Acțiunile oricărei afaceri cu mai mulți fondatori pot fi împărțite în mod egal sau inegal, fix sau dinamic, în funcție de diverși factori. Află ce avantaje și dezavantaje are fiecare metodă, pentru a lua decizia corectă pentru startupul tău.
Ai o idee de afacere de nota 10. Tu și partenerul tău fondați o societate pe acțiuni și o împărțiți 50-50. Tu muncești zi și noapte, în timp ce el... nu prea. Dar deja deține jumătate din business, deci ce-i de făcut? Este doar un exemplu de situație în care te poți trezi, ca antreprenor, dacă nu ai analizat bine ce metodă de a împărți acțiunile („equity”) se potrivește cel mai bine afacerii tale. Și, având în vedere faptul că acest equity îți acordă drept de vot în cazul deciziilor importante privind compania și o felie din profit, este imperios necesar să știi din start ce și cum!
Ce înseamnă „equity” și de ce este important
Termenul de „equity” se referă la procentele dintr-o companie deținute de fiecare asociat: acțiuni (sau părți sociale, în cazul unui SRL). Alocarea lor între cofondatori este baza întregii relații de business dintre ei. Modul în care sunt împărțite influențează luarea deciziilor, contribuțiile financiare, responsabilitățile, injecțiile noi de capital și succesul afacerii (cu profitul aferent). Contează și la vânzarea companiei: analiștii evaluează valoarea în funcție de equity (e un indicator al sănătății financiare al acesteia), iar un business de 1 milion € va aduce 100.000 € în buzunarele partenerului care deține 10%, când e vândut.
Acționarii majoritari pot avea drept de veto în fața celor minoritari, un equity egal poate alarma investitorii, iar unul inegal poate crea conflicte interne. Când se dezvoltă, un startup poate oferi acțiuni și angajaților (în locul unor salarii mai mari): deci, dacă inițial cofondatorii dețin 100% din business, în timp, procentul se poate redistribui între ei, investitori și angajați.
Importanța acordului de parteneriat
Decizia referitoare la alocarea acțiunilor este una dintre principalele surse de conflict între cofondatori și poate fi dificil de luat. Conform Harvard Business Review, procentul de fondatori nemulțumiți de împărțirea acestui equity crește de 2,5 ori, pe măsură ce startupul lor se maturizează.
De aceea, orice proiect cu mai mulți parteneri trebuie să aibă o discuție clară apropo de acțiuni, din start. Și să redacteze (cu ajutorul unui avocat) un acord de parteneriat, care stabilește drepturile și obligațiile partenerilor și proporția capitalului lor în afacere.
Un partener equity deține o parte dintre acțiuni, are drept de veto în companie și primește un procent corespunzător din dividende/profit. Teoretic, formula de bază folosită este: acțiunile fiecărui membru = valoarea contribuției lor / valoarea totală investită în companie. Dar, pentru că nu știu aceste valori când pun bazele unei afaceri, majoritatea antreprenorilor împart acest equity în mod egal.
Ați investit fiecare 100.000 €? Atunci primiți amândoi câte 50% din acțiuni. Dar ce faci când apar factori ce destabilizează situația (parteneri care se retrag, investitori nou-apăruți, modificarea rolurilor în organigramă etc.), iar acțiunile fiecăruia vor valora mai mult sau mai puțin decât cele din calculul de mai sus?
Cele 3 metode comune de distribuire a acțiunilor
Când au fondat Microsoft, Bill Gates și Paul Allen și-au repartizat 64%, respectiv 36% din companie. Cofondatorii Google (Larry Page și Sergey Brin) au preferat formula 50-50. Tu ce model ar trebui să alegi? Înainte de a decide alături de partenerii tăi cum vă împărțiți compania, analizați bugetele investite, ce bunuri fizice, experiență și expertiză aduce fiecare, ce roluri și responsabilități veți avea, cât timp veți dedica afacerii. În plus, contează și planurile de viitor, și condițiile pieței pe care activați, și implicațiile legate de taxe și impozite.
Împărțirea acestui equity se poate face în mod fix/static (un procent egal sau inegal, acordat fiecărui partener) sau în mod dinamic/ajustabil (procente inegale, în funcție de anumite realizări bifate de companie și/sau contribuția fiecărui fondator). Cele două tipuri de modele pot fi și combinate, într-unul hibrid. Mai jos, explicăm beneficiile și dezavantajele fiecărei dintre două metode principale.
1. Equity fix/static
În acest caz, toți cofondatorii primesc un procent fix de acțiuni. Acesta poate fi egal (50-50, 33-33-33) sau inegal (51-49, 60-40, 45-30-25).
-
Equity egal. Această variantă este cea mai comună, în rândul afacerilor noi. Și este soluția potrivită pentru un business abia lansat, care are nevoie de o echipă cât mai implicată. Dacă tu nu ești dispus să împarți capitalul afacerii în mod egal cu partenerii tăi, poate n-ar trebui să-ți mai fie parteneri, nu? În plus, cofondatorii tind să împartă acțiunile pe baza efortului depus inițial, când adevărata muncă abia urmează. Durează 7-10 ani să construiești o companie de valoare, iar majoritatea startupurilor eșuează, spun experții. Deci, cu cât sunteți mai motivați inițial, cu atât șansele voastre de succes cresc. Un equity egal este mai comun în cazul startupurilor cu 2-3 fondatori. Pe măsură ce numărul acestora crește, împărțirea egală devine din ce în ce mai dificilă.
Plusuri:
- Motivează și încurajează un efort egal. Procentele egale întăresc relația dintre parteneri, determinându-i pe toți să tragă la fel de tare, în aceeași direcție.
- Construiește o relație sustenabilă între parteneri. Dându-le tuturor același procent, îi apreciezi în mod egal, le recunoști valoarea și transmiți că vrei să crești alături de ei.
- Reduce conflictele între cofondatori, asigură un profit egal și elimină certurile.
- Este ușor de implementat, dacă toți cei implicați sunt de acord cu ea.
Minusuri:
- Afectează negativ luarea deciziilor. Dacă fondatorii nu se pun de acord, iar fiecare are același drept de veto/aceeași putere, se poate ajunge într-un impas.
- Poate crea situații negative. Contribuțiile fiecărui partener vor fi diferite în prezent și pe viitor, deci pe termen lung apar nemulțumiri și certuri.
- Poate alarma investitorii. Viitorii investitori vor analiza aceste procente și un equity egal trage un semnal de alarmă apropo de capacitatea de a administra problemele interne. - Equity inegal. Această variantă este una proporțională, bazată pe contribuția inițială a partenerilor: de exemplu, 40% pentru CEO, 30% pentru fiecare dintre cei doi CTO. Dacă unul dintre voi a venit cu ideea afacerii, are un rol mai important în companie sau a creat aplicația care stă la baza business-ului, va primi mai mult equity. Un studiu din 2021 notează că aproape 3 din 4 startupuri împart acțiunile în mod egal. În detrimentul lor, pentru că un equity inegal le-ar aduce mai multe șanse de succes. Cercetarea a fost efectuată pe LinkedIn, pe 137 de lideri ai unor companii aflate la început de drum. Concluzia? Companiile împărțite inegal între parteneri au cu 21,7% mai multe șanse de a fi încă pe piață, la un an de la lansare!
Plus: Reflectă contribuțiile fiecăruia, procentele fiind stabilite în funcție de rolurile, expertiza și investiția financiară inițială a cofondatorilor.
Minus: Poate crea nemulțumiri. În timp, dacă procentele rămân fixe, dar contribuțiile cofondatorilor cresc/scad, această împărțire fixă nu va mai fi corectă.
👉 Oare CEO-ul unui startup ar trebui să primească mai multe acțiuni ca CTO-ul? Răspunsul depinde de rolurile lor în companie, de cât investește fiecare și de tipul afacerii (dacă e axată pe tehnologie, da).
2. Equity dinamic/ajustabil/tranzacțional
În acest caz, cofondatorii primesc procente diferite, tot în funcție de contribuția fiecăruia. Dar aceste procente inițiale se vor modifica în timp, în funcție de diverși factori: noile roluri ale partenerilor, aportul adus, atingerea unor praguri de performanță, capitalul investit etc.
Exemple de equity dinamic:
- Equity ajustabil în funcție de KPI-uri. Cofondatorii cad de acord asupra unui set de key performance indicators (venituri, numărul de clienți câștigați de companie anual, dezvoltare de produse noi, investitori noi etc.), în funcție de care își recalculează permanent acțiunile. Acest model flexibil permite adaptarea rapidă la condițiile pieței și o direcție strategică de creștere.
- Equity bazat pe praguri temporale sau de performanță. Acest model reduce riscul ca un fondator să părăsească prea devreme compania. Partenerii primesc un anumit equity în funcție de câți ani fac parte din companie (de obicei, după 4 ani) sau numărul de acțiuni crește când aceștia devin mai implicați în activitățile startupului. De exemplu, un partener responsabil de partea tehnologică poate începe cu 8% și ajunge la 40%, când compania lansează un app dezvoltat de acesta.
- Abordarea relațională. Ce aduc cofondatorii într-un startup? Timp, capital, idei, relații, echipament, software etc. Numărul de acțiuni primite este proporțional cu ce aduce fiecare, alocarea fiind mai nuanțată și modificându-se constant.
Plusuri:
- Cineva este liderul. În companie va exista un responsabil principal, care ia frâiele afacerii și o strunește în timpul crizelor.
- Metoda este flexibilă. Calcularea procentului se face în funcție de ce factori dorește echipa, ceva extrem de util în cazul unor cofondatori cu roluri și responsabilități diferite.
- Se bazează pe contribuția fiecăruia și menține pacea. Cei care muncesc mai mult primesc un equity mai mare (cum este și corect), ceea ce elimină disputele.
- Este ușor de modificat. Dacă unul dintre membri vrea să dispară din peisaj sau apar alții noi, metoda permite ajustări rapide. Pe măsură ce afacerea se va dezvolta, procentele se pot modifica și angajații pot primi și ei acțiuni; când apar investitorii în peisaj, pot fi regândite iar.
Minusuri:
- Certuri pe procente și motivație scăzută. Împărțirea dinamică înseamnă inegalitate, deci pot să apară invidia și conflictele. Cofondatorii care nu se simt valorificați își pot pierde pasiunea și implicarea lor în succesul business-ului se va eroda dramatic.
- Decizii luate de o singură persoană. De cele mai multe ori, nu este o idee bună ca partenerul care are procentul cel mai mare să aibă și drept de veto absolut. E de preferat ca deciziile importante să se ia în unanimitate de către cofondatori. De aceea, pe lângă ponderea procentuală din equity (majoritatea de capital), importante sunt și clauzele din acordul de parteneriat referitoare la puterea de decizie (majoritatea de persoane). Așa cum a explicat pentru start-up.ro Ana-Maria Udriște (avocat și Fondatoare Avocatoo), un investitor cu o pondere minoritară de acțiuni își poate asigura dreptul de veto printr-o clauză de unanimitate: astfel, când toți investitorii votează cum reinvestesc profitul, un investitor cu 10% acțiuni va avea o putere de decizie mare, în ciuda capitalului mic investit.
👉 Un model fix este bazat pe contribuția anticipată de către cofondatori apropo de fiecare membru al echipei. Un model dinamic se bazează pe contribuția reală a fondatorilor.
3. Modelul hibrid
Nu poți lua în considerare doar prezentul, contribuțiile fiecărui antreprenor nu sunt statice: partenerii tăi pot lucra mai puțin în prima etapă, dar situația se poate schimba dramatic, pe viitor. De aceea, o combinație de metode poate fi mai eficientă, în unele cazuri.
Exemplu de model dinamic de împărțire a acțiunilor – metoda Slicing Pie
Ai vrea un equity dinamic pentru noul tău business, dar nu e deloc ușor să acorzi o valoare clară ideilor și timpului investit de fiecare partener? Profesorul universitar și antreprenorul Mike Moyer a creat metoda Slicing Pie (propusă în cartea Slicing Pie: Funding Your Company Without Funds, 2012). Acest model creează o împărțire între acționari luând în considerare riscurile pe care și le asumă fiecare.
Este corect, flexibil, obiectiv, recompensează contribuțiile fiecărui cofondator, conferă motivație și se adaptează schimbărilor organizaționale. Dar poate minimiza valoarea percepută a diferitelor contribuții (idei vs timp vs bani).
Formula folosită? Acțiunile fiecărui membru = numărul lui de contribuții (capital, timp, idei, relații, echipamente etc.) / numărul total de contribuții din companie.
Fiecare contribuție este considerată o „felie” din „plăcinta” acelui startup. De exemplu, un partener care a investit mult timp, relații și echipament poate avea același procent din firmă ca unul care a investit doar mult capital. Să zicem că doi cofondatori au contribuții egale și adoptă metoda Slicing Pie. Amândoi au investit un număr egal de „felii”/unități (100, de exemplu), deci fiecare primește 50%. Dar, în trimestrul doi, primul nu mai investește nimic, în timp ce al doilea pune la bătaie tot 100 de unități, deci contribuția li se modifică și devine: 33,3% vs 66,7%. Dacă în al treilea trimestru primul investește 200 de unități și al doilea nimic, procentele devin 40% vs 60%. Dacă vrei să afli mai multe despre Slicing Pie direct de la sursă, dă Play acestei prezentări.
Concluzie
Nu există o singură metodă care garantează că toți cofondatorii vor fi întotdeauna mulțumiți! Orice afacere aflată la început de drum poate alege inițial o variantă de distribuire a acțiunilor (fixă sau dinamică), iar pe parcurs o poate ajusta, în funcție de provocările apărute. De aceea, toate părțile implicate trebuie să cadă de acord, să fie flexibile, să apeleze la specialiști financiari (care să-i sfătuiască apropo de legislația națională), să ia în considerare implicarea fiecărui partener, nivelul de contribuție, salariul, rolul, responsabilitățile, proprietatea intelectuală, metodele de rezolvare ale disputelor, investitorii externi și nu numai.
Sursă foto: Unsplash.com, Unsplash.com, Unsplash.com.
