Ce este și cum completezi un business canvas?

Un Business Model Canvas te ajută să îți structurezi ideea, să testezi dacă poate funcționa și să vezi care sunt punctele forte și cele slabe ale ideii tale. Urmărește acest scurt video pentru a înțelege pașii de urmat:

Ai o idee de afacere și ai vrea să treci la treabă cât mai repede, dar cu riscuri cât mai mici. Business Model Canvas te ajută să îți pui ideea pe hârtie, să testezi dacă poate funcționa și să vezi mai bine care sunt punctele forte și punctele slabe ale ideii tale. Există 9 părți importante ale unei afaceri: 

  • Segmentele de consumatori pe care vrei să-i servești.
  • Valoarea produsă prin serviciul sau produsul pe care îl creezi.
  • Canalele prin care livrezi clienților tăi.
  • Relațiile pe care le dezvolți cu fiecare segment de consumatori.
  • Veniturile pe care le generezi.
  • Resursele cheie de care ai nevoie.
  • Activitățile cheie pe care le realizezi ca să creezi valoarea propusă.
  • Partenerii cheie.
  • Structura costurilor

La ce întrebări trebuie să răspunzi pentru fiecare secțiune

  1. Clienții: Ce tipuri de consumatori vrei să abordezi? Ce nevoi au? Cum îi poți ajuta?
  2. Valoarea propusă: Pornind de la nevoile potențialilor clienți, îți poți defini mai bine valoarea pe care vrei să o propui.
  3. Apoi, gândește-te cum ajunge produsul sau serviciul tău la consumatori.
  4. Gândește-te ce fel de relație vrei să dezvolți între afacerea ta și clienți. Toate aceste lucruri contribuie la veniturile afacerii tale.
  5. După ce completezi prima jumătate de canvas, știi cum câștigi banii (veniturile).
  6. Urmează resursele cheie. Care sunt lucrurile necesare pentru a susține și sprijini afacerea ta?
  7. Care sunt activitățile importante care îți influențează performanța?
  8. Ce parteneri te pot ajuta să pornești și să dezvolți afacerea?
  9. În final, după ce știi toate aceste lucruri, poți calcula mai precis ce costuri ai și afli dacă business-ul tău e sustenabil.

Canvas-ul te va ajuta să ai o imagine completă asupra felului în care va funcționa afacerea ta. Însă, pentru că deocamdată este doar un plan pe hârtie, trebuie să îl duci în realitate. Să ieși în lume și să stai de vorbă cu potențialii tăi clienți. Apoi, să validezi dacă ideile tale pot deveni o afacere reală. Să nu te sperie că răspunsurile de la potențialii clienți sunt diferite de ce ai gândit tu inițial.

Business Model Canvas te ajută să creezi și să re-creezi modelul tău de afacere de câte ori este nevoie, până ajungi la acel model care va avea succesul sperat. Te încurajăm să creezi mai multe variante de canvas-uri și să le testezi apoi în piață.

Mult succes!

Pune în practică

Creează un canvas

Folosește tool-ul gratuit Startarium pentru a crea primul tău draft

 

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail