Marius Tudosiei (Fondator Băcănia Veche) are propria afacere de 15 ani. Din exterior, pare că și-a găsit mai târziu adevărata pasiune – mâncarea din ingrediente naturale, făcută și vândută cu drag. Antreprenorul de 49 de ani ne-a povestit cum se vede traseul lui profesional din interior, de ce nu se simte sprijinit de statul român și de ce nu recomandă nimănui să plece la drum fără un plan de afaceri (cum a făcut el).
Marius Tudosiei (Fondator Băcănia Veche) a fost jurnalist (la Cronica Română, TVmania, 4Cars), om de marketing & comunicare (la Antena 1, Realitatea TV, Jurnalul Național, Radio Romantic FM) și TV (Sănătatea în bucate – Digi TV, Chefi fără limite – Antena 1). În plus, doi ani a fost asistent de laborator în Institutul Parhon (după ce a terminat Liceul Sanitar), ceea ce l-a obișnuit cu precizia. În 2010, a fondat Băcănia Veche și s-a dedicat antreprenoriatului.
În prezent, afacerea Băcănie Veche înseamnă: o prăvălie în Str. Barbu Văcărescu nr. 49, care vinde delicii ca ghebe marinate sau brânzeturi autohtone (care se apropie sau chiar le bat pe cele de import); un restaurant/bistro în Bd. Dacia nr. 25 (care găzduiește și evenimente); un website e-commerce (unde se vând produse prezente și în prăvălia fizică); un serviciu de catering cu ingrediente de sezon (care deservește șase grădinițe, oferă meniuri corporate și mâncare gătită).
Marius se vede personal și cât de des poate cu producătorii pe care îi promovează în magazin și restaurant și pune accent pe contacte, nu contracte – pentru că lucrează cu oameni înainte de a lucra cu businessuri. Nu este bucătar de meserie, ci din pasiune, iar aceasta din urmă (dublată de mult optimism) îl ajută să treacă peste cele mai mari obstacole. În plus, învață constant: de la clienți, de la furnizori, din vacanțele familiei, pe care le transformă în expediții de documentare gastronomică de câte o lună, pentru a trăi și a mânca fix ca localnicii.
Descoperă mai jos cum a arătat evoluția naturală care l-a adus în prezent, de ce nu vrea un investitor, dar și ce conține frigiderul lui de acasă!
Startarium.ro: Cum se vede traseul tău profesional din interior?
Marius Tudosiei: Tot drumul pe care l-am parcurs până în 2010 a fost o pregătire pentru Băcănia Veche. Am învățat multe lucruri care m-au ajutat să îmi promovez corect businessul, uneori chiar eficient. Am funcționat în toate joburile pe care le-am avut pe principii intraprenoriale, având mereu inițiative care au adus multă plus-valoare proiectelor în care am fost implicat. Însă cel mai important lucru în succesul pe care l-a avut Băcănia de la început a fost faptul că m-am născut la țară, într-o casă în care mâncarea era foarte importantă. Prin urmare, am crescut cu deprinderi bune, am memoria gustului autentic, pot face diferența între ingredientele corecte și cele „păcălite”.
S: Cum funcționează liniile voastre de business (prăvălia, restaurantul, serviciul de catering și magazinul e-commerce)?
M.T.: Micul nostru ecosistem nu e compus din entități separate, ci formează un organism comun. Interdependent. Asta ne ajută să evităm pierderile, să funcționăm integrat, să avem furnizori comuni și, uneori, să putem să îi ajutăm și pe ei să „stingă” niște vârfuri de producție care altfel ar deveni pierderi. De exemplu, când în bucătăria de catering ne rămâne mâncare de la grădinițe – colectăm în fiecare dimineață informații despre prezența copiilor și trimitem doar mâncare pentru ei – o reasezonăm (mâncarea copiilor are mai puțină sare și e mai puțin condimentată) și o trimitem fie pe tabla zilei din Dacia 25, fie la vânzare în Barbu Văcărescu 49. Dacă avem o nuntă de pregătit, cu siguranță o să facem cu 200 de sarmale mai mult (să avem și în restaurant, dar și în băcănie, la vânzare). O comandă greșită de cârnați semi-afumați făcută în Băcănie a devenit, adăugând ceva pulpă, mușchi și niște coaste, o preafrumoasă carne la garniță. Pe care o avem în borcane, la raft, dar și în meniul din bistro. La fel: excesul de mâncare gătită pentru evenimente devine ceva, undeva. Oricum, ceva cu valoare adăugată, nu neapărat compost. Așadar am construit un ecosistem care se protejează destul de bine, eficient, în care resursele sunt corect utilizate.
