Totul despre branding: ce este și cum îți poate ajuta afacerea

Pentru ca afacerea ta să aibă succes este necesar să îți dezvolți o identitate de brand puternică. Brandingul presupune crearea unei imagini coerente și distinctive pentru compania ta, care să transmită mesajele și valorile cheie către publicul-țintă. Astfel vei reuși să creezi o identitate puternică și vei dezvolta o relație de încredere cu publicul tău.

În acest articol, vei descoperi tot ce trebuie să știi despre branding și cum te poate ajuta să îți crești afacerea.

Pe scurt

  • Ce este brandingul
  • Cum te pregătești pentru a-ți construi Employer Branding
  • Cum construiești brandul de angajator
  • Caracteristicile brandului
  • Rebranding și importanța lui

Ce este brandingul

Brandingul este procesul de construire a unui brand. Acesta implică dezvoltarea unui logo, a unui slogan, website, mesaje de marketing și alte elemente care definesc afacerea ta. Scopul brandingului este de a crea o imagine clară și coerentă a afacerii tale pentru public.

Brand și branding

Pentru că deseori se creează o confuzie între brand și branding, menționăm că acestea se referă la aspecte diferite.

Brandul reprezintă identitatea, valorile și misiunea afacerii tale. Pe de altă parte, brandingul se referă la procesul de promovare și gestionare a brandului tău, acesta este procesul prin care compania își creează o imagine și și-o menține pe piață. Ambele aspecte sunt extrem de importante pentru a construi o afacere de succes.

Cum te pregătești pentru a-ți construi Employer Branding

Employer Branding semnifică modul în care este percepută compania ta ca loc în care să lucrezi. Acest aspect, ca orice brand, se construiește în timp și se bazează pe comunicarea constantă către grupul-țintă.
Trebuie să începi prin a-ți pune întrebarea „Ce îi va atrage pe acești oameni să lucreze cu mine?”. Cel mai probabil, motivul ai putea fi chiar tu, iar brandul companiei tale este atunci chiar brandul tău personal.

De aceea, este important ca oamenii să te cunoască și să afle cum lucrezi. Trebuie să afli ce este important pentru oamenii pe care ți-i dorești alături de tine. Pentru acest lucru există trei pași pe care să îi urmezi.

1. Află care sunt profilurile tale țintă de potențiali angajați

Primul și cel mai important pas este reprezentat de cunoașterea oamenilor pe care îi cauți. Trebuie să știi cum sunt aceștia și să evaluezi cum arată grupul-țintă atunci când te gândești la potențiali angajați.
Construirea unui brand de angajator este asemănătoare cu cea a unui brand de consum, iar întreg brandingul pleacă de la consumator. În cazul tău, brandingul pleacă de la candidații pe care ți-i dorești ca viitori angajați.

2. Cunoaște-le dorințele și preferințele

Următorul pas constă în cunoașterea dorințelor și preferințelor acestora. După ce ți-ai format un grup-țintă, te poți ajuta de rețeaua de cunoștințe pentru a afla ce caută acest tip de angajat de la un angajator.
Mare parte din potențialii angajați își doresc să fie bine plătiți și la timp. Tu trebuie să te concentrezi pe lucruri care sunt mai puțin evidente. Află lucruri despre ei care te interesează, aspecte care sunt specifice afacerii tale.

3. Gândește-te cum le vei oferi valoare

Al treilea și ultimul pas este reprezentat de valoarea pe care o vei oferi tu viitorilor angajați. Gândește-te la cum îi vei atrage ca să lucreze pentru tine. Poate că va fi ideea ta inovatoare, cunoștințele pe care le oferi sau experiența pe care o ai.

Un alt lucru pe care te poți concentra este contribuția pe care o aduce ideea ta în lume. Dacă ideea ta face lumea să fie un loc mai bun, aceasta va fi valoarea pe care angajatul o va primi de la tine, pe lângă banii pentru munca efectivă.

Startarium este locul în care vei găsi tot ce ai nevoie ca să lansezi, să crești și să susții o afacere de succes. Startup EDU este cel mai complex curs ghidat, care te ajută să descoperi noțiuni esențiale de business pe care orice antreprenor și profesionist trebuie să le cunoască.

Cum construiești brandul de angajator

Brandul de angajator se referă la modul în care este percepută afacerea ta de către angajați și potențialii angajați.

Pentru a crea un brand puternic de angajator este necesar să îți asumi responsabilitatea în a crea un mediu de lucru pozitiv și să oferi angajaților tăi beneficii și valoare. Poți folosi pentru promovarea brandului tău de angajator instrumente precum social media și alte canale de comunicare pentru a atrage noi potențiali angajați în afacerea ta.

Începe să vorbești despre „cum”, mai mult decât despre „ce”. Acest lucru este necesar deoarece oamenii vor să afle cum se desfășoară o zi în compania ta, și nu doar despre produsele și serviciile pe care le oferi.

Conceptul de brand

Înainte de a construi un brand, este important să înțelegi conceptul de brand și cum funcționează. Brandul este mult mai mult decât un logo sau un slogan. Acesta reprezintă identitatea afacerii tale, valorile și misiunea pe care le transmiți publicului tău. Este modul în care te percep clienții tăi și cel prin care te poți diferenția de concurență.

Creare brand

Atunci când vorbim despre creare brand, trebuie să știi ca acesta este un aspect esențial pentru succesul afacerii tale. Începe prin a-ți defini valorile și misiunea businessului. Ele trebuie să fie baza pentru celelalte aspecte ale brandingului tău.

Manual de brand

Un manual de brand este documentul care îți definește afacerea. Acest document poate include reguli și specificații pentru utilizarea logoului, a culorilor, a fonturilor, tonului vocii și a altor elemente de marketing.
Manualul de brand este extrem de important pentru a asigura consistența identității vizuale a brandului, în toate canalele de comunicare cu publicul tău.

Descoperă cele mai utile și folosite instrumente care te vor ajuta să îți dezvolți afacerea, de la business model canvas, până la template-uri de cercetare de piață.

Caracteristicile brandului

Pentru ca afacerea ta să se dezvolte, trebuie să stabilești caracteristicile brandului. Acestea includ misiunea, valorile, viziunea, promisiunea, tonul vocii, comunicarea și profilul clientului. Acestea sunt extrem de importante pentru crearea unui brand autentic și puternic.

Elementele de bază ale brandingului ar trebui să fie valorile și misiunea, deoarece ele definesc ceea ce reprezintă afacerea ta și cum vrei să aduci o schimbare în lumea din jurul tău.

În continuare, vom detalia cele mai importante caracteristici ale brandului.

Misiune

Misiunea este cea care definește scopul principal al afacerii tale. Ea reprezintă un ghid pentru deciziile de afaceri și ajută la definirea direcției pe termen lung. Aceasta trebuie să fie clară, concisă și ușor de înțeles, pentru a putea fi accesibilă tuturor celor implicați în afacerea ta.

Valori

Valorile unui brand sunt principiile etice și morale după care acesta se ghidează. Ele definesc modul în care îți desfășori activitatea și trebuie să fie comunicate către toți angajații tăi. 

Valorile sunt cele după care întreaga companie ar trebui să își ghideze comportamentul și deciziile zilnice. De asemenea, ele pot fi o modalitate de a te diferenția de concurență și de a construi o reputație pozitivă. Valorile unui brand seamănă foarte mult cu valorile personale și pot fi: prietenie, sinceritate, inovație etc.

Viziune

Viziunea este cea prin care se definește, pe termen lung, direcția afacerii și obiectivele pe care îți dorești să le atingi. Aceasta poate fi sursa de inspirație și de motivare pentru tine și angajații tăi. Ea te poate ajuta să îți concentrezi toate eforturile pentru atingerea unor obiective clare și bine definite.

Promisiune

Promisiunea este cea prin care se definește ceea ce oferă brandul tău și cum îi ajută pe clienți să își îndeplinească nevoile și dorințele. Un astfel de text este scurt și răspunde la următoarele aspecte: ce este produsul, valoarea sa și publicul-țintă.

Promisiunea trebuie să fie clară și să fie prezentă în toate canalele de comunicare de marketing.

Profilul clientului

Profilul clientului reprezintă descrierea detaliată a publicului-țintă al afacerii tale și poate include informații despre demografie, interese, comportamente și nevoi ale clienților tăi.

Cu ajutorul profilului clientului vei putea dezvolta strategii de marketing mai bune și vei realiza o comunicare mai eficientă, care va ajunge la clienții potriviți. Astfel vei reuși să creezi o relație pe termen lung între aceștia și brandul tău.

Canale de comunicare

Acestea pot să includă canale de marketing digital, precum:

  • site-ul web;
  • social media;
  • e-mail marketing.

De asemenea, pot fi canale de marketing tradițional, precum:

  • presa scrisă;
  • radio;
  • TV.

Alegerea canalelor de comunicare potrivite depinde de profilul publicului tău și de strategia ta de marketing.

Tonul vocii

Tonul vocii reprezintă modul în care brandul se adresează publicului și cum își exprimă personalitatea și valorile. Alegerea potrivită a acestuia ajută la definirea și consolidarea identității de brand și crearea unei relații solide cu clienții.

Tonul vocii trebuie să fie același în toate comunicările de brand, pentru a reflecta personalitatea și valorile afacerii tale. Acesta poate fi formal, informal, politicos, prietenos, provocator etc.

Dacă ai nevoie de ajutor, discută cu un mentor, care te va ajuta să îți clarifici direcția, nevoile și îți stabilești un plan de acțiune.

Rebranding și importanța lui

Pe măsură ce trece timpul, o afacere are nevoie să își schimbe identitatea de brand pentru a se putea adapta schimbărilor din piață și pentru a-și îmbunătăți poziția competitivă. Acest proces poartă numele de rebranding.El poate fi o provocare, însă poate aduce beneficii semnificative pentru afacerea ta.

Creșterea notorietății brandului ar putea fi un prim avantaj, la care se adaugă atragerea atenției publicului și îmbunătățirea percepției clienților asupra afacerii tale.

Va fi necesar rebrandingul atunci când:

  • îți schimbi publicul-țintă;
  • îți schimbi produsele sau serviciile;
  • îți schimbi poziția de piață;
  • îți redefinești valorile afacerii.

În oricare din aceste situații, va fi nevoie să adaptezi identitatea de brand pentru a fi mai relevantă publicului-țintă.

În concluzie, brandingul reprezintă un aspect esențial pentru orice afacere și contribuie semnificativ la succesul acesteia. Pentru un brand puternic este necesar să existe o strategie bine definită și să îți stabilești niște obiective clare. Începe prin a identifica valorile și misiunea afacerii tale și asigură-te că acestea se reflectă în toate aspectele brandului.

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail