Stop & Reflect - Evelina Necula, co-fondator Kinderpedia | Ce am învățat în 2019

”Pentru mine, ca antreprenor, a fost anul în care am pășit cel mai mult în afara zonei de confort”, spune Evelina Necula, co-fondator Kinderpedia. Despre cum a fost anul ce se încheie pentru echipa ei, ne-a povestit în materialul următor.

La final de an, facem un pas în spate și privim către ceea ce a însemnat 2019 pentru ecosistemul local și reprezentanții săi, antreprenori sau susținători ai acestora - de la provocări și lecții învățate, la succese și momente de celebrare. #stopandreflect este o serie de interviuri cu fondatori, consultanți, mentori sau investitori locali și ocazia cu care deschidem o conversație necesară despre lecțiile lui 2019, deciziile pe care le-a adus și intențiile cu care intrăm într-un nou an. 

Descoperă întreaga serie de materiale Stop & Reflect - Ce am învățat în 2019

Citește concluziile fiecăruia, învață din ele și nu uita să-ți faci propria retrospectivă înainte să începi cu energie noul an.


Povestea Kinderpedia

În 2013-2014 lucram deja cu Daniel de câțiva ani în cadrul OneTouch Advertising și dezvoltasem împreună numeroase proiecte frumoase în domeniul software, web cât și branding și comunicare. Piața serviciilor pe acest segment devenise din ce în ce mai competitivă și presiunea mare asupra prețurilor și a termenelor de livrare ne-a determinat să facem un pas înapoi și să cântărim riguros proiectele în care alegem să ne implicăm, altfel încât să avem resurse pentru a dezvolta un produs propriu. Am rămas furnizori de cursă lungă pentru câteva nume internaționale din imobiliare și ospitalitate, însă am alocat timp și resurse pentru visul nostru.

După o perioadă de brainstorming și câteva încercări, am decis să dezvoltăm o soluție digitală pentru grădinițe, care să conecteze părinții și educatorii. Am aflat cât de mult se străduiau educatorii ca să transmită informații către părinți despre activitatea copiilor de la grădiniță și cât de slab era răspunsul și angajamentul pe care îl obțineau. Pe de altă parte, părinții cu care discutam își exprimau îngrijorarea cu privire la cât de puține informații primesc de la grădinițe și despre cât de greu le era să țină pasul cu dezvoltarea copiilor lor. Așa am înțeles că se aflau, de fapt, într-o situație paradoxală, deoarece ambele părți au aveau voința și motivația de a colabora, dar nu aveau un instrument adecvat pentru a face acest lucru. Așa s-a născut Kinderpedia.

Cum am crescut în 2019: milestones, provocări și lecții învățate

Anul acesta a reprezentat un pas uriaș pentru Kinderpedia, în ceea ce privește expansiunea pe piață – până la finalul lunii noiembrie am ajuns la 140 de grădinițe și școli înregistrate pe platformă – printre care Just4Kids, Butterfly, Grădiniță lui Matei, Copiii Montessori, Finnish School Sibiu, Deutsche Schule, Beautiful Minds, Ioanid, Elf Cluj, Aletheea și mulți, mulți alții – și am depășit 16,000 de utilizatori activi. Doar în ultimele 5 luni, numărul de conturi plătitoare a crescut cu aproape 80% și veniturile lunare recurente au crescut cu 134%.

Pentru mine, ca antreprenor, a fost anul în care am pășit cel mai mult în afara zonei de confort. Să vorbesc în public, de exemplu, e un challenge cu care încă mă lupt, dar care nu îmi mai creează așa o panică uriașă ca la început. Și din discuțiile cu investitorii am învățat foarte multe, mai ales de la cei care ne-au refuzat.

Care sunt lucrurile cu care vă mândriți anul acesta

A fost un an grozav și în ceea ce privește recunoașterea produsului nostru. În luna mai am obținut Seal Of Excellence de la Comisia Europeană, pe SME Instrument, Phase 2, în iunie ne-am alaturat acceleratorului Innovators for Children, unde am câștigat premiul 1 și o finanțare de 45.000 euro. În noiembrie am câștigat premiul 3 la Startarium PitchDay – cea mai importantă competiție de antreprenoriat din România – premiu care a venit la pachet cu o finanțare de 20.000 de euro, și, la finalul lunii, Kinderpedia a fost desemnată companie „Tech for Good” de către European Business Angels Network și a primit un premiu de 10,000 de euro la Amazon Web Services. 

Chiar la începutul lunii decembrie am participat la Startup Next, un eveniment organizat de World Bank Romania, unde am prezentat Kinderpedia în cadrul panelului de inovare și impact social și, tot atunci, Business Magazin ne-a menționat în catalogul dedicat celor mai inovatoare companii din România.

A fost un an bun și din perspectiva expansiunii internaționale, pentru ca am legat parteneriate frumoase în Elveția, Polonia și UK, care suntem încrezători că ne vor aduce o amprentă relevantă pe aceste piețe în anii ce urmează.

Ce provocări ați avut și cum le-ați depășit

Finanțarea – de unde să luăm resursele necesare pentru a asigura continuitatea echipei și a produsului, în contextul unui cash flow negativ. Am fost extrem de creativi în prima jumătate a anului, iar în a doua ne-au ajutat mult premiile obținute la Innovators for Children, la Startarium PitchDay și cel din partea Amazon, primit la EAIS19, la Bruxelles.  

Oamenii – pentru ca suntem ambițiosi și vrem să creștem repede, avem nevoie de oameni talentați și motivați, care să ne ajute să ducem Kinderpedia mai departe. Nu a fost ușor să îi găsim, dar avem acum, la final de an, 2 membri noi în echipă și alți 3 se vor alătura în ianuarie.

Vânzările – anul acesta a fost unul de transformare pentru întreaga noastră strategie de vânzări. Am migrat de la un sistem bazat aproape exclusiv pe outbound sales la unul parțial automatizat, care ne permite să valorificăm mai repede oportunitățile.

Top 3 lecții învățate anul acesta

Mi s-a confirmat încă o dată valoarea relațiilor umane. Nu e o noutate, dar, în contextul startup-ului nostru a fost o surpriză să vedem că nu suntem singuri. Odată cu intrarea în acceleratorul Innovators of Children ne-am alăturat, efectiv, familiei Impact Hub. Am putut să discutăm sincer despre probleme și am primit, de partea cealaltă, doar sprijin și soluții.

Am trecut și printr-o micro-criză, unde ni s-a confirmat o dată în plus valoarea sincerității și a asumării responsabilității.  Am învățat ca perspectivele diferite pot fi foarte valoroase pentru business și ne-am îmbogățit rețeaua cu mentori, atât din zona de business, cât și din cea a educației.  

Ce urmează în 2020: gânduri și planuri de viitor

În 2020, vom avea și mai mult focus pe vânzări, pentru a aduce Kinderpedia și beneficiile pe care le oferă în cât mai multe grădinițe și școli din România și din Europa, pe alte piețe.  

Planuri de viitor pentru Kinderpedia

  • Securizarea unei finanțări de 600,000 de euro, ce ne va permite intrarea pe 2 piețe noi.
  • Consolidarea pieței din România, atât pe segmentul privat, cât și pe cel public, pe care l-am deschis prin proiectul pilot cu Primăria Sectorului 1, dezvoltat în cadrul acceleratorului Innovators for Children. 
  • Intrarea pe alte două piețe europene.  
  • Venituri de 7 ori mai mari decât cele de anul acesta!  

Experiența PitchDay

Cum a fost experiența PitchDay și ce ați învățat din ea? 

PitchDay a fost o experiență nouă pentru mine. A fost primul contact cu „fabrica de vise” care este Startarium. A fost impresionant și electrizant să fac parte din concurs și am trăit cu răsuflarea tăiată fiecare pas. Am întâlnit oameni frumoși și am fost dezarmată când, între cele doua runde, au venit și m-au întrebat cum mă pot ajuta. Și chiar au făcut-o!

Am învățat că este important să vii pregătit și să ai încredere în tot ce ai construit pâna atunci și în echipa alături de care ai făcut-o. Am avut emoții pentru că știam că munca tuturor colegilor mei va fi reprezentată de mine și asta a fost o responsabilitate mare, dar m-a și motivat pe măsură.  

Ce recomandări aveți pentru viitorii aplicanți PitchDay?

Să aplice. Să se pregatească. Să participe la toate sesiunile de training puse la dispoziție de organizatori. Să vina cu încredere la concurs. Să fie sinceri și să fie realiști. Să respire din când în când : ) 

Resurse recomandate pentru antreprenorii din comunitate 

  • Cred că fiecare echipa trebuie să își analizeze cu onestitate competențele și să meargă la acele cursuri care completează sau îmbunătățesc punctele slabe pe care fondatorii le-au identificat. Pentru unii pot fi cursuri de vânzări, pentru alții de branding, comunicare... 
  • O carte citita recent și care a lăsat o amprentă asupra mea este Five Stars: The Communication Secrets to Get from Good to Great, a lui Carmine Gallo.   

Programe / evenimente / competiții naționale sau internaționale de urmărit în 2020

În context local, pentru noi, Impact Hub s-a demonstrat a fi un partener polivalent. Cred că orice antreprenor trebuie să urmărească programele lor și să se înscrie la acela sau acelea care i se potrivesc.

Sfaturi pentru un antreprenor la început de drum

Să nu încerce să facă totul singur și... să nu renunțe!


Mulțumim pentru gânduri, Evelina! Mult succes în continuare!

Te invităm să urmărești împreună cu noi activitatea Kinderpedia pe:

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail