10 bootcampuri locale în 10 orașe din România și Republica Moldova. Pentru organizații cu misiune socială, indiferent de forma lor juridică, care vor să crească și să exploreze noi căi de a face bine în comunitățile lor, folosind o perspectivă de dezvoltare de business. Înscrie-te până pe 6 octombrie și vei învăța cum îți definești strategia de scalare a impactului într-un mod sustenabil!
Când va avea loc bootcampul
Ambasador 4GOOD: Monica Costea – Organizator și facilitator experiențe de învățare
- 18 octombrie, 16:00 | KickOff meeting (online, Zoom)
- 20 – 21 octombrie | Desfășurare bootcamp. Activitățile se vor desfășura pe parcursul a 2 zile întregi.
Înscrierile au fost deschise până pe 10 octombrie.
Care sunt obiectivele bootcampului?
- Îți definești strategia de scalare a impactului social și care este produsul sau serviciul prin care vei crește exponențial numărul de oameni pe care îi va impacta organizația ta
- Îți dezvolți o strategie de sustenabilitate; rafinezi un model de business care să sprijine creșterea impactului într-un mod sustenabil
“Te invit să te alături unei conversații de două zile în care vom explora împreună metode prin care organzația ta poate avea mult mai mult impact. Vom petrece timp de calitate, ne vom apleca spre nevoile voastre cele mai arzătoare, vom fi creativi și pragmatici deopotrivă. Vom deveni o comunitate vie de practică și sprijin reciproc pentru a pune în practică tot ce am creat în bootcamp. Abia aștept să te cunosc!”, a împărtășit Monica.
De ce să te înscrii la bootcampurile Startarium 4GOOD: Local Editions
- Explorezi ce opțiuni de dezvoltare de business ai dacă îți dorești să crești impactul pe care îi ai deja în comunitatea ta și îți definești strategia de scalare prin care vei ajunge la mai mulți oameni
- Îți conturezi un model de business care să îți sprijine creșterea într-un mod sustenabil, atent la resursele pe care le ai deja, dar și la cele care îți lipsesc în prezent
- Înveți cum să folosești o serie de procese și instrumente de business, care te vor ajuta în planificarea proiectelor tale viitoare, indiferent de specificul lor
- Te conectezi cu alți profesioniști cu tine, din România și Republica Moldova, care împărtășesc din experiența lor
- Cunoști mentori cu experiență în antreprenoriat social și business, care îți oferă feedback și fac sugestii pentru proiectul tău sau afacerea ta socială
- Îți îmbunătățești abilitățile de prezentare pentru proiectele pe care le dezvolți, așa încât să le promovezi mai bine și să atragi aliații de care ai nevoie pentru ca acestea să își atingă obiectivele
- Primești acces la resurse ulterioare de învățare, practică și oportunități de finanțare care să te ajute să îți duci mai departe proiectul pe care îl vei contura în timpul bootcampului
Bootcampurile sunt pentru tine dacă:
- Lucrezi într-un ONG sau o afacere cu misiune socială
- Vrei să crești ceea ce faci deja și ai nevoie de o perspectivă de business ca să descoperi noi opțiuni pentru viitor
- Vrei să explorezi metode de scalare și de validare a ideilor de proiecte pe care le ai
- Îți dorești să faci cunoștință cu mentori și reprezentanți ai ecosistemului, să găsești oportunități și resurse și să îți consolidezi rețeaua de aliați din comunitatea ta
- Simți că există blocaje în ceea ce faci și că ai nevoie să lucrezi la un nou fel de a aborda obiectivele organizației tale
- Ai nevoie de claritate pentru viitor și de explorarea unor căi alternative de a dezvolta produse și servicii cu impact
Despre Ambasador
Monica Costea – Organizator și facilitator experiențe de învățare (Iași). În prezent organizează o serie de ateliere de dezvoltare personală online, activează ca voluntar în cadrul Asociației Climb Again, unde realizează activități sportive pentru și împreună cu copiii și tinerii cu dizabilități. În trecut a fost coordonator de activități în spitalul Marie S Curie din București pentru un proiect al Asociației Little People România. Monica are experiență în proiecte desfășurate cu Fonduri Europene și ca facilitator.