S: Care dintre ele generează cele mai multe bătăi de cap?
M.T.: Rând pe rând, fiecare. Pentru că există o ciclicitate a problemelor. Uneori ai probleme să administrezi succesul (de Crăciun și Paște, în Bacănie), alteori dezastrul (cum e cel generat de mișcările de personal din Dacia). N-am fost avizat că un restaurant înseamnă o perindare a personalului într-un ritm atât de intens. În Dacia, am avut probabil cel mai scurt mandat al unui angajat: un puști care venise la vase și care, la doar 5 minute după ce s-a schimbat în echipamentul de lucru, când nici nu apucase să spele vreun vas – obiectul jobului – a realizat că „Nu mă regăsesc în jobul ăsta”, s-a schimbat și a plecat acasă. Mie mi s-au ridicat multe întrebări existențiale, dar pe unele prefer să le las fără răspuns, pentru că el vine, iată, la fiecare rundă de alegeri. Partea legată de personal este și cea mai mare bătaie de cap pe care o avem. În rest, lucrurile au avut timp să se așeze. E într-adevăr enorm de muncă, dar deja avem 7-8 ani de când nu mai facem greșeli și lucrurile merg excelent.
S: Care dintre liniile de business te-a ajutat să înveți mai multe despre tine, ca om și ca antreprenor?
M.T.: Fiecare direcție m-a ajutat să învăț ceva bun. Să-mi extind grija pentru propriii copii și asupra celorlalți 450 pe care îi hrănim în fiecare zi sau să experimentez tot felul de idei în băcănie (sunt un experimentalist). Iar dacă se dovedeau că nu funcționează, să vin cu idei noi sau poate să conduc interviuri care sunt deghizate în „simple conversații la masă”, cu clienții din Dacia. Un lucru e cert: interacțiunea constantă cu publicul pe care o avem m-a ajutat să fiu aici. Pentru că, în funcție de dilemele care-mi bubuiau lobul frontal, puneam întrebări și aflam răspunsuri. Inclusiv legate de decizii de business.
S: Când ai deschis prăvălia, aveai și produse bio de import pe rafturi. Cum ai ajuns acum la un magazin și un restaurant care promovează producătorii români?
M.T.: La momentul deschiderii Băcăniei din Văcărescu, trebuie să recunosc, eram un pic pierdut și fără concept clar. Aveam multe produse de import (preponderent bio/eco/organice), dar și destule produse românești. Și, de exemplu, nu eram la curent cu faptul că există în România o lege a etichetării. Însă am învățat pe parcurs. În decurs de câțiva ani, am reușit și să cizelez direcția în care mergeam, pe măsură ce numărul de producători locali care deveneau pregătiți să intre într-o prăvălie creștea. Și ei s-au înmulțit de la an la an, ceea ce m-a ajutat să-mi satisfac nevoia emoțională de a-i promova pe ai noștri și să-i las pe importatori să se descurce cu alte magazine (generaliste). Procesul a durat aproximativ 5 ani. De exemplu, în 2014 am decis să nu mai vindem decât vin românesc. Prin urmare, am returnat tot ce era de import (am băut ce n-am putut returna) și chiar am stat vreo 2 săptămâni cu raftul gol, spre surpriza clienților. Însă ulterior nu am mai avut vinuri de import (cu 2-3 excepții, pe motive emoțional-umanitare). Prin același proces au trecut sucurile, dulcețurile, brânzeturile, dar și tot felul de conserve.
S: Când ai fondat Băcănie Veche, aveai un plan de afaceri bine pus la punct, de care te-ai ținut până acum? Sau ai dezvoltat pe traseu noi direcții de vânzare și idei noi de dezvoltare?
M.T.: Niciun plan, pentru că nu am apucat să îl fac. Când am pornit însă pe drumul ăsta, ideile din capul meu păreau destul de clare. Ce am aflat ulterior a fost că obiectivul îmi era clar, nu și drumul. Iar obiectivul era să fac o prăvălie care să adune în Marele Oraș micii producători de peste tot din țară. Ce aveam de făcut ca să ajung acolo aveam să descopăr pe drum, cu un preț de plătit pentru lipsa de pregătire și planificare. E ceva ce nu recomand nimănui – un plan minimal îți trebuie; cu cât e mai detaliat și mai analizat, cu atât mai bine.
👉 Dacă ai o idee de afacere, urmează cursul nostru despre cum începi, cum îți setezi corect așteptările, cum îți clarifici modelul de business și creezi un plan de afaceri.
S: În peisajul antreprenorial autohton, startupurile sunt dependente de resursele personale și accesul la finanțare rămâne o provocare. Tu cum ai fondat acest business, către ce surse de finanțare te-ai îndreptat inițial?
M.T.: Prima finanțare a venit via FFF – friends, family & other fools! 😊 Asta pentru că eu și Ioana (Tudosiei – soția lui, n.r.) ne-am ocupat în 2009 cu vacanțele – am avut nu mai puțin de 5! Deci nu prea aveam rezerve. Am mai vândut niște proiecte de marketing (jobul din care tocmai plecasem), ne-am mai împrumutat pe la prieteni, vecini... Ușor n-a fost, dar a fost prețul lipsei de planificare. Dar ulterior Băcănia a fost pe picioarele ei. Nu mi-am permis prea multe zile pe an în care să nu fie pe plus, ca să ieșim cu fața curată. Evident, au fost și ani în care investițiile ne-au făcut să apărem în acte pe minus, dar asta a fost în doar doi ani neconsecutivi, la început.
S: În acești 15 ani ai apelat sau te gândești să apelezi la o injecție de capital externă, din partea unei bănci sau a unui investitor? Sau Băcănia Veche e un business care se susține organic, din comenzi și vânzări online și offline?
M.T.: M-am gândit, însă de fiecare dată m-am și răzgândit. Nu-ți dă nimeni niciun ban fără să vrea ceva în schimb. Într-un demers din ăsta, băncile sunt cele mai cinstite: nu vor decât foarte mulți bani. În rest, un investitor ar vrea să-și impună propria viziune. Dar eu sunt sătul de viziunile mele, nu mai am nevoie și de ale altuia... Eu și Ioana ne avem unul pe altul, nu ne mai trebuie parteneriate. Am avut, în trecut, nu s-au finalizat bine, n-au funcționat tocmai pentru că se suprapuneau și încâlceau viziunile. Ieșim bine în fiecare an, avem o creștere organică bună, constantă, suntem pe profit de ani buni.
👉 Dacă ai sta la un pahar de vorbă cu un investitor, ce sfaturi crezi că ți-ar da? Am făcut-o noi în locul tău: află din acest articol ce ne-au spus o serie de jucători private equity.
S: Cât de mare este echipa Băcănie Veche, cine te sprijină în businessul tău?
M.T.: Nu e foarte mare pentru câte facem: aproximativ 30 de oameni, însă partea bună e că cei mai mulți au cel puțin 6 ani în echipă și vreo câțiva sunt cu noi de la început. Cum e Nina (de 15 ani, care face prăjiturile în Băcănie), Angela (de 12 ani, care conduce bucătăria de catering) sau Florin (de 11 ani, care e master of logistics). Sunt oameni cu care pot pleca la orice război, pot lua orice proiect fără frică, oameni în care am o încredere oarbă pentru că am devenit un soi de corp comun. Sunt oameni cu opinii clare, cu o viziune foarte bună asupra a cea ce se poate face și ce nu și cu care mă consult înainte de a lua deciziile mari, care îi implică.
👉 Ca să ai o afacere prosperă, trebuie să fii înconjurat de oamenii potriviți. Învață cum construiești și crești o echipă solidă, din acest curs.
S: În câte direcții te împarți, în total?
M.T.: Băcănia, bucătăria și compania de catering sunt cele pe care le știe cam toată lumea, însă mai sunt câteva:
- Podcastul #LOCAL. Am testat 5 direcții posibile, unele erau prea aproape de un show TV normal, așa că ne-am stabilit pe una dintre ele: documentarul. Așadar, producția video următoare va fi o serie de documentare despre ingredientele românești, tratate unul câte unul, domol și fără grabă (ca andivele de Gherăești, sparanghel, ceapa de Pecica sau de Făgăraș, scrumbia de Dunăre afumată).
- Asociația Lanțului Alimentar Scurt (ALAS). Un proiect care vrea să dea o voce distinctă producătorilor artizanali și care va fi un facilitator al relației producătorilor cu consumatorii, fie ei casnici, fie entități HoReCa.
- Domeniul Oteteleșanu-Grădinari. Anul trecut a intrat în portofoliul nostru Conacul Oteteleșanu, de la Grădinari (jud. Giurgiu), un domeniu de 15.000 mp care va avea două direcții de dezvoltare: prima e legată de conacul în sine, care trebuie refăcut în totalitate; cealaltă e legată de spațiile exterioare, care vor servi evenimentelor în aer liber, un spațiu care va avea o grădină și spații de învățare și care va putea să găzduiască până la 2.000 de persoane simultan.
Nu-i ușor să te împarți între atâtea direcții, însă cu o echipă bună poți face față. În paralel, noi mai avem și doi copii încă la școală, o mulțime de vacanțe de inclus în program, dar și o viață socială. În principiu, o felie consistentă a zilei e ocupată de tot felul de mini-crize și „incendii” de stins, însă încerc să-mi aloc dinamic timpul fiecărui proiect în parte. Am noroc că „dorm scurt”, așa că am mai multe ore pe zi disponibile decât media națională...
S: Cu câți producători autohtoni aveți contracte?
M.T.: Noi nu facem contracte. Contractul nostru este strângerea de mână care spune că fiecare dintre noi își va face treaba cât poate de bine, că o să ne respectăm munca, o să ne sprijinim reciproc și o să ținem cont de observațiile fiecăruia, culese din munca noastră. Surprinzător, dar e un sistem care funcționează și am ajuns, la 15 ani distanță de momentul startului, într-un moment foarte bun al încrederii reciproce. Asta e avantajul de a lucra cu oameni înainte de a lucra cu businessuri.
S: Câți producători români noi cunoști lunar?
M.T.: Cred că media noastră este de 20 de contacte noi pe lună. Pe unii îi căutăm, însă cei mai mulți vin către noi pentru că deja am demonstrat o stabilitate bună. Producătorii vor să lucreze cu noi, ne caută, ne trimit mostre, vin să-și prezinte proiectele. Nu lucrăm cu toți, însă, via ALAS România, reușesc să îi direcționez către entități care au nevoie de produsele lor.
S: Din cât se produce în România, cât se consumă pe plan local?
M.T.: Destul de puțin, în comparație cu potențialul pieței. Am putea face mult mai mult, însă aici e nevoie de un proces eficient de educare a publicului și – mai ales – e nevoie de politici publice. Din păcate, România nu arată a țară care ar ține cu oamenii săi, nu-i încurajează, nu îi sprijină, nu îi favorizează. Și nu avem neapărat pretenția la subvenții, însă eu am o vorbă: „Dacă nu ne ajută concret, măcar să nu ne pună bețe în roate”. Ceea ce se întâmplă uneori, printr-o legislație greoaie, normative complicate, greu de înțeles, asimilat și îndeplinit. E o țară grea, dar nici noi nu suntem atât de fragili pe cât părem.
S: Cum crezi că arată viitorul sectorului agroalimentar în România și cum putem aborda risipa alimentară?
M.T.: Viitorul sună bine, dar ar putea să arate mult mai bine dacă s-ar lua mai repede și mai bine măsurile de încurajare a producției locale. În materie de risipă, încă suntem la început. Când am făcut, în 2011, primul proiect legat de risipa alimentară (livrat într-o companie multinațională), nu am găsit nimic în limba română pe acest subiect. Nu existau statistici, articole, lucrări, legi, măsuri, acțiuni. Ce încercăm noi să facem în micul nostru ecosistem e să ajutăm mai multă lume să înțeleagă că aceste bune practici pot fi replicate ușor. E un pic mai lent (românii încă nu reușesc să recunoască risipa acolo unde apare), însă cred că suntem pe un drum bun.
S: Cât de importanți crezi că sunt antreprenorii locali pentru economia țării?
M.T.: Dincolo de părerea mea, ar fi mai important ca întreg aparatul de stat și administrațiile locale să înțeleagă că adevăratul motor al economiei e antreprenorul local. Suma lor înseamnă mai mult decât o mare uzină care angajează 2.000 de oameni, dar exportă profitul, înseamnă mai mult decât industria mare, pentru că noi, ăștia mici, reprezentăm „baza de selecție” pentru proiectele mari. E cam ca în sport: dacă nu ai scouteri care să antreneze copiii mici, nu poți spera să ai o echipă națională bună.
S: Dar pentru motivarea românilor și transformarea țării într-una mai bună?
M.T.: Moralul antreprenorilor nu e în cea mai bună stare. Sunt multe apăsări care n-ar trebui să existe. Însă ele există, ne ocupă o parte din zi și ne înghit o parte din resurse. Poate o schimbare de optică în relația statului cu noi ar putea să ne pună într-o direcție mai bună, pentru că un combustibil excepțional pentru un antreprenor – și statul ignoră asta – o reprezintă optimismul. Știu, sună dubios ce zic, însă în acești 15 ani am avut doar câteva luni în care am simțit că vreau să-mi întind aripile, că vreau să dezvolt, că se poate schimba țara. A durat puțin, nu dăm nume ca să nu simtă cineva că facem politică, însă realitatea e că dezvoltarea noastră și a multora ca noi ar fi fost mult mai susținută, mai amplă, mai consistentă dacă am simți că în stat avem un sprijin, nu o piedică.
În acești 15 ani am avut doar câteva luni în care am simțit că vreau să-mi întind aripile, că vreau să dezvolt, că se poate schimba țara.
S: Faci lucrurile să meargă la Băcănia Veche de aproape 15 ani. Care au fost cele mai mari obstacole în această perioadă?
M.T.: Lipsa învățământului profesional – ne e greu să găsim profesioniști pe niveluri diferite. O atitudine nepotrivită a oamenilor în privința muncii – pentru că sunt promovate modele de „reușită peste noapte”, acestea sunt noile vedete ale României, deci oamenii speră să poată intra pe același drum. Impredictibilitatea mediului în care ne desfășurăm activitatea – economic vorbind (de exemplu, pe aceeași unitate de timp și cam cu aceeași dimensiune a businessului, am ajuns să plătim taxe de 2,7 ori mai mari pentru că am fost reîncadrați subit în alte categorii de impozitare). Dificultățile legislative și libertățile pe care alte țări le au, iar noi nu, ceea ce ne pune într-o poziție de inferioritate competitivă.
S: Care au fost cele mai mari oportunități?
M.T.: Probabil că a fost mai ușor să semeni într-un câmp gol decât să defrișezi, să pregătești terenul și să semeni. În plus, românii sunt foarte creativi și receptivi la nou. Cred că astea două elemente ne-au ajutat să creștem – atâta vreme cât propunerile noastre sunt mereu inovatoare, noi, surprinzătoare. Și faptul că, odată deschise granițele, românii au călătorit mult, au experimentat acolo și s-au întors acasă cu un apetit crescut pentru lucrurile de calitate, mai ales în privința mâncării.
S: Ce îți generează cele mai mari bucurii, ca antreprenor?
M.T.: Întâlnirile cu oamenii, cu audiența noastră. Sunt un mare colecționar de povești și experiențe repovestite. Și am reușit să strângem în jurul nostru o comunitate activă și foarte, foarte bună!
S: Ce îți dorești să fi știut despre a avea o afacere, înainte de a te apuca de asta?
M.T.: Sunt multe lucruri pe care mi-ar fi prins bine să le știu, dar sunt nevoit să mă mulțumesc cu procesul ăsta de învățare pas cu pas. Mi-ar fi plăcut să fi studiat mai mult legislația înainte, să fi citit mai multe despre business în sine, dar n-a fost să fie. Mă bucur că am supraviețuit până acum, că n-am făcut greșeli fatale și că am reținut esențialul din fiecare experiență pe care am trăit-o.
S: Care crezi că sunt cele mai mari nevoi ale antreprenorului român?
M.T.: Cea mai importantă ar fi cunoașterea mai bună a legislației, în principal a celei fiscale. Extrem de multe facilități nu sunt accesate de către antreprenori pentru că nu le cunosc. Ar ajuta și o mai bună înțelegere a proceselor prin care se ajunge la banii europeni.
👉 Descoperă ghidul nostru complet despre fondurile europene nerambursabile: citește articolele despre sursa acestor bani, cum poți să aplici la o astfel de linie de finanțare, cum faci corect un buget de proiect și firmele de consultanță din domeniu.
S: Cât de important crezi că este wellness-ul mintal, pentru un antreprenor?
M.T.: Dacă e ceva ce te poate salva, este capacitatea de regenerare a optimismului. Dacă sunt lucruri care te dărâmă și te trimit la psiholog, poate ar fi bine să te mai gândești în privința drumului tău. Cred cu tărie că energia să mergi mai departe stă în tine și doar în tine. Și cel mai important lucru e să reușești să găsești drumul chiar și în cele mai negre nopți. E vital să avem o stare mintală bună, să fim optimiști, însă astea vin pe măsură ce FACI lucrurile, chiar din zbaterea de a găsi soluții. E important să nu cedezi, să perseverezi până la limita imposibilului, să tragi ca și cum ar fi ultima zi din viață în care mai poți face ceva. Din procesul ăsta vin și satisfacțiile. Un antreprenor e cu atât mai bun cu cât învață din ceea ce trăiește și găsește soluții acolo unde nimeni altcineva nu a găsit o cale.
Un antreprenor e cu atât mai bun cu cât învață din ceea ce trăiește și găsește soluții acolo unde nimeni altcineva nu a găsit o cale.
S: De 8-9 ani, îți iei 60 de zile de vacanță pe an. Cum arată aceste pauze de la antreprenoriat, cum reușești să ai timp pentru familie, prieteni și pentru tine?
M.T.: Pare mult, însă e ca și cum nu ai lucra în nicio duminică din an (52 de zile) și ai avea o săptămână de vacanță. Însă atunci când arzi la intensitate mare, ai nevoie de pauze pentru tine. Din fericire, pentru noi fiecare vacanță e ca un fel de master – învățăm mult, aflăm lucruri care ne ajută, venim cu idei, experimentăm, așa că după fiecare plecare revenim plini de energie și plini de idei. Vânăm vacanțele gastronomice, Ioana documentează dumnezeiește fiecare plecare, așa că avem de acumulat. E drept că și plecăm ca niște bureți pregătiți să absoarbă toate informațiile. Iar mai nou, crescând un pic, și copiii învață cot la cot cu noi.
S: Ce conține frigiderul tău?
M.T.: E destul de plin (doi băieți în perioada de creștere înseamnă consum mare) și extrem de variat. Frigiderul, dulapurile, cămara, beciul, congelatoarele... De la pastă miso până la borș acru, ingredientele pe care le găsiți la noi în casă sunt... poate chiar un pic prea multe! Avem peste 50 de mirodenii diferite, oase de vițel, bibilică, pește și capete de creveți (care vor deveni un stock bun, la un moment dat) și un cap de porc în congelator (e pentru un proiect). Râdem uneori că, dacă ar fi să rămânem închiși în casă din varii motive (o nouă pandemie, de exemplu), n-ar trebui să ieșim din casă pentru realimentare decât după 1-2 luni! 😊 Toate astea însă și pentru că experimentăm mult, testăm, încercăm, inventăm soluții și rețete noi. Ca idee: pentru rețeta de pate pe care o avem acum în meniul fix de la restaurant, am testat vreo doi ani.
S: Ce n-am ghici niciodată despre tine din profilul tău de LinkedIn?
M.T.: Că bricolez mult, că meșteresc, repar și construiesc (am fost propriul meu diriginte de șantier când ne-am făcut casa), că sunt pasionat de ciupercile sălbatice (am chiar o zonă în curte unde testez diverse micelii), că m-am uitat la Matrix de 30 de ori, că folosesc de câteva ori pe săptămână plita cu lemne din casă la gătit (pentru că iubesc focul), că îmi proiectez singur multe dintre dispozitivele pe care le folosesc acasă și la muncă. Sunt multe lucruri pe care lumea nu le știe; poate că nici n-ar trebui să le știe, că nu sunt interesante pentru nimeni. Însă e un lucru pe care toți oamenii ar trebui să îl știe: că îmi place să ajut. Necondiționat. Și o fac ori de câte ori am ocazia. Iar când nu apare singură, îmi creez singur contextul în care să îi ajut pe ceilalți. Așa s-a născut, de altfel, și ALAS.
Sursă foto: Marius Tudosiei
