Evenimentul care celebrează spiritul antreprenorial românesc are loc miercuri 29 noiembrie la Radisson Blu Hotel București. În acest articol vei găsi mereu la zi toate detaliile despre Românii sunt antreprenori.
Urmărește evenimentul live:
Locația
Radisson Blu Hotel București, Calea Victoriei nr. 63-81
Agenda evenimentului
Românii sunt antreprenori este un eveniment complex. Pe parcursul zilei te invităm să asculți intervențiile unor speakeri de renume din ecosistem, să participi la masterclassuri pe teme de actualitate, să faci networking și, desigur, să asiști la finala competiției PitchDay.
1. SCENA DE COMPETIȚIE ȘI INSPIRAȚIE (Sala Atlas)
Principalul eveniment al zilei – competiția Românii sunt antreprenori – are loc pe scena mare din sala Atlas (mezanin)
Aici vor avea loc discursuri, un panel de discuții cu antreprenori de succes, dar și finalele competiției de pitching (la cele două categorii, Startup și Running Ops) și premierea câștigătorilor Românii sunt antreprenori. MC-ul evenimentului va fi Alex Grecu.
12.45-13:30 Înregistrare și prânz
Vino să-ți iei ecusonul reciclabil pentru eveniment și să iei prânzul alături de noi.
13:30-14:15 Deschidere și keynote speeches
- Vlad Craioveanu, CEO Impact Hub Bucharest
- Dan Ștefan, co-fondator Autonom: Rolul învățării în cultura și performața organizației
- Delia Olteanu, Manager Strategie Clienți IMM, ING Bank
- Manuel Fernandez Amezaga, CEO Pluxee România & Bulgaria
14:15-15:30 PitchDay: Finala categoriei Startup
7 fondatori de businessuri cu o vechime de 1-3 ani, selectați în urma semifinalei care are loc în aceeași zi (fără public), vor urca pe scenă pentru finala categoriei Startup. Ei vor avea câte 3 minute fiecare pentru a livra un pitch despre afacerea lor și vor răspunde la întrebări din partea membrilor juriului.
15:30-16:00 Pauză de socializare
16:00-16:15 Noutăți de la Impact Hub Bucharest și Startarium
- Lansarea „Green Startup Ecosystem Overview Report 2023”
Realizat de Impact Hub Bucharest, Activize și Spherik în parteneriat cu OMV Petrom, Raiffaisen Bank și susținut de EIT Climate KIC, raportul se află la a treia ediție și include maparea startupurilor verzi din România, organizațiile care le susțin și inițiativele regionale care pot accelera tranziția către o societate neutră din punct de vedere climatic. Un instrument util pentru antreprenori și alți inovatori interesați de sectorul verde, Green Startup Ecosystem Overview Report 2023 oferă o viziune mai largă asupra ecosistemului verde regional, tendințele și provocările, punctele forte și nevoile sale. Materialul include și o listă de resurse, oportunități și inițiative, împreună cu opiniile investitorilor și antreprenorilor. În raport se regăsesc și informații despre principalele inițiative de mediu și climă din Europa, oportunitățile pe care le oferă, politicile de sprijin ale Uniunii Europene, principalele acorduri și propuneri pe aceasta temă.
16:15-17:05 Viitorul businessului în România: antreprenori în ascensiune (Panel)
Moderator: Vlad Andriescu, redactor-șef Start-up.ro
Alături de partenerii de la Romanian Business Leaders, aducem alături de noi antreprenori de succes care au demonstrat că businessul în România se poate face și altfel și care promovează inovația prin ceea ce fac.
Cine sunt antreprenorii participanți:
- Iulian Nedea, CEO și co-fondator Simtel
- Cristian Logofătu, Financier, Entrepreneur, board member Bittnet
- Andreea Pipernea, Managing Partner Exit by Choice
- Delia Dragomir, CEO și cofondator Eucom Business Language
17:05-18:20 PitchDay: Finala categoriei Running Ops
7 fondatori de businessuri consacrate, cu peste 3 ani vechime și care generează deja venituri din comercializarea unor produse sau servicii, selectați în urma semifinalei online din 24 noiembrie, vor urca pe scenă pentru finala categoriei Running Ops. Ei vor avea câte 3 minute fiecare pentru a livra un pitch despre afacerea lor și vor răspunde la întrebări din partea membrilor juriului.
18:20-19:00 Pauză de networking
19:00-19:25 Premierea câștigătorilor PitchDay
Cel mai așteptat moment al zilei îi va aduce pe scenă pe cei patru câștigători PitchDay:
- Locul 2 Startup: premiul de 10.000 de euro
- Locul 1 Startup: premiul de 20.000 de euro
- Locul 2 Running Ops: premiul de 20.000 de euro
- Locul 1 Running Ops: premiul de 40.000 de euro
2. PASTILA DE ANTREPRENORIAT (Sălile Caleano și Alcyone)
În paralel cu finalele competiției de pitching, în sălile Caleano și Alcyone se vor desfășura sesiunile de masterclass „Pastila de antreprenoriat”.
Deoarece sesiunile se desfășoară concomitent în două săli, iar numărul de locuri este limitat, participarea se face pe bază de înscriere. La înregistrarea la Românii sunt antreprenori primești prin e-mail un link de înscriere unde poți opta pentru până la trei „Pastile de antreprenoriat”. (Dacă te-ai înregistrat înainte de 18 noiembrie 2023, caută în inbox un mesaj de la noi cu detalii despre înscrierea la „Pastilele de antreprenoriat”.)
- 14:30-15:30
Sala Caleano: Principii STELL*R pentru înalta performanță (Adrian Florea, fondator Trend Consult)
Sala Alcyone: Bani și libertate. Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri (Ovidiu Toader, Business Coach)
- 16.00-17.00
Sala Caleano: Cum îmi pot proteja compania de potențialele amenințări de securitate cibernetică (Bogdan Botezatu, director Threat Research and Reporting Bitdefender)
Sala Alcyone: Cum construiești un brand coerent (Andrei Lasc și Mihaela Joița, cofondatori Poarta 9)
- 17:15-18:15
Sala Caleano: Echipe performante (Cosmin Alexandru, cofondator Teamology Institute)
Sala Alcyone: Sustenabilitatea – adaptare de business sau transformare culturală (Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom)
3. AGRIFOOD INNOVATION STAGE
Ediția din acest an a Agrifood Innovation Summit, evenimentul dedicat inovației în agricultură și industria alimentară, organizat de EIT Food și Impact Hub Bucharest, ca reprezentant EIT Food în România, are loc anul acesta la Românii sunt antreprenori sub titulatura Agrifood Innovation Stage.
Acesta își propune să aducă în prim-plan bune practici și trenduri din sectorul agroalimentar și să faciliteze discuții constructive despre direcțiile în care se îndreaptă industria.
Subiectele principale din agenda evenimentului vizează:
- siguranța alimentară în România
- agricultura digitală
- inovația în domeniul procesării locale
- metode de a încuraja tinerii fermieri să adopte metode de producție sustenabile
În cadrul evenimentul va avea loc și lansarea celei de-a treia ediții a mapării ecosistemului de startupuri agroalimentare la nivel național – Romanian Agrifood Startups Overview Report 2023. Raportul prezintă trenduri relevante din agribusiness, atât la nivel european, dar și la nivel local, provocările majore cu care se confruntă industria și o radiografie a celor mai relevante startupuri agrifood din România. