Impact Hub Bucharest și Startarium, alături de partenerul principal Rompetrol și cu sprijinul Climate-KIC, au lansat cea de-a patra ediție a raportului despre startupurile verzi din România: „Romanian Green Startups Overview Report 2024”. Acesta oferă o imagine de ansamblu asupra stadiului actual al ecosistemului, a legislației care sprijină businessurile verzi, studii de caz, precum și cifre esențiale – toate integrate în contextul european.
Pe măsură ce schimbările climatice se accelerează și crizele de mediu se intensifică, tranziția către sustenabilitate a devenit o necesitate globală. Concepte precum economia circulară, ClimTech, CleanTech și antreprenoriat verde nu mai sunt nișate – ele transformă industriile, politica europeană și națională și stilurile de viață. În România, ecosistemul startupurilor verzi câștigă tot mai multă tracțiune, alimentat de o forță de muncă calificată, reforme aliniate la standardele Uniunii Europene și amenințările climatice.
👉 Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid: cele mai recente medii pe 5 ani arată că temperaturile de aici sunt cu 2,3° C peste nivelurile preindustriale. În România, temperatura medie anuală a crescut treptat din 1940, ajungând la 11,6° C în 2023.
„Romanian Green Startups Overview Report 2024” este a patra ediție a unui demers anual menit să înțeleagă mai bine sectorul startupurilor verzi din țara noastră. Raportul oferă o imagine de ansamblu asupra stadiului actual al actorilor implicați, legislației care susține antreprenorii verzi, studii de caz și cifre relevante – toate integrate în contextul european.
Pentru realizarea raportului, am analizat afaceri care se concentrează pe sustenabilitate, protecția mediului și dezvoltarea de produse, servicii sau tehnologii ecologice. Analiza a avut la bază datele publice a 104 de startupuri verzi locale, perspectivele extrase dintr-un sondaj (cantitativ și calitativ) completat de 16 antreprenori din domeniu, precum și o serie de interviuri detaliate cu fondatori de startupuri verzi din România și experți în acest sector.
👉 Jucătorii din ecosistemul antreprenorial din România pot fi grupați în 8 categorii. Află ce rol are fiecare în sprijinirea, dezvoltarea și scalarea afacerilor din acest articol.
Concluziile „Romanian Green Startups Overview Report 2024” evidențiază că principalele oportunități ale startupurilor verzi românești țin de expansiunea pieței digitale (și adopția tehnologiilor ca AI, blockchain, FinTech), transformarea unor orașe ca București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Iași și Brașov în huburi tech și accesul crescut la fondurile europene. În 2024, în țara noastră s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul economiei circulare, al energiei regenerabile și al biodiversității.
Pe de altă parte, provocările legate de finanțarea insuficientă, lipsa fondurilor de capital de risc (Venture Capital) și a legislației favorabile și rata mare de eșec (20% dintre startupuri se închid în primii 2 ani, 45% – în primii 5) persistă.