Cum construiești un prototip - Metodologia Design Sprint

Prototiparea este cel mai important lucru în designul de experiențe. Descoperă cum îți poți arăta ideile printr-un prototip și care sunt instrumentele pe care le poți folosi, în cursul următor, susținut de Tudor Juravlea. Tudor este co-fondator al Design Thinking Society, are o experiență de 15 ani în User Experience Design și Digital Product Management în patru companii mari de servicii din Telecom, Banking și Energie.

Prototiparea este cel mai important lucru în designul de experiențe. De ce design și de ce designeri? Pentru că este vorba de proiectarea unei experiențe noi, vorbim de cum funcționează lucrurile pentru utilizatori, nu ne referim la aspect vizual sau lucruri neapărat frumoase.

Cuvântul prototipare vine din greacă și însemna „înainte de primul”, adică vorbim de prima iterație al lucrului pe care noi încercăm să îl construim. Poate în programare, prototip înseamnă un lucru destul de evoluat, în care depui foarte mult efort.

În designul de produs, user experience design și în design thinking, este foarte important să ne limităm în a investi efort și a ne arăta foarte repede ideile noastre. Este important să ne arătăm ideile altora, pentru că doar așa primim un feedback real de la ei. Este vorba despre mindset.

Mindset-ul vechi pe care vrem să îl înlocuim este cel în care primeam o ipoteză și încercam să rezolvăm problema respectivă așa cum am gândit-o din prima. Asta însemna că încercam să explicăm în câteva cuvinte ce vrem să obținem, inginerii sau programatorii munceau de câteva ori pentru a obține un rezultat apropiat de ceea ce gândeam noi, ca apoi să ajungă la client, iar clientul să aibă nevoie de un manual întreg pentru a folosi produsul sau serviciul respectiv.

De aceea e nevoie de o schimbare de mindset. E nevoie să ne gândim întâi la client și la nevoile lui, abia după aceea să încercăm să dezvoltăm orice. E important, deci, să punem pe hârtie și să arătăm cât mai devreme ideile noastre, înainte de a investi efort în a le dezvolta. Deci, întâi rezolvăm problema și după aceea scriem prima linie de cod.

Cum putem dezvolta prototipuri

Ați văzut, probabil, în documentare, cum se construiesc mașinile. Ați văzut prototipul din lut, din lemn și așa mai departe. Putem folosi și lego sau orice componente care ne-ar putea ajuta să sugerăm felul în care funcționează lucrurile. Putem mai ușor, mai ales dacă e vorba de servicii offline, să folosim role-play sau decoruri ca la teatru. Putem imita experiența pe care clientul o are într-un magazin, într-un depozit sau oriunde produsul nostru ar putea să fie folosit. Dacă e vorba de un produs digital, putem să construim diagrame a interfeței sau pașilor pe care clientul nostru urmează să îi parcurgă în aplicația sau website-ul pe care îl construim. E foarte important aici să ajungem în cel mai mic detaliu al interacțiunii, să identificăm ce lipsește, arătând pe parcurs clienților ecranele pe care le-am construit și forma site-ului.

  • Diagramele sunt cele mai utile pentru a păstra o logică a ceea ce urmează să se întâmple pentru utilizator și putem să folosim hărți mentale sau hărți ale site-ului pe care vrem să îl dezvoltăm. E important ca schițele să fie făcute cu un marker gros pentru a evita să intrăm în prea multe detalii sau pe post-it-uri pentru că nu ne dau spațiu să scriem prea mult.

Pentru client e important să înțeleagă totul din prima, fără prea multe explicații de tip text. Putem mima experiențe în aplicații și site-uri cu ajutorul hârtiei sau a cartonului. E foarte ușor să prototipezi o aplicație de smartwatch și e mai interactivă pentru client pentru că poate mișca lucruri și poate interacționa cu prototipul.

  • După ce am trecut de primii pași de prototipare pe hârtie, putem trece la prototipuri digitale. Prototipurile digitale ne ajută să testăm cu clienții care nu sunt în apropiere. Pentru asta, avem nevoie să punem ideile noastre într-un format digital.

Putem face cu Powerpoint, cu bucăți de hârtie fotografiate cu telefonul, cu tool-uri digitale. Sunt importante două etape în prototiparea digitală:

  1. În momentul în care construiești un prototip, trebuie să fie un prototip de fidelitate scăzută, în care nu intri în prea multe detalii. Arată acel prototip înainte să intri în rafinamentele interfeței tale pentru că, de fiecare dată, vei afla lucruri noi și vei putea rearanja informația într-un mod mai logic.
  2. Prototip de fidelitate mare. Asta înseamnă că vei încerca să recreezi întreaga experiență, singura diferență fiind faptul că în spate nu va exista nicio funcționalitate, totul ține doar de aspectul pe care îl arăți clientului.

Trecerea de la schițe desenate la prototipuri interactive

Pentru a trece din schițele cu creionul la prototipuri interactive, putem folosi câteva tool-uri ca Marvel sau Invision. Sunt ușor de folosit și le puteți testa fără să vă coste nimic. Puteți să folosiți pentru asta schițele pe care le-ați făcut pe hârtie cu creionul, le-ați fotografiat și merg urcate direct pe site. La testarea la distanță, putem trimite clientului nostru slide-uri sau un prototip digital cu care va interacționa.

  • Este important ca la testare să îi vedem și fața și mâinile. Putem face asta rugându-l să întoarcă laptop-ul sau să folosească încă un telefon cu care să filmeze interacțiunea cu prototipul.
  • Într-o testare, îl vom ruga pe clientul nostru să execute o sarcină. Îi vom trasa un task pe care va trebui să îl parcurgă și vom observa dacă reușește sau dacă se pierde în interfața pe care i-o propunem, dacă nu înțelege cum să folosească prototipul. Dacă înțelege, înseamnă că soluția găsită de noi este una bună.

Prin urmare, începem cu o idee, facem o diagramă, un parcurs logic al etapelor clientului, după trecem la o schițare detaliată a fiecărui pas. Dacă e vorba de un serviciu offline, putem face un storyboard, ca într-o carte desenată. Putem face un prototip de fidelitate mare sau putem păstra prototipul de fidelitate joasă ca să obținem întâi feedback pe structură și logică, înainte de a adăuga detalii.

Îți doresc să testezi ideile care-ți vin înainte de a investi efort și bani în a dezvolta ceva . Poți folosi prototiparea și în momentul în care vrei să construiești servicii. Se poate face foarte ușor, iar costul de prototipare este mult mai mic decât o investiție de durată lungă într-o echipă care va găsi soluții tehnice pentru produsul sau serviciul tău.

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail