Pe 25 octombrie, Peer Stoop, expert în leadership, team building și comunicare interculturală, găzduiește un workshop Startarium despre leadership prin dialog, la Impact Hub Bucharest. Am stat de vorbă cu el despre de ce trebuie să asculți pentru a înțelege, nu pentru a răspunde, și despre cum vede el ecosistemul de business local.
Startarium: Ai învățat despre leadership prin dialog la Academia Militară. De ce ai ales educația militară și cum ți-a influențat asta restul carierei?
Peer Stoop: Nu am învățat neapărat cum să port un dialog. În armată, am învățat importanța abilităților de comunicare eficiente. Am învățat că, dacă știi cum să formulezi cuvintele, ele au un impact diferit asupra oamenilor. Asta este prima lecție, dar se referă doar la modul de a te exprima. Ce e mai greu de învățat este să gândești înainte de a te exprima. Așa am ajuns la conceptul de dialog, care te învață 4 pași esențiali. Iar exprimarea este ultimul pas. Primul este ascultarea: cu cât îți îmbunătățești capacitatea de a asculta, cu atât vei înțelege mai ușor ce spun ceilalți. Un mod simplu de a aborda asta este să asculți pentru a înțelege, nu pentru a răspunde.
Majoritatea oamenilor au tendința de a asculta pentru a răspunde – inclusiv eu, în funcție de intensitatea discuției. Următorul pas este respectul: poți să te conectezi cu celălalt și să îl respecți, în așa fel încât să-i înțelegi punctul de vedere, fără să-l pui la îndoială? Eu sunt evreu și, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, am multe discuții cu oameni care sunt pro-palestinieni. Eu nu sunt nici pro-israelian, nici pro-palestinian, dar le ascult punctele de vedere. Când vine vorba de respect, mă întreb: „Sunt dispus și capabil să mă conectez cu ei și să le respect punctele de vedere, fără să le contest?” Așadar, îi ascult, le pun întrebări (pentru a mă lămuri dacă înțeleg corect ce vor să spună) și le respect punctele de vedere.
Asta se leagă și de ultimul pas al dialogului, suspendarea, care te învață că nu e întotdeauna necesar să-ți aduci propriul punct de vedere în discuție. În Olanda (unde am crescut și am fost educat), această idee este una rară: olandezii vor mereu să aibă dreptate. Există o expresie frumoasă, în engleză – fair enough. Britanicii pot încheia o discuție spunând foarte politicos fair enough, cu alte cuvinte ambele părți cad de acord că nu sunt de acord. În Olanda, oamenilor le e greu să facă asta, unul dintre ei trebuie să aibă dreptate.
Deci ce am învățat, în primul rând, în armată a fost să ascult bine și să mă exprim clar. Dar am învățat și că asta nu este suficient, de aceea dialogul a devenit atât de important pentru mine. Respectul și suspendarea sunt la fel de importante.
S: Revenind la întrebarea inițială, de ce ai ales să intri în armată?
P.S.: Unchiul meu a fost bucătar pe nave comerciale. Și era unchiul meu preferat, așa că am vrut să fac și eu același lucru. Am mers la o școală HoReCa, pentru a învăța să gătesc. Dar absolvisem deja cel mai înalt nivel liceal din Olanda, iar cu această diplomă puteam intra ușor la Academia Militară. Am vrut să fiu bucătar în marină. Pe vremea aceea, erai evaluat și ți se făcea un profil care indica pentru ce organizație militară ai fi mai potrivit. Pe baza profilului, mi s-a spus că aș putea intra ușor la Academia Militară, pentru a deveni ofițer. Singurul lucru pe care nu l-aș fi putut face era să devin pilot. Așa că mi-am schimbat planul și m-am gândit că ar fi mai frumos să devin ofițer. În plus, eram mândria familiei, iar bunicul mi-a spus: „Nu vreau să devii bucătar, îți bați joc de talentul tău. Dacă poți merge la Academia Militară, fă-o”. Așa am ajuns la Academia Militară. Și sunt foarte fericit că am mers acolo.
Nu poți forma lideri, dacă aceștia nu au deja abilitățile de bază
S: Crezi că leadership-ul este o abilitate înnăscută sau e ceva ce poți dezvolta?
P.S.: Ambele. Dar ce nu-mi place la educație în general, mai ales atunci când absolvenții de liceu aplică la universități, este că – de exemplu, la Medicină – trebuie să dea un test de admitere, care nu le testează neapărat atitudinea sau abilitățile, ci cunoștințele și modul în care le folosesc. Nu știu cum este la academiile militare din România, dar în Olanda ți se evaluează și atitudinea. Există multe evaluări psihologice, pentru a vedea dacă ai ce-ți trebuie. Cred că e foarte bine să testezi tinerii, pentru a vedea dacă au abilitățile necesare – așa cum facem și noi, la Entrepreneurship Academy/EA (program care este acreditat de Team Academy Amsterdam – n.r.): îi testăm să vedem dacă au abilități de ascultare și cooperare, dacă sunt capabili să lucreze în echipă, dacă au o mentalitate de creștere, dacă sunt deschiși la inovație sau schimbare. Așadar, și în leadership, și în antreprenoriat cred că dacă nu ai cel puțin un set de abilități de bază, nu poți construi nimic.
Nu poți forma lideri, dacă aceștia nu au deja abilitățile de bază. În cazul antreprenorilor, asta este (de obicei) o abilitate pe care oamenii o dezvoltă mai târziu în viață. Dar și antreprenorii, și liderii militari au disciplină: disciplina de a te motiva pe tine însuți și disciplina de a rămâne responsabil față de ceilalți, de a fi în slujba celorlalți. Aceste trăsături pot fi evaluaate la tineri. Uneori, este nevoie doar de 1-2 discuții și poți spune: „Nu are (încă) ce trebuie”. Uneori, aceste calități sunt prezente, alteori nu. Unii oameni pur și simplu nu vor să fie lideri. Nu cred că ar trebui ca toți să fim lideri. Dar cred că fiecare dintre noi ar trebui să învețe să se conducă pe sine însuși. Să fim conștienți de alegerile pe care le facem în viață sau că nu reușim să facem alegeri bune și că avem nevoie de ajutor. Și asta este o formă de a te conduce pe tine însuți. Și mulți dintre noi nu pot face aceste alegeri singuri, mai ales când suntem tineri. E greu.
S: Cât de bine sunt pregătiți tinerii care au ieșit din sistemul educațional românesc să lucreze în echipă și să asculte ca să înțeleagă?
P.S.: Este una dintre principalele noastre provocări (și nu doar în România, ci și în Olanda). Singurele țări care sunt cu 2-3 pași înaintea multora sunt țările scandinave. Ei chiar îi învață pe tineri să lucreze împreună, să fie mai deschiși, să discute între ei. În comparație cu Olanda, România este mai tradițională când vine vorba de educația din grădinițe, școli primare și licee. Dar și în Olanda avem încă multe viziuni tradiționaliste, o comunitate creștină foarte puternică. Modul în care sunt educați tinerii este comparabil cu ce se întâmplă în România, în școlile publice bune, unde elevii încă trebuie să asculte de profesor. Așa se întâmplă peste tot.
Atât în Amsterdam, cât și în România, în primul semestru (la academie – n.r.), începem acest proces de „dezvățare”. Dezvățarea nu înseamnă să uiți cunoștințele pe care le-ai acumulat, ci să te dezveți de modul în care ai învățat până acum. Din păcate, uneori acest proces durează mai mult de 4 ani, pentru că depinde foarte mult de felul în care ai fost crescut acasă. Există această zicală frumoasă în română, legată de „cei 7 ani de acasă”. Dacă acasă ți s-a spus să asculți de mama și de tata, să te supui mereu, atunci procesul de dezvățare va fi foarte dificil, pentru că noi îți cerem să ne pui întrebări, să începi să gândești de unul singur.
Un alt aspect foarte important pentru orice lider bun este proactivitatea. Dacă te uiți la profilul cultural al unei țări precum România, educația este reactivă: reacționezi la ceea ce-ți spune profesorul, la ceea ce-ți spun părinții, la ceea ce-ți spune șeful să faci. În Olanda, se încurajează proactivitatea, inclusiv în armată. Asta este o altă abilitate de leadership care este foarte greu de învățat. Leadership-ul este despre abilități de ascultare, empatie, proactivitate, dar și despre a ști când să preiei conducerea și când să o lași altora.
Tinerii antreprenori români sunt analitici și critici în gândire, dar le lipsește proactivitatea
S: Care sunt punctele forte ale studenților din România?
P.S.: Au o abordare mai filosofică asupra lucrurilor. Gândesc cu adevărat, sunt puțin mai analitici, puțin mai critici în gândire. Am dialoguri foarte frumoase cu tinerii din România, în care încearcă să mă convingă că greșesc – ceea ce-mi place, îmi plac aceste provocări. Dacă avem un dialog bun (și nu o discuție), putem crea cunoștințe noi împreună.
Partea dificilă este că studenții fac asta doar într-un mod reactiv. În momentul în care le spui „Am nevoie de asta de la tine”, se rezolvă. Dar dacă te aștepți să facă ei asta din proprie inițiativă, de cele mai multe ori nu o fac. În foarte multe cazuri, încep o luptă, în anul I: îi fac să conștientizeze că îmi pot spune orice, atâta timp cât o fac cu respect și se exprimă adecvat.
Dacă exprimarea devine doar un instrument, îți vei arăta adevărata față atunci când situația devine dificilă. Chiar și când sunt supărat, analizez foarte bine modul în care mă exprim. Nu trebuie să-ți întărești cuvintele folosind injurii. Există modalități foarte puternice de a te exprima într-un mod calm și respectuos. Cred că asta are un impact mult mai mare asupra oamenilor, decât dacă țipi sau înjuri. În România, nu există prea multe persoane cu o minte calmă: când românii vorbesc între ei, au un fel de... intensitate. Este ceva cultural. În Marea Britanie, oamenii din clasele medii sau superioare vorbesc pe un ton monoton și se fac auziți foarte bine. Au o minte calmă și o exprimare calmă. Eu cred în puterea unei minți calme.
S: De ce este utilă această abordare pentru un antreprenor?
P.S.: Cred că oamenii care își pot exprima gândurile într-un mod manierat și elegant au un impact mai mare decât cei care strigă tot timpul. Cum era în liceu sau în facultate, care profesori îți plăceau mai mult? Cei care erau mereu supărați și țipau sau cei care explicau cu răbdare și calm? La fel e și cu liderii: profesorii buni sunt lideri în clasă.
S: Cum ai devenit profesor?
P.S.: Am început din armată, o parte din pregătirea mea presupunea să mă asigur că echipele fac același lucru. Încă de la Academia Militară am fost întrebat cum reușesc să rămân atât de calm – aveam 19 ani și a fost un compliment confuz, pentru că am crezut că este ceva rău. Apoi, la un moment dat, lucram pentru imigrația olandeză și eram complet epuizat. Lucram acolo de 9 ani, avusesem două depresii și mi-am dat seama că nu mai vreau să le spun oamenilor că nu sunt bineveniți, nu mi-a plăcut asta. Așa că am demisionat fără să am alt loc de muncă. Un prieten mi-a spus: „Fondăm o școală universitară, cu un program de leisure management. Ai fi interesat?” Așa am ajuns în domeniul educațional, din întâmplare.
Un alt lucru pe care l-am învățat în armată este că n-ar trebui să ceri niciodată cuiva să facă ceva ce tu însuți nu ești dispus să faci. Nu orice profesor bun poate deveni un manager bun, dar cred că orice manager ar trebui să știe să-i învețe pe alții ceva.
Un nivel rar de inovație și de creativitate
S: De când lucrezi pentru EA, ce ai învățat, ce te-a surprins sau ce iese în evidență în ecosistemul antreprenorial românesc?
P.S.: Cred că perspectiva mea este relativ limitată. Ce iese în evidență – nu neapărat într-un mod bun – este tendința de a privi în interior, nu în exterior. Multe companii românești nu operează la nivel internațional (la EA, sunt singurul străin din clădire). Există atât de mult potențial în România, oamenii sunt foarte creativi, inclusiv cu ideile lor de afaceri. Dar nu-și dau seama că, dacă începi dintr-o perspectivă internațională, dacă limba principală este engleza, vei putea să creezi mai repede conexiuni internaționale.
Ce-mi place foarte mult este cât de inovatori și de creativi sunt oamenii de aici și asta contribuie la creșterea economiei. Față de Olanda, unde antreprenorii sunt extrem de privilegiați și pot să eșueze de 3 ori și totuși să-și facă un rost, aici, dacă eșuezi o dată și o faci grav, ajungi pe stradă. Asta creează un nivel de inovație și de creativitate pe care nu l-am văzut în multe alte locuri.
Pe de altă parte, românii par să aibă dificultăți în a se concentra și, majoritatea antreprenorilor pe care îi cunosc au 1.000 de idei, dar nu aleg una singură. Abordarea mea este că, dacă ai 1.000 de idei, trebuie să le reduci la 10, apoi să le evaluezi și să alegi doar 2.
S: Adesea, antreprenorii autohtoni nu vor să vorbească prea mult despre ideea lor de afacere, pentru că se tem că le va fi furată. Este asta o mentalitate specifică românilor?
P.S.: Nu, deloc, și tocmai m-ai făcut să-mi reevaluez răspunsul. Unui antreprenor care îmi spune „Nu vorbesc despre ideea mea”, îi spun: „Atunci ideea ta nu e bună”. Dacă oricine ți-o poate fura, atunci nu te-ai gândit suficient de mult la ea. Ideile nu funcționează fără oamenii care le pun în practică. Dacă îți consumi toată energia pe protecția excesivă a ideii tale, nu-ți concentrezi energia în direcția corectă. Energia ta ar trebui să fie orientată spre a-ți face ideea să funcționeze, nu spre a o proteja. Partea unică a ideii tale este că tu o aduci pe piață. Ești propriul tău instrument – în special, ca antreprenor care are un startup. Ascute-ți instrumentul, leagă-ți ideea de cine ești.
Peer Stoop este Educational Partner & Advisor, The Entrepreneurship Academy (EA), și director executiv & director de programe, Team Academy (orgaizația care acordă acreditarea programului EA), și este un facilitator cu vastă experiență în leadership, team building și comunicare interculturală. Dacă vrei să afli direct de la el cum stă treaba cu dialogul eficient, participă la workshopul marca Startarium eXperience Leadership Through Dialogue! Te va ajuta să schimbi modul în care-ți transmiți ideile și comunici strategic, într-un context de business. Te poți înscrie aici: are loc în limba engleză (pe 25 octombrie, la Impact Hub Bucharest), costă 1.500 lei și locurile sunt limitate.
PREȚ 1.500 RON
Rezervă-ți locul
