[ÎNSCRIERI ÎNCHISE] Who's Who | La povești cu Adrian Florea, consultant și fondator Trend Consult

O cultură organizațională sănătoasă e o sursă de performanță. Ca antreprenor, ești principalul responsabil pentru construirea culturii businessul tău. De la tine vin viziunea, misiunea și valorile, dar tot la tine se uită echipa și ca să înțeleagă cum faceți voi lucrurile. Vino la o discuție cu Adrian Florea, antreprenor și expert în cultură organizațională, pentru o discuție despre obiceiuri, rezultate și cum să construiești o cultură magnetică.

Pe scurt  

  • Ne întâlnim miercuri 25 octombrie, de la ora 17:30, la Impact Hub Bucharest (str. Tudor Arghezi 8-10)

  • La fiecare ediție descoperi povestea unui nou antreprenor, ai ocazia să îi adresezi curiozitățile pe care le ai și să-ți umpli tolba de inspirație   

  • Gratuit! | Te înscrii și primești detaliile pe e-mail

Ediția #5 Who’s Who – La povești cu Adrian Florea, consultant și co-fondator Trend Consult

Rezultatele pe care le obținem sunt rodul obiceiurilor noastre. Când învățăm, când construim relații, când punem pe picioare afaceri. Într-o organizație, obiceiurile echipei – altfel spus, cultura acelei organizații – sunt influențate direct de ce fac oamenii din vârf. 

Vino la Impact Hub să povestim cu Adrian Florea despre cum arată cultura de organizație în viața unei companii antreprenoriale și care e rolul unui antreprenor în construcția ei. 

De ce să participi  

  • Descoperi povestea și traseul unui antreprenor, te lași inspirat și te alimentezi cu energie. 

  • Afli care au fost cele mai importante resurse care au contribuit la procesul de învățare și experimentare al antreprenorului de azi și vezi ce resurse și oportunități poți accesa și tu. 

  • Afli ce înseamnă o cultură organizațională sănătoasă și cum te ajută ea să-ți atingi obiectivele de business. 

  • Afli care e rolul tău, ca antreprenor, în construirea culturii organizației tale. 

Who’s Who | La povești cu Adrian Florea, Trend Consult

Este pentru tine dacă:  

  • Ești la început de drum și vrei să afli ce au învățat alții pe parcursul călătoriei lor antreprenoriale. 

  • Ești antreprenor sau profesionist în business curios să afle mai multe despre cultura organizațională și cum poate fi ea influențată pentru a atinge rezultatele dorite.

  • Vrei să iei pulsul ecosistemului antreprenorial. 

Despre invitat

Adrian Florea și-a început cariera ca Sales Executive într-o multinațională și a devenit rapid manager al echipei de vânzări. În 2000, a fondat împreună cu un asociat Trend Consult, una dintre primele companii de consultanță și training din țară, aducând în România formatul învățării experimentale. În prezent, se concentrează pe training și consultanță cu echipe de board. 

Misiunea sa personală este să ajute echipele de management, atât din structuri private cât și publice, să creeze culturi constructive și sănătoase, pentru a atinge rezultatele dorite, fără să-și trateze angajații ca pe niște simple resurse umane. În paralel, sprijină mici startupuri pornite din pasiune. 

Interesul său pentru cultura de organizație a condus la contribuții în proiecte de transformare a culturilor organizaționale, dezvoltând propria abordare în domeniu. În autoizolarea din timpul pandemiei din 2020, a sistematizat ideile sale într-un model sintetic și accesibil: STELL*R. Prin cartea sa, STELL*R. Ghid practic de gestionare a culturii organizaționale, își propune să facă accesibilă abordarea pentru toți cei în măsură să producă o schimbare în cultura organizației lor. 


Who’s Who este evenimentul lunar la care te invităm să îți iei doza de inspirație de la alți antreprenori. O discuție în care poți afla direct de la aceștia cum au reușit, dar și cum au greșit. Înscrie-te și pregătește-ți întrebările și curiozitățile pentru ei.

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail