💊 Pastila #47: 4.000 de joburi generate de întreprinderile sociale & platforme de crowdfunding din România

Reprezentanții berarilor din România spun că, pe fondul creșterii accizei la alcool cu 10%, ar putea crește producția ilicită de bere. Să fim atenți, deci, la berea artizanală pe care o consumăm în această vară caniculară. Până una, alta, suntem cu ochii și pe efectele pe care majorările de taxe le vor produce asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Din SUA, așteptăm să aflăm taxa sau taxele finale pe importuri din UE negociate de comisarul european pentru comerț cu administrația Trump. Bine ai venit la Pastila de antreprenoriat!


  • Cota TVA ar putea crește la 21% de la 1 august. Măsurile fiscale de reducere a deficitului, discutate de Guvern în cursul acestei săptămâni, propun creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. Cotele reduse de TVA la medicamente, alimente, livrarea de cărți, lemne de foc, energie termică și apă și servicii HORECA ar crește și ele la 11%. Impozitul suplimentar pe sectorul bancar ar fi majorat de la 2% la 4% din cifra de afaceri. Accizele la carburanți, alcool, tutun și băuturi pe bază de zahăr ar crește și ele cu 10%. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2026, ar urma să crească impozitul pe dividende de la 10% la 16%, pentru dividendele distribuite între persoane juridice române. Printre propuneri se regăsește și obligativitatea plății contribuției de asigurări de sănătate (CASS) pentru cei cu pensii de peste 3.000 de lei. De la 1 august 2025 ar urma să se majoreze și prețul rovinietei. Analiștii arată că întreprinderile mici și mijlocii vor trebui, într-o primă fază, să-și actualizeze sistemele contabile și de facturare, proces costisitor și de durată. Apoi, vor trebui să aleagă cum se adaptează acestor măsuri. Ar putea, de exemplu, să absoarbă o parte din creșterea TVA-ului și să crească eficiența operațională, ca să-și fidelizeze clienții; sau să-și lase clienții să suporte aceste creșteri, riscând să-și piardă competitivitatea. În perioada următoare, micile afaceri vor trebui să absoarbă și efectul majorării prețului energiei electrice, după eliminarea la 1 iulie a schemei de plafonare. 

  • Peste 4.000 de locuri de muncă generate de întreprinderile sociale. Cea mai recentă ediție a Barometrului Economiei Sociale arată că avem puțin peste 1200 de entități cu impact social în România; acestea au creat, anul trecut, peste 4.000 de locuri de muncă și au contribuit cu 96,5 milioane lei la PIB-ul țării.Cele mai multe dintre întreprinderi sociale cu atestate valabile se regăsesc în județele Alba și Maramureș. Principalele domenii de activitate economică a acestor entități, după codul CAEN, sunt învățământ, activități recreative, lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale sau restaurante. În cadrul unităților protejate autorizate, aproximativ 65% dintre angajații au fost salariați cu dizabilități.Prin programele FSE+, Tranziție Justă și ITI Delta Dunării, până în 2026 se estimează apariția a peste 6.800 de noi întreprinderi sociale, cu aproape 30.000 de locuri de muncă (dintre care două treimi pentru persoane din grupuri vulnerabile). 

  • Cum vor fi afectate exporturile românești de tarifele impuse UE de către SUA. Reprezentatul UE pentru comerț discută zilele acestea la Washington posibilitatea impunerii unei taxe de 10% pe majoritatea exporturilor, chiar cu valori mai reduse în cazul unor sectoare precum cel farmaceutic, alcool, semiconductori sau aeronave comerciale. Într-un raport asupra stabilității economice publicat săptămâna aceasta, BNR arată că o consecință pe termen scurt a unui tarif de 10% poate fi „reducerea sau chiar reconfigurarea schimburilor comerciale pentru bunurile destinate pieței americane.” Pe termen lung, unele companii s-ar putea reorienta spre piețe care  beneficiază de tarife preferențiale în relația comercială cu SUA.Firmele românești care exportă către SUA au generat, în 2024, circa 28% din ponderea exporturilor totale. Dacă taxele de export ridicate se vor menține, impactul pierderilor potențiale ar putea ajunge chiar și la o treime din valoarea exporturilor către SUA, arată analiza BNR.Cele mai afectate ar fi companiile din sectorul metalurgic; iar în cazul  majorării taxei de la 10 la 50%, ar fi afectate și companii din producția de echipamente electrice, produsele din cauciuc și mase plastice, sau fabricarea de autovehicule, utilaje și echipamente. BNR avertizează că, indirect, tarifele impuse de SUA pe exporturi ar putea reduce cererea pentru produsele românești în țările UE, în special în Germania, principalul partener comercial al României. 

  • Selly lansează VALIZA.RO, o agenție de turism pentru Generația Z. Vloggerul Selly, Andrei Șelaru pe numele său real, a anunțat lansarea unei platforme online de turism, dedicată tinerilor. Agenția se numește VALIZA.RO și are ca scop asigurarea de locuri de cazare accesibile pentru tineri, la pachet cu vânzarea de bilete pentru evenimente mari. Platforma se va lansa săptămâna viitoare, odată cu punerea în vânzare a biletelor pentru festivalul Beach, Please! 2026 (co-organizat tot de Șelaru). Cei care-și achiziționează bilete pentru festival, vor putea găsi cazare la preț redus prin VALIZA.RO - oferta fiind valabilă doar pe perioada lansării. VALIZA. RO va funcționa ca agenție de turism licențiată. Scopul platformei e de a face turismul local mai accesibil, mai sigur și mai bine conectat cu interesele Gen Z, prin oferirea de cazări verificate, reduceri exclusive și suport real pentru clienți și gazde. Unitățile de cazare se pot lista gratuit pe platformă, în baza formularului de înscriere disponibil pe www.valiza.ro. Odată cu listarea, platforma garantează integrarea în rețeaua de parteneri ai festivalului Beach, Please!. 

Doza de învățare  

Azi vorbim despre tipuri de crowdfunding și platforme de crowdfunding active în România. 

Crowdfundingul democratizează procesul de finanțare al afacerilor și te ajută să generezi vizibilitate pentru ideea ta, să o validezi, să obții feedback și primii clienți.  

E o metodă de finanțare participativă prin care poți oferi donatorilor acces la un produs sau serviciu nou, reduceri sau acțiuni în cadrul companiei tale. 

Mecanismul poate fi folosit cu succes de afaceri din industrii diferite, aflate în prag de lansare sau în plin proces de scalare. 

Poți face crowdfunding bazat pe recompense, prin care diverse persoane oferă donații unei afaceri, urmând să primească ulterior viitorul produs sau serviciu. Această metodă îți asigură clienți și cashflow. 

Crowdfundingul bazat pe donații este dedicat cauzelor sociale, tratamentelor medicale, proiectelor caritabile sau non-profit; donatorii nu așteaptă nimic in schimbul banilor; 

Equity crowdfunding este un mecanism prin care o parte din capitalul social al companiei este vândut unui număr de investitori. 

Debt crowdfunding, peer-to-peer lending sau crowdlending înseamnă că un număr mare de investitori oferă împrumuturi cu dobândă unei companii. 

N-am mai vorbit de mult despre asta la Startarium – dar la începuturile platformei am ajutat  o serie de businessuri să strângă fonduri prin campanii de crowdfunding găzduite chiar pe site-ul nostru. Ne-am oprit în 2020, ca să ne concentrăm eforturile spre alte modalități de susținere a comunității de business, dar încă primim întrebări despre crowdfunding. Așa că am decis să facem o listă cu platformele pe care poți strânge acum bani pentru afacerea ta. Le găsești în articolul nostru

Doza de wellbeing 

Psihologul clinician Corina Chirileasa (coach acreditat și psihoterapeut în formare) ne ghidează în acest episod să înțelegem cum se manifestă burnoutul antreprenorial și cum să-i recunoști semnalele de timpuriu. 

Burnoutul nu e întotdeauna vizibil, așa cum, poate, ți-ai imagina. Uneori, funcționezi normal. Continui să te implici în activitățile zilnice, dar cu mai puțină bucurie, cu energie care scade până ajunge foarte jos. Uneori senzația e de lehamite față de propria afacere.  

Parcă ai vrea să te oprești, dar nu-ți dai voie, pentru că-ți spui că tu ești motorul și zici că dacă te oprești, o să se prăbușească totul.  

Când sunt în burnout, mulți antreprenori visează la o vacanță prelungită, de obicei undeva în natură. Vizează să nu mai aibă nicio responsabilitate și își doresc joburi din astea simple, activități de bază, rutiniere foarte, foarte ușor de cuprins. Te recunoști? 

E posibil să dormi foarte mult și să-ți fie greu să te trezești dimineața. Sau poate ți-e greu să te mai conectezi cu colegi, cu clienți, cu parteneri. Ți-e greu și să te conecteze cu tine însuți/însăți 

Atenție: te poți epuiza și făcând ceea ce iubești și se întâmplă de fapt, foarte des. Poate mai ales pentru că iubești ceea ce ai creat. 

Un prim pas ca să ieși din această situație e să numești, să spui ce ți se întâmplă, să-ți pui măcar în gând „Mi se întâmplă lucrurile astea.” 

Pentru că există soluții la epuizare și poți să înveți să fii antreprenor fără să te mai epuizezi, fără să-ți mai consumi toate resursele. 

Apasă Play și află mai multe de la Corina Chirileasa, în episodul 47 din „Pastila de antreprenoriat”! 


Gazda episodului: Maria Bercea (Content Curator @Impact Hub Bucharest). 

La acest podcast au contribuit Ana-Maria Răceanu, Monica-Ioana Buzea și Sînziana Mihalache (știri), plus toată echipa Startarium & Impact Hub Bucharest.     

Îți dăm întâlnire în fiecare vineri pe Spotify, YouTube, Apple Podcasts și, bineînțeles, pe site-ul Startarium.

Grafica: Adina Stroe        

Muzica: Stocktune 

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail