Creanțele: ce sunt, cum se clasifică și ce impact au asupra afacerii tale

La început de drum, în general, indiferent de domeniul în care activezi, te poți lovi de probleme de tot felul, atât în ceea ce privește administrarea unei afaceri, cât și în alte domenii de activitate. Mai întâi, trebuie să te familiarizezi cu domeniul și cu ceea ce presupune, mai apoi cu principalele concepte care îl caracterizează, să îți asumi provocările aferente, să fii într-un continuu proces de învățare și să îți clarifici necunoscutele care vor face parte din traseul tău.

Necunoscutele nu ar trebui să reprezinte obstacole în dezvoltarea ta, ci căi prin care îți poți extinde constant cunoștințele și, clișeic sau nu, de a deveni din ce în ce mai bun și mai informat în ceea ce vrei să construiești. Indiferent câtă experiență vei avea într-un domeniu, trebuie să lași loc neprevăzutului și să te aștepți că pot apărea lucruri care-ți vor da bătăi de cap și te vor determina să-ți pui numeroase întrebări și să cauți răspunsuri potrivite, clare și certe. 

Unul din subiectele mai puțin cunoscute pentru cei aflați la început de drum în administrarea unei afaceri sunt creanțele. Află mai departe ce sunt creanțele, cum se pot clasifica și, mai ales, ce impact pot avea acestea într-o afacere. 

Până ajungem să clarificăm acest concept, în Startarium, cea mai complexă platformă pentru viitorii antreprenori sau pentru cei aflați la început de drum, găsești numeroase resurse și informații utile pentru a lansa, a crește și a susține o afacere de succes.

👉 Descoperă mai multe despre ceea ce presupune antreprenoriatul prin intermediul Startup EDU, cel mai complex curs ghidat din Startarium, cu insight-uri de la antreprenori, investitori, consultanți și experți, care te învață de la A la Z tot ce trebuie să știi despre un startup. 8 module de cursuri ghidate, cu 80 de materiale de parcurs, care îți vor oferi claritate și soluții pentru nevoile tale. 

Pe scurt

  • Ce sunt creanțele
  • Exemple de creanțe, cum se clasifică acestea
  • Impactul creanțelor pentru o firmă
  • Condițiile de existență a creanțelor
  • De ce e importantă învățarea continuă în domeniul financiar

Ce sunt creanțele

Creanțele în DEX sunt explicate ca fiind „dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva.”. Mai simplu spus, acestea sunt acele sume pe care firmele le încasează la un anumit termen de plată de la persoane fizice sau chiar de la firme. 

Creanțele mai pot fi explicate prin intermediul a două perspective -  prima estea cea în care dintre cine acordă un împrumut și cel care a primit un împrumut. În ceea ce îl privește pe cel care acordă, creanțele sunt drepturile deținute în a încasa suma datorată. Din perspectiva celui care a primit un împrumut, creanța este datoria pe care se angajează printr-un contract să o plătească la un termen stabilit. Astfel, un sinonim pentru creanță poate fi atât termenul de „datorie”, cât și termenul de „drept”. 

Bunurile, serviciile tranzacționate, părțile implicate în procesul semnării contractelor determină o gamă variată de tipuri de creanțe. 

👉 Acum, că ai aflat ce sunt creanțele, e important să înțelegi și care sunt acestea, dar nu înainte de a-ți propune să afli despre cele mai utile și folosite instrumente, oferite de Startarium în mod gratuit, care te ajută să îți dezvolți afacerea: de la business model canvas, la template-uri de cercetare de piață.


Cum se clasifică creanțele

  • Creanțe civile
  • Creanțe comerciale
  • Creanțe bancare
  • Creanțe fiscale
  • Creanțe salariale

Creanțe civile

În această categorie de creanțe nu sunt implicate persoane juridice, comercianți, creditori bancari, iar părțile implicate, care încheie contracte, sunt denumite persoane fizice (necomercianți sau neprofesioniști). 

Creanțe comerciale

Acestea au la bază un contract comercial prin intermediul căruia apare obligația achitării unei sume de bani în vederea efectuării unor anumite servicii sau livrării de bunuri. Contractul se poate încheia fie între două societăți comerciale, fie între o societate comercială și o autoritate condiționată prin intermediul unui contract. 

Creanțe bancare

În ceea ce privește creanțele bancare, acestea apar atunci când se semnează un contract de tip credit bancar, denumit și contract de împrumut, între bancă și o persoană fizică sau juridică. Suma împrumutată poate fi fără avans și garanție (sau cu avans și garanție). Odată cu restituirea sumei împrumutate, se poate restitui și dobânda aferentă. Pot exista, de asemenea, penalizări, în cazul în care debitorul depășește termenul stabilit de plată (există un calendar de plăți), iar acest tip de contract poate avea o durată mai mare (de la câteva săptămâni, până la câteva zeci de ani). 

Creanțe fiscale

Sunt de două tipuri: 

  • creanțe fiscale principale
  • creanțe fiscale accesorii

Creanțele fiscale principale se împart și ele în mai multe categorii și sunt administrate de către organele fiscale (centrale, locale sau alte instituții care administrează creanțele fiscale):

  • dreptul la rambursarea TVA
  • dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor 
  • cele provenite din obligația de plată a impozitelor, taxelor, amenzilor și contribuțiilor

De asemenea, ele se stabilesc și sunt administrate în baza unor acte denumite titluri de creanță fiscală. Ca antreprenor, ești obligat să depui declarații privind impozitele și taxele (creanțele fiscale), urmate de de plata acestora. Atunci când obligațiile fiscale datorate nu sunt plătite la timp, se poate trece la acțiuni de executare silită, comunicate debitorului. Dacă după 15 zile datoria nu este plătită, se recurge la executare silită și la:

  • comunicarea unei somații
  • rețineri (popriri) bănești asupra acțiunilor bancare
  • sechestre asupra bunurilor imobile sau mobile, a mașinilor, a utilajelor, a produselor finite (cu recurgeri inclusiv la vânzare directă sau vânzare la licitație)

În plus, creanțele fiscale accesorii apar atunci când creanțele fiscale principale nu sunt plătite la timp, debitorul/firma debitor fiind penalizată. Practic, acestea rezultă din dobânzile și penalitățile de întârziere aplicate la creanțele fiscale principale. 

Creanțe salariale

Acestea sunt stabilite prin dreptul muncii și reprezintă drepturile financiare ale angajatului. Se încheie un contract pe baza căruia angajatorul este obligat să plătească la termen contravaloarea serviciilor efectuate de către angajați, în baza cerințelor și condițiilor stabilite. Firma în sine devine astfel debitorul angajaților, iar angajații au statutul de creditor, iar între aceștia se stabilește un raport reglementat prin dreptul muncii. 

Impactul creanțelor pentru o firmă

Există așadar o clasificare extinsă a tipurilor de creanțe, iar atunci când ești la început de drum și vrei să îți deschizi o afacere, printre toate provocările care apar și îți îngreunează traseul, poate apărea și conceptul de creanță. 

În afara cunoașterii tipurilor de creanțe, este important să ții cont de câteva lucruri atunci când alegi să te afli fie în rolul de debitor, fie de creditor.

În momentul în care ai propria ta afacere și ești debitor, trebuie să te întrebi dacă:

  • ai cu adevărat nevoie de acel credit - deci, implicit, ai cu adevărat nevoie să te îndatorezi și dacă merită într-adevăr să o faci;
  • ai posibilitatea să îți plătești la timp datoria, astfel încât să nu ajungi la sancțiuni prin neplatăla termenul stabilit.

Atunci când te afli în ipostaza de creditor - este recomandat să îți alegi cu grijă clienții și să colaborezi cu diferite firme și să ai alăturiparteneri care îți inspiră și, mai ales, îți dovedesc încredere și seriozitate. E mai mult decât important să fii atent și precaut atunci când faci alegeri pentru afacereata, mai ales dacă acestea impactează și angajații, și nu doar pe tine.

Așadar, fie că ești creditor, fie că ești debitor, setează-ți trei principii pe care să le urmezi de fiecare dată:

  • seriozitatea
  • corectitudinea
  • încrederea

Dacă eștiserios și corect atât față de tine și de afacerea ta, cât și față de nevoile angajaților și a clienților, atunci îți va fi mai ușor să excelezi. Țne cont că ai nevoie și de transparențăatunci când alegi să fii antreprenor, iar această transparență se stabilește și pe baza unor relații de încredere reciprocă.

Condițiile de existență pentru creanțe

Acum căștii ce sunt creanțele, e important să cunoști și condițiile de existență ale acestora. Ca o creanță să existe, indiferent de tipul ei, trebuie să îndeplinească trei condiții:

  • trebuie să aibă caracter cert
  • să fie exigibilă 
  • să fie lichidă

Caracterul cert al creanței poate fi dovedit prin intermediul unui act - fie că este actul de creanță, fie contractul, fie facturile, fie angajamentul de plată. Astfel, se dovedeșteobligativitatea de plată și existența creanțelor este certă.

În ceea ce privește exigibilitatea, aceasta presupune data scadentă de plată a datoriei, pe care debitorul va fi obligat să o respecte, iar creditorul să o emită. În cazul nerespectării datei scadente, vor exista consecințe, precum penalizări și anumite sancțiuni.

Nu în ultimul rând, o creanță este lichidă dacă poate fi numărată, drept urmare, împrumutul sau, respectiv, suma încasată, este cunoscut cu certitudine de către creditor. Caracterul său lichid poate fi demonstrat prin intermediul următoarelor documente:

  • actul de creanță
  • dovezi de plată
  • fișe de sold

Teama de eșec este de departe una din cele mai mari provocări  a oricărui antreprenor la început de drum, alături de alte temeri care blochează căutarea soluțiilor. Este normal ca la început să existeneîncredere, teamă, să apară tot felul de întrebări și de nelămuriri, să își facă apariția tot felul de provocări care par că nu au rezolvare - cel puțin, nu imediată.

👉 Poți să citești mai multe despre ceea ce implică programul de mentorat oferit de Startarium.Te punem în legătură cu un mentor și aplici pentru un program de mentorat de 3 luni în care îți clarifici direcția, nevoile și îți stabilești un plan de acțiune pentru viitoarea ta afacere. Obții astfel numeroase resurse și ghidaj de specialitate.

De ce e importantă învățarea continuă în domeniul financiar

Domeniul financiar, ca orice alt domeniu, de altfel, implică studiu constant, întrucât se schimbă constant, se adaptează la nevoile curente, fiind mereu sincronizat cu realitatea cotidiană. De aceea, învățarea continuă și constantă e mai mult decât recomandată în acest domeniu, cel mai de interes fiind subiectele legate de business, viață profesională și antreprenoriat în general. 

De exemplu, întrebarea ce sunt creanțele poate fi clarificată, prin cercetare constantă, mai ales că acestea se împart în mai multe categorii, apar mai mulți termeni și mai multe concepte necunoscute. Consecvența și învățarea continuă sunt cuvintele-cheie în domeniul financiar, precum și adaptabilitatea la cerințele actuale sau, mai simplu spus, să fii în ton cu ceea ce se cere în momentul actual pe piața domeniului unde îți desfășori activitatea. 

Materialele din Startarium îți pot fi de mare ajutor în procesul tău de învățare. Vei găsi diferite instrumente și modele de lucru esențiale pentru antreprenori, pe baza cărora poți discuta mai departe cu mentori, consultanți și investitori. Tot pe Startarium, poți parcurge numeroase cursuri ghidate, care conțin materiale și resurse utile pentru tine și afacerea ta, iar progresul pentru fiecare curs pe care îl începi îl poți urmări direct din contul tău de utilizator.

👉 Află și care sunt noțiunile esențiale de business pe care este indicat să le cunoască orice antreprenor, dar sunt utile și oricărui profesionist care lucrează într-o companie centrată pe propria sa creștere. 

Îndrăznește, așadar, să fii curajos și curios, chiar dacă ești la început de drum. Îndrăznește să te dezvolți și să îți dezvolți afacerea prin studiu continuu, prin învățare consecventă, prin cursuri și prin diferite programe de mentorat. A fi antreprenor nu este doar provocator, ci și solicitant. Cu toate astea, în momentul în care ai resursele necesare la îndemână și, mai ales, dacă ești rezilient, identifici riscurile, nu le subestimezi, dar, în același timp, nu te temi de eșec, fiind conștient că mediul afacerilor e în continuă schimbare, vei găsi soluții potrivite pentru problemele tale. 

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail