea în care se implementează proiectul.

Statul va monitoriza apoi activitatea noilor IMM-uri, care trebuie să fie funcționale, nu doar să supraviețuiască pe piață. După semnarea contractului de subvenție, întreprinderile nou create trebuie să-și continue activitatea încă 12 luni, la care se adaugă o perioadă minimă obligatorie  de sustenabilitate, de 24 luni. În situația în care IMM-ul își încetează activitatea în cele 12 luni de la data semnării contractului, actul va fi reziliat și banii plătiți de stat și UE trebuie returnați.

Cheltuieli eligibile

Cheltuielile care pot fi acoperite cu sprijinul financiar oferit beneficiarilor celor doi piloni din programul „Start-Up Nation 2024” sunt:

  • cheltuieli salariale aferente managementului, personalului și experților cooptați în proiect;
  • cheltuieli cu deplasarea personalului propriu și experților;
  • cheltuieli pentru consultanță juridică, formare și consiliere profesională;
  • cheltuieli cu taxe/abonamente necesare implementării proiectului (materiale educaționale relevante, taxe notariale, participare la programe de formare, taxe pentru înființarea de întreprinderi);
  • cheltuieli cu achiziția de materii prime, consumabile, licențe si software;
  • cheltuieli cu hrana;
  • cheltuieli cu închirierea de spații, echipamente, vehicule și diverse bunuri;
  • cheltuieli de leasing;
  • cheltuieli cu achiziția de echipamente (inclusiv IT), mobilier, investiții necesare activităților proiectului;
  • cost unitar programe de formare cu recunoaștere națională;
  • cheltuieli salariale, pentru personalul nou angajat și alte subvenții pentru înființarea unei afaceri.

👉 Vrei să primești o sursă nerambursabilă de fonduri? Atunci e important să știi cum să le gestionezi în cadrul afacerii tale, pentru a avea un business durabil, fără probleme de cashflow. Descoperă 5 sfaturi care te pot ajuta să menții echilibrul financiar al afacerii tale pe termen îndelungat!

Cum te poți înscrie în programul „Start-Up Nation 2024”

Dacă îndeplinești condițiile de eligibilitate, vei putea depune cererea de finanțare exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS2021/SMIS2021+ (ar fi util să îți creezi din timp un cont aici), după anunțarea deschiderii apelului, care se va face pe imm.gov.ro. Data de start pentru înscrieri nu a fost încă anunțată oficial, dar Guvernul României a adoptat (în august) Ordonanța de Ugență pentru implementarea celei de-a patra ediții a programului, care ar urma să înceapă în septembrie.

În concluzie, programul „Start-Up Nation 2024” reprezintă o oportunitate semnificativă de finanțare nerambursabilă pentru tinerii din România care vor să devină antreprenori. Dacă te încadrezi în criteriile de eligibilitate și ai o idee de afacere, anul acesta ai putea primi 250.000 de lei nerambursabili, care să te ajute să îți începi businessul.

Sursă foto: pixabay.com, pixabay.com, unsplash.com

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail