Impact Hub Bucharest oferă antreprenorilor care au companii înregistrate în București-Ilfov sau Muntenia sprijin pentru scalare, finanțare și stabilirea de parteneriate, prin intermediul programului PROSME – o inițiativă marca Enterprise Europe Network. Află mai multe mai jos!
Dacă ai o companie în regiunile București-Ilfov sau Sud-Muntenia, poți fi ajutat gratuit de Impact Hub Bucharest (IHB) să scalezi și să-ți consolidezi poziția pe piață, prin intermediul programului „Promoting SMEs through Enterprise Europe Network” (PROSME), dezvoltat de rețeaua europeană Enterprise Europe Network (EEN), în perioada 2022-2025. Aceasta din urmă este o inițiativă a Uniunii Europene (UE) și cea mai mare rețea care sprijină IMM-urile să inoveze și să își dezvolte activitatea pe alte piețe.
Apărută în 2008 (și prezentă în regiunile de dezvoltare București-Ilfov și Sud-Muntenia din același an), EEN este finanțată prin Programul Piața Unică și este implementată de European Innovation Council and SMEs Executive Agency (EISMEA). Aceasta din urmă este instituția europeană care se preocupă de dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, prin gestionarea de programe UE concentrate pe sprijinirea IMM-urilor, piața unică, politici dedicate consumatorilor și investiții în ecosisteme de inovare.
👉 În România, există 4 macroregiuni de interes pentru UE (Centru și Nord-Vest; Nord-Est și Sud-Est; București-Ilfov și Sud-Muntenia; Sud-Vest Oltenia și Vest). În cadrul acestor zone, activează 4 consorții care oferă IMM-urilor sprijin și diverse servicii.
EEN ajută afacerile europene să acceseze diferite programe – PROSME, European Innovation Council Accelerator, Horizon Europe, LIFE, Erasmus for Young Entrepreneurs – și inițiative legate de Programul Piața Unică sau European Regional Development Funds (ERDF). La nivel european, EEN oferă servicii specializate, în cadrul a peste 600 de centre cu expertiză specifică. Toate serviciile sunt gratuite și personalizate; pentru accesarea lor, companiile trebuie să intre în legătură cu un centru EEN – cum este și IHB.
În calitate de centru EEN, Impact Hub Bucharest organizează evenimente conexe și oferă asistență în cadrul programului PROSME. Desfășurat în perioada ianuarie 2022 – iunie 2025, PROSME susține inovarea digitală și creșterea rezilienței afacerilor locale, astfel încât să fie competitive pe piața unică europeană și pe piețele globale.
👉 Din iunie 2025, EEN va lansa un nou program PROSME, la care au aplicat cele 4 consorții din România, unul pentru fiecare pentru cele 4 macroregiuni de interes corespunzătoare.
Despre programul PROSME
Proiectul PROSME își propune să consolideze competitivitatea și sustenabilitatea IMM-urilor românești, pentru a beneficia pe deplin de oportunitățile oferite de Piața Unică Europeană și de piețele globale, a crește, a inova și a se extinde. Mai exact, organizațiile partenere din cadrul proiectului:
- sprijină IMM-urile să facă față provocărilor și oportunităților Pieței Unice, să devină mai conștiente de cerințele sau provocările cu care se pot confrunta în viitor, astfel încât să se poată planifica în avans;
- informează și instruiesc afacerile mici și mijlocii cu privire la fondurile europene nerambursabile (inclusiv pentru cercetare și inovare) și alte surse de finanțare disponibile;
- contribuie la dezvoltarea de IMM-uri mai digitalizate, mai durabile și mai rezistente;
- asistă afacerile în dezvoltarea sau extinderea activităților internaționale;
- sprijină IMM-urile să își exprime opiniile în cadrul ciclului de elaborare a politicilor Consiliului European.
👉 Află tot ce trebuie să știi despre fondurile europene nerambursabile, linii de finanțare venite de la Uniunea Europeană, din articolul nostru.
Citește și
💊 Pastila #25: Cât costă să ai un angajat & previziuni economice pentru 2025
Cum te ajută Impact Hub Bucharest
Coordonat de Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), programul european PROSME este gestionat de consorțiul București-Ilfov/Sud-Muntenia, format din 14 organizații cu experiență vastă în sprijinirea antreprenorilor români. Una dintre aceste organizații partenere este Impact Hub Bucharest, care oferă antreprenorilor sprijin pentru scalare, finanțare și stabilirea de parteneriate și un cadru pentru dezvoltarea unor noi modele de business. Toate serviciile sunt gratuite și personalizate, pentru a răspunde nevoilor punctuale ale fiecărei companii care se adresează IHB.
Cu ce te poate ajuta IHB, concret:
- Acces la finanțare. Dacă ești în căutare de surse de finanțare și vrei să înțelegi care sunt oportunitățile disponibile pentru nișa în care activezi, IHB te ajută să le identifici pe cele potrivite. Un exemplu de accelerator la care te poți înscrie cu ajutorul IHB este EIC Accelerator (care oferă granturi de până la 2,5 milioane de euro și investiții de până la 10 milioane de euro). De asemenea, te poate sprijini în găsirea de parteneri pentru depunerea aplicației.
👉 Află toate apelurile de finanțare la care poți aplica în perioada următoare, din articolul nostru updatat constant.
- Sprijin în cadrul Pieței Unice Europene. Dacă îți cauți furnizori sau distribuitori la nivel european, IHB îți poate crea un profil pe platforma EEN, pentru a te ajuta să-ți găsești partenerii potriviți și a te promova prin intermediul bazei de date EEN – aici îți poți înregistra oferta în mod gratuit și poți găsi oportunități de business, de parteneriate, de noi tehnologii pe care le poate încorpora afacerea ta.
- Internaționalizare. Dacă ți-ai propus să îți extinzi activitatea și în alte țări, IHB te va ajuta să creezi un plan etapizat și îți va sta alături cu sfaturi și mentorat, pe perioada implementării acestuia. În plus, te ajută să identifici noi oportunități de afaceri și posibili parteneri, îți oferă informații legate de piețele în creștere și cum le poți accesa.
- Sustenabilitate și reziliență. Echipa IHB te poate ajuta să optimizezi felul în care funcționează în acest moment afacerea ta și să găsești noi modele de business, mai sustenabile, mai reziliente, mai digitalizate.
- Educație antreprenorială. Hub-ul din Capitală îți poate face recomandări de stakeholders potriviți pentru tine, care să-ți ofere sfaturi valoroase. În plus, aici găsești oamenii potriviți pentru consiliere pe toate temele de mai sus (sustenabilitate, inovare, digitalizare, finanțare, scalare), pentru a învăța constant și a-ți adapta procesele în companie.
Poți apela la Impact Hub Bucharest și poți cere ajutor pentru afacerea ta pe tot parcursul anului, la incubation@impacthub.ro. După ce echipa IHB ia legătura cu tine, stabiliți o întâlnire, echipa îți va analiza nevoile și veți crea împreună un plan de acțiune personalizat și targetat, în funcție de ce-ți dorești pentru businessul tău. Apoi, acest centru EEN îți va oferi consultanță pentru punerea în aplicare a planului.
Sursă foto: een.ec.europa.eu