"Am crescut afacerea asta ca pe copilul meu" e o paralelă pe care o auzim des în comunitate, cu implicații uneori benefice pentru afacere, alteori dăunătoare creșterii.
Ați putea crede că e evident, mai ales când e scris negru pe alb: afacerea ta NU e copilul tău. Dacă ne gândim de fapt, oricum afacerea ta nu e un copil deloc și nicio altă afacere nu e o ființă umană, nici copil nici adultă. Parcă știm clar asta cu toții, nu-i așa?
Cu toate acestea, pentru că antreprenoriatul solicită un nivel de implicare atât de ridicat (și uneori și un efort de creație intens ) foarte mulți fondatori folosesc această metaforă, a startup-ului crescut/iubit ca pe “copilul meu" și sunt surprinsi, sau se simt chiar nedreptățiți când unii dintre mentori, investori, advisors se arată sceptici sau critici la genul acesta de poziționare a afacerii.
Cu detașarea (*se citește idealismul) unui profesionist care lucrează cu sute de antreprenori, dar nu crește nici propriul business, nici copii, vă propun astazi 3 unghiuri din care să vă uitați din nou la metafora afacerii-copil. Și, poate, din care să evaluați și potențialele efecte insidioase, negative, ale unei comparații pe care sunt sigură ca o folosiți cu cele mai bune intenții, pornite din dorința de a crea și crește ceva nou în lume.
Iată cum cred eu că seamană și cum sunt diferite afacerea ta și copilul tău, dincolo de evidențe:
1. Despre moștenirea genetică
Și o afacere și un copil au ceva din trăsăturile fondatorilor, respectiv părinților.
Insă, daca în cazul copiilor nu e în puterea ta să alegi ce anume din bagajul tău genetic (sau emoțional) vrei să dai mai departe, în cazul afacerii pe care o fondezi chiar poți să aplici puțină “inginerie genetică”. Ai putea să te uiți cu atenție la lucrurile la care ești bun și pentru care ești apreciat, la expertiza ta profesională, la elementele pozitive ale personalității tale și să depui un efort conștient pentru a transpune în produsele, afacerea și cultura organizației tale doar calitățile, pe cât posibil.
Orice părinte cred ca și-ar dori să nu transmită copiilor și afecțiunile ereditare sau traumele emoționale care le-au fost transferate lor de generațiile anterioare. Nu suntem incă acolo ca rasa umană, insă ca antreprenori putem fi. Gândește-te activ, conștient, cu oglinda in față: cum vrei să îți semene afacerea ta?
2. Despre competitivitate în viață și business
Pentru un copil, să fie comparat de părinte cu alții s-a dovedit a fi o atitudine mai degrabă dăunătoare emoțional pe termen lung, iar expresii ca “dar ceilalți cât au luat?” ne-au bântuit multora anii de școală. De cealaltă parte, să te uiți la afacerea ta permanent în raport cu competiția, și poate să vrei mereu mai mult, mai mult din aceasta comparație, are un efect profitabil asupra performanței. Ca să fie cu adevărat constructiv și nu doar perfecționism care te încurcă, compara pe baza de KPIs concreți: operaționali, de vânzări, de profitabilitate, de brand – toți sau oricare e relevant pentru stadiul și poziția ta în piață.
3. Despre opțiunile de exit
Legat și de a te compara cu alții, ajung la cea mai importantă diferență dintre o afacere și un copil, din punctul meu de vedere, aceea despre relația bazată pe iubire sau atașament. Dintre toate formele de iubire de care ne bucurăm, ce deosebește dragostea de părinte de oricare alta este condiționarea. Iubirea unui părinte pentru copilul lui este, (sau ar trebui să fie in normalitate) un tip de iubire necondiționat. Indiferent de ce face copilul, indiferent de notele de la școală, alegerile profesionale sau amoroase, (oare și politice?), indiferent de timpul și distanța care poate îi desparte, diferențele generaționale… indiferent de toate, un părinte nu renunță la relația pe care o are cu copilul lui, iar scenariile de “opt-out” nu există printre opțiunile sănătoase.
Acum ca vezi exemplele acestea înșirate, înțelegi unde bat?
Rațional, poate nu este chiar sănătos (pentru tine) sau profitabil (pentru afacerea ta) să o iubești necondiționat. Ba dimpotrivă, ar trebui să evaluezi în mod constant: “what’s in it for me?” Ce-mi iese cu adevărat din asta? Merită să continuăm? Dacă nu, cum să continuăm totuși tocmai ca să merite? Ce opțiuni am să renunț/ să o iau de la capat/ să ies din relația asta?
Să conștientizezi asemănările și diferențele de mai sus cred că este util în egală măsură pentru bunastarea ta emotională, dar și a afacerii pe care o crești. Și, pentru că în Startarium lucrăm activ pentru a o atinge pe aceasta din urmă, îmi permit câteva recomandări aici:
Fii atent: când te ajută, când te încurcă?
Cred că ajută să îți dai seama că din același loc din care ne vin cele mai puternice calități care ne aduc beneficii ne izvorăsc și defectele care ne blochează dezvoltarea.
Să poți să pui în construcția afacerii tale aceeași dedicare, pasiune, efort – și iubire – pe care ai pune-o în a crește un copil, este demn de multă admirație și sigur te va ajuta la inceput să depașești obstacolele și să-i atragi și pe alții cu pasiunea ta. Important e să-ți dai seama când incepe sa te incurce asta in loc sa te ajute, și să pui stop. Poți să te gandești că este similar cu a-i da copilului tău “aripi ca să zboare”. Vine un moment când copiii ajung și ei adolescenti, adulți, iar nevoile lor nu mai pot fi acoperite doar de tine, din fericire. Sunt și momentele mai dificile, cum este chiar criza prin care trecem, cand filtrul emoțional și atașamentul față de afacere te-ar putea bloca să iei decizii rapide, grele, dar necesare dacă te-ai uita obiectiv.
It takes a village to raise a child AND a team to raise a business
Am inceput de la a atrage atenția asupra efectelor negative ale acestei comparații pe care le vad in intalnirile de mentorat, advisory boards sau pitching in fața investitorilor.
Daca iți dorești asta pentru afacerea ta, să atragi parteneri și resurse de creștere, atunci trebuie să-ți dai seama că, deși poate suna dur sau insensibil când iți spun asta cei in fața cărora pitchuiești, adevărul este că unii oameni nu vor să crească copiii altora.
In cazul investitorilor sau al membrilor de board pe care vrei să-i recrutezi, poate fi chiar considerat un factor de risc, ca fiind un filtru emoțional care ar putea să te încurce in procesul decizional care ține de cifre, bani, investiții și tranzacții.
E valabil pentru investitori și, cred eu, chiar și pentru angajatii tăi pe care îi apreciezi. Dacă vrei ca cei din jurul tău să pună la fel de mult suflet sau efort sau dedicație, alege să te uiți și să vorbești despre startup-ul tău ca despre ceva care chiar poate fi crescut impreună cu alții.
Perspective din ecosistem: cum văd antreprenorii-părinți această paralelă
- Raluca Jianu, co-fondator Epic Visits & Ferestroika:
Eu cred că e nevoie de rădăcini și de aripi în ambele cazuri (copii și startup-uri). Provocările personale pe care le ai ca părinte/fondator sunt aceleași: să devii mai bun, mai responsabil. Nu mi se pare greșit pentru un antreprenor să trateze startup-ul ca pe un copil, dacă vorbim de o dragoste sănătoasă și de o idee validată.
Dincolo de cifre, model de business, obiective financiare, exista o misiune și o cultură organizațională care pleacă din inima și viziunea fondatorilor și care alimentează energia întregului proiect. Avem insight-uri din piață, advisori, investitori care vin cu o perspectivă pragmatică, esențială, asa cum avem profesori, medici, carti, bunici care ne prezintă evoluția copilului/ne dau recomandări (ca nu le acceptăm noi e altă discuție). Orice proiect în care investești foarte mult timp, nopți albe, emoții, devine "copilul tău" într-un fel sau altul și te motivează să faci tot posibilul pentru a-l ajuta să crească și să-și ia zborul în lume.
- Ionuț Munteanu, Founding Partner WebDigital:
La fel ca in cazul creșterii de copii, businessul nu e al tău - el e, are interese proprii, forma proprie dezvoltată prin dinamica clienților, echipei și bineînțeles a managementului.
Managementul nu poate fi făcut “după cum vreau eu” (parintele, antreprenorul), pentru că asta e din start dovadă de inflexibilitate, imaturitate etc. Sigur, direcția, valorile, se regăsesc ca și la copil, și in business-ul copil. Când copilul “crește și pleacă de acasă”, vrei să mai ai și tu o bucățică din când în când (să-ți aduci aminte că a fost al tău), poate să-ți rămână un procent mic sau, dacă noul drum e mișto, îi dai drumul să crească și mai mult. Ce o să îți rămână ție, este, ca și in cazul unui copil (oriunde și cu oricine va decide sa-și conținue existența), că ești “fondatorul”, indiferent ce se întâmpla cu acel business.
Eu voi fi fondatorul Innobyte, chiar dacă businessul nu mai e demult al meu, iar când a ajuns matur eu nu am avut nicio influență. La fel este și WebDigital, a fost și NumaiCredite și Reefkig și tot așa. Cei care zic ca nu tratează businessul ca pe un copil încearcă doar să fie tranzacționali, ca să-și acopere avalanșa de emoții. Dar fiecare are propriul narativ :)
- Andrei Dudoiu, co-fondator & CEO SeedBlink:
Cât de mult seamănă businessul, în cazul nostru SeedBlink, cu părinții/fondatorii? Eu încerc să nu mă cramponez de asta, ci să-l fac să semene cu cât mai multe mame și tați, mai deștepți ca mine, dar echipa să aibă valori, și ulterior o cultură organizțională, în care cred :) Tipul de iubire necondiționată despre care vorbește Adina mai sus devine într-adevăr neproductiv, un obstacol pentru evoluție. Am văzut mulți antreprenori de startup atât de îndrăgostiți de propriul produs/copil încât omit să valideze acea ”perfecțiune” cu piața.
- Viorel Panaite, Managing Partner Human Invest:
În urma cu aproximativ 10 ani, cineva mi-a deschis ochii și orizontul, spunându-mi că în antreprenoriat am șansa să fac ce vreau și cum vreau cu afacerea și în felul în care o conduc, atâta timp cât îmi asum consecințele. Într-un fel, asta m-a eliberat (eram atunci în căutarea modelului perfect! pentru domeniul nostru), m-a relaxat și m-a făcut să fiu mult mai creativ și mai flexibil în acțiuni - sigur, asumându-mi coinsecințele strategiei respective. Vreau să spun că e bine să te uiți la afacere în funcție de obiective: unii se uită ca la "propriul lor copil" - câștigă și pierd ceva, alții au deja clienți căruia să i-o vândă înainte să pună organizația/business-ul pe picioare. Sunt opțiuni și sunt consecințe. Dacă vrei să o crești și să o vinzi faci cumva, dacă vrei să fie parte din stilul tău de viață, de exemplu, faci altfel (Olanda - și nu e singura țară - e plină de mici afaceri care oferă un stil de viață familei/prietenilor/asociaților implicați). Important este să știi că felul în care te raportezi la ea determină ceea ce urmează să i se întâmple.
- Adriana Ancuța, co-fondator Garderoba Infinită:
Eu n-am înțeles decât după 1 an că tratez startup-ul în care sunt cofounder ca pe copilul meu. A fost nevoie de un coach pentru acest ”aha moment” (mulțumesc, George Bragadireanu)... dar mai bine mai târziu decât niciodată :) Poate că am făcut asta dintr-o nevoie de a construi ceva autentic, sau poate că asta a fost calea mai la îndemână. Cert e că după acel moment, am fost în stare să (mai) deleg și să lipsesc de lângă ‘copil’ ore, chiar zile întregi.
Oglindă-oglinjoară, cine are cel mai frumos startup-copil din țară? Ne citim în comentarii!
Sper să-ți fie utile aceste observații și poate, folosind percepția cuiva din exterior, să aplici aceleași unghiuri mai detașate pentru a privi in interior, la tine și afacerea ta.
Chiar așa, cum semănați voi acum? Cum sunteți diferiți? E startup-ul tău impulsiv și pasional ca tine? Calculat? Curios? Ambițios? Plăcut de toată lumea? Are forma unui unicorn?
M-aș bucura tare să ne împărtașesti în comentarii și e ok să fie și doar calități, n-o să te judec ;)
