Stop & Reflect - Alex Lăpușan, fondator Zitec | Ce am învățat în 2019

2019 a fost un an bun pentru Zitec, vom înregistra o creștere de peste 30% a cifrei de afaceri, pe toate liniile de business, însoțită și de o creștere a profitabilității. Ce urmează pentru Zitec în 2020, afli în următorul interviu.

La final de an, facem un pas în spate și privim către ceea ce a însemnat 2019 pentru ecosistemul local și reprezentanții săi, antreprenori sau susținători ai acestora - de la provocări și lecții învățate, la succese și momente de celebrare. #stopandreflect este o serie de interviuri cu fondatori, consultanți, mentori sau investitori locali și ocazia cu care deschidem o conversație necesară despre lecțiile lui 2019, deciziile pe care le-a adus și intențiile cu care intrăm într-un nou an.

Descoperă întreaga serie de materiale Stop & Reflect - Ce am învățat în 2019

Citește concluziile fiecăruia, învață din ele și nu uita să-ți faci propria retrospectivă înainte să începi cu energie noul an.


Cum am crescut în 2019: milestones, provocări și lecții învățate

2019 a fost un an bun pentru Zitec, vom înregistra o creștere de peste 30% a cifrei de afaceri, pe toate liniile de business, însoțită și de o creștere a profitabilității.

Produsul nostru Regista.ro a crescut considerabil, ne apropiem de 400 de licențe anuale, adică aproape 400 de primării care fac pași serioși pe drumul digitalizării.
Am reusit să lansăm și Mirro.io, o soluție care ajută companiile să înțeleagă și să crească performanța echipelor și am semnat primele contracte de licențiere. 

Nu în ultimul rând, programul inițiat de Zitec, cei1024.ro a depășit numărul de 5.000 de donatori, ceea ce statistic înseamnă că am contribuit la salvarea a peste 15.000 de vieți.

Lucruri remarcate în lucrul cu antreprenorii

Ecosistemul se maturizează, avem din ce în ce mai multe opțiuni de finanțare, jucători potriviți pentru diversele etape din viața unui start-up, dar și antreprenori mai educați, mai pregătiți pentru călătoria ce îi așteaptă, mai investibili.

Antreprenorii cu care am interacționat în 2019 mi-au părut mult mai bine educați, mai pregătiți pentru călătoria construirii unei afaceri. Am văzut atât start-upuri care vor să devină următorul unicorn, am vazut startupuri care vor să rezolve probleme ce țin de sănătate și societate, am văzut întreprinderi de familie concentrate pe calitate. 

Ce urmează în 2020 pentru Zitec: gânduri și planuri de viitor

Anul 2020 arată foarte bine pentru Zitec, ne dorim să continuam tendința de creștere a companiei, pe toate liniile de business, menținând o creștere de peste 30% YoY.

De asemenea, ne dorim să implementăm un spin-off pentru proiectul Regista.ro, astfel încât să devină o firmă independentă, și cel puțin un exit din portofoliul nostru de investiții în startup-uri.

Ecosistemul antreprenorial românesc în 2020

Costurile salariale în IT o să-și continue tendința crescătoare, ceea ce va pune presiune pe startup-urile ce au nevoie de echipe tehnice, riscul fiind să fie mai dificil să formezi o echipă bună înainte de o rundă consistentă de finanțare, dar și pe bugetele firmelor românești ce au nevoie de consultanță și servicii în IT, riscul fiind să devină mai puțin digitalizate și deci mai puțin competitive în piață.

Vom vedea mai multe investiții în startup-uri, ecosistemul fiind în creștere, însă va continua și relocarea acestor startup-uri în afara țării, păstrând cu predilecție echipe tehnice în țară, riscul este să vedem din ce în ce mai puțin IP înregistrat în România.

Resurse pentru antreprenorii din comunitate


Mulțumim pentru gânduri și pentru implicarea în comunitatea Startarium, Alex!
Te invităm să urmărești activitatea Zitec în continuare pe:

Newsletter-ul Startarium. Citește sinteza lunară direct pe e-mail