Finanțat în crowdfunding: Port Originea cu Mine

POM - Port originea cu Mine este una dintre afacerile lansate prin crowdfunding și finanțate cu succes la Startarium Crowdfunding Makeathon din 2019. Descoperă mai jos povestea lor!

POM - Port originea cu Mine este una dintre afacerile lansate prin crowdfunding și finanțate cu succes la Startarium Crowdfunding Makeathon din 2019. POM își propune să fie primul brand din România gândit să dea viață unui demers identitar printr-un produs de îmbrăcăminte concentrat pe binele celui ce-l poartă. În interviul de mai jos, fondatoarele ne-au povestit despre provocările lor și experiența campaniei de crowdfunding din toamna trecută. 

Care este pe scurt, povestea POM?

POM a apărut din viziunile Alexandrei Urcan și ale Oanei Man-Kesselheim - la început de 2018 au hotărât să își unească ofurile și să dea viață unui produs de îmbrăcăminte sănătos, care să vorbească despre identitate. Alexandra a fost dintotdeauna preocupată ca haina pe care o poartă să fie în comuniune cu mintea, corpul și planeta, iar POM fix asta vrea să arate, că lucrurile pot să se întâmple și altfel - într-un mod sustenabil, sănătos, gândit pentru binele consumatorului și cu respect față de cei implicați în proces. Atunci când cineva poartă POM, poartă pentru că se simte bine în pielea sa, indiferent de cine este și de unde provine. Nu-i deloc întâmplător că prima manifestare a brandului este un tricou - este un produs universal pe care îl poate purta oricine, indiferent de originea pe care o are și de unde provine. La fel ca Alexandra, Oana și-a dorit tot timpul haine sănătoase, care să nu-i irite pielea, să stea bine pe ea și prin care să se exprime - să poarte cu ea pădurea, satele, tradițiile și poveștile din România. De aici a pornit și dimensiunea identitară - tocmai pentru că e important să ne cunoaștem mai bine trecutul și originile.

POM își propune să fie primul brand românesc, gândit să dea viață unui demers identitar printr-un produs de îmbrăcăminte gândit pentru binele celui ce-l poartă.

Cum a fost experiența Makeathonului de crowdfunding Startarium?

POM este un brand care crește prin oameni și cu oameni, iar crowdfundingul fix despre asta este - despre puterea pe care o are și pe care ți-o dă comunitatea de susținători. Este și o modalitate foarte bună de testare - am vrut să înțelegem dacă oamenii se regăsesc în produsul nostru și dacă vor să se exprime prin designul POM. Obiectivul financiar a fost dedicat finanțării creației de pe tricouri, iar asta pentru că ilustrațiile urmează să fie realizate împreună cu oameni experți pe domeniile lor, cu o pasiune mare pentru temele de creație pe care ni le-am propus (e.g. Omul și Planeta, Viața la sat, Gânduri Izvorâte).

Experiența crowdfundingului nu a fost complet străină de noi - Oana a fost unul dintre co-fondatorii Creștem idei, platforma de crowdfunding în care a fost implicată 5 ani de zile. Asta ne-a ajutat extrem de mult să știm la ce să ne așteptăm și la cum să ne prioritizăm acțiunile. Știam în ce ne băgăm și eram conștiente că o campanie de crowdfunding este foarte intensă și trebuie să depui un efort considerabil pentru a avea rezultate.

Cum a decurs campania? 

A fost o experiență cu adevărat intensă. Ne-am pregătit un plan de bătaie pe mai multe zone de comunicare - am avut un avantaj foarte mare pentru că lucrasem deja pe branding și aveam filosofia POM conturată și direcția produsului. Inclusiv experiența competiției StartUPAIR ne-a pregătit pentru acest moment.

Aveam un profil al consumatorului deja definit și atunci am știut mai bine încotro să ne îndreptăm și ce canale sunt potrivite. Am experimentat, plusând acolo unde lucrurile funcționau și regândind direcții de comunicare. Poate asta e una dintre cele mai importante lecții învățate pe parcurs: să fii acolo unde comunitatea ta e prezentă, dar asta nu e suficient oricum. E nevoie să te gândești la ea și să empatizezi - să vezi cum poate răspunde produsul tău la nevoia ei și cum îi poți oferi informație relevantă. Pentru noi a fost important să oferim mai mult conținut relevant și mai puține mesaje directe de vânzare. Am integrat foarte mult dimensiunea umană în comunicarea noastră; am vorbit cu publicul așa cum am fi vorbit cu niște prieteni, iar părerea lui a contat mult pentru noi în tot procesul, inclusiv la alegerea unor concepte pentru campania de crowdfunding. Transparența este în ADN-ul POM și atunci fiecare acțiune este ghidată după acest principiu. POM este gândit să creeze un impact în societate și atunci cum poți să vorbești despre beneficiile hainelor produse din materiale sustenabile și despre efectele nocive ale industriei fast fashion, dacă nu porți un dialog onest cu cei cărora te adresezi?

Și apropos de transparență, a fost foarte important pentru noi să comunicăm și cine este în spatele brandului - cine este echipa și de ce a ales să se implice în proiect. Acest lucru a umanizat și mai mult POM și ne-a adus mai mulți urmăritori și susținători. Iar asta ne duce din nou la o lecție pe care am învățat-o în crowdfunding - e necesar să îți activezi rețeaua de prieteni și cunoștințe, oamenii care cred în tine și în viziunea ta. Formează un capital de imagine și de încredere care te ajută în campanie și în atingerea obiectivului financiar.

POM a ajuns la micro comunități de profil care au transmis mesajul mai departe în rândul membrilor săi. Sprijinul pe care l-am avut din partea mentorilor a fost de mare ajutor, iar pentru asta suntem recunoscători echipei Startarium, Mavericks Agency și Goya PR. Inputul lor ne-a fost de mare folos în optimizarea acțiunilor noastre.

De departe, cea mai mare provocare a fost să explicăm ce este crowdfundingul și cum funcționează. A apărut adesea confuzia dintre donație și susținere financiară, iar atunci am început să explicăm și să comunicăm în Social Media, dar și în celelalte medii în care am avut acces (tv, radio, presă) cum funcționează acest mecanism de finanțare și ce înseamnă recompense în schimbul unei sume de bani.

Cum v-ați mobilizat comunitatea? Care credeți că sunt lucrurile cu care oamenii au rezonat în cea mai mare măsură?

Am comunicat constant, fie prin Social Media (Facebook și Instagram), fie prin newslettere. Membrii echipei și-au activat rețeaua de cunoștințe, prieteni și chiar familia. Am primit multă susținere și apreciere, iar la rândul lor, acești oameni minunați, tocmai pentru că se regăseau în valorile POM, povesteau mai departe în cercul lor de apropiați despre produs și despre ce înseamnă POM. S-au transformat treptat, poate fără să-și dea seama, în mici ambasadori ai brandului nostru.

Video-ul pentru campania de crowdfunding a fost de fapt un soi de experiment social - am vrut să-i facem pe oameni să-și pună mai des întrebări legate de materialele pe care le poartă, relația pe care o au cu hainele sau ce își doresc să exprime printr-un produs de îmbrăcăminte. Credem că au rezonat cu noi pentru că au făcut click cu valorile pe care le-am promovat și cu faptul că ne dorim un produs sănătos care să vorbească despre identitate, care să fie autentic și să nu facă rău pielii și mediului înconjurător. Au rezonat mai ales cu conceptele propuse pentru campanie, parte din tema de creație De-ale noastre, concept care exprimă micile filosofii ale felului nostru de-a fi.  

Ce recomandări ați avea pentru alți antreprenori care se gândesc să apeleze la crowdfunding?

La modul cel mai onest și realist, recomandăm să apeleze la crowdfunding doar dacă au resursele necesare să facă asta - și mai ales, dacă au adunat în jurul brandului lor o comunitate. Totul s-ar fluidiza mai ușor, iar probabilitatea de a atinge obiectivul financiar este mai mare.

Ce ne-a ajutat pe noi și ce recomandăm mai departe antreprenorilor:

  • să își construiască o echipă de campanie sau dacă are echipa formată deja, să o angreneze în direcția campaniei
  • să fie acolo unde e publicul lor prezent și să formeze o conexiune cât mai umană cu ei
  • să își activeze network-ul și familia, ideal înainte de campanie și apoi să îi țină aproape pe toată durata campaniei 
  • să încerce să ofere un conținut relevant pentru public, fără să îl bombardeze cu mesaje agresive de vânzare
  • să comunice cu audiența și comunitatea extinsă în mod constant
  • să genereze contexte prin care să se întâlnească cu susținătorii lor în viața reală

Sunt lecțiile cele mai importante pe care le-am învățat în campania de crowdfunding. Cu pasiunea cuvenită, muncă și efort, am reușit. Toți oamenii care se aliniază cu valorile tale și cred în tine, îți dau un boost extraordinar de energie care merită toate nopțile nedormite - credeți-ne, vor fi câteva :).

Cum arată planurile de viitor pentru POM?

Momentan mai toate resursele noastre sunt în mare parte concentrate pe lansarea shop-ului și platformei Eusipom.ro, dar și pe producția și livrarea recompenselor pentru întemeietorii noștri. Am intrat intens în sfera creației pentru 2020, în sfera dezvoltării de produs și distribuției sale. Vom pregăti o colecție nouă pentru acest an alături de un grup de creatori POM pe două noi teme de creație pe care abia așteptăm să le scoatem în lume. Pe termen lung, ne gândim cum putem să aducem producția în România ca să generăm valoare (locuri de muncă, know-how) de aici. Ni se pare o mare provocare să aducem certificările de sustenabilitate pe întregul lanț valoric aici, dar nu e imposibil. În ceea ce privesc comunitățile, îi avem pe Întemeietori, pe prietenii noștri (facebook și newsletter) și am început să lucrăm la comunitatea de artiști NOI și POM pentru a putea susține temele de creație. Sperăm ca în câțiva ani POM - Port Originea cu Mine să fie prezent pe plan internațional.

Țineți-ne pumnii și rămânem aproape!

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail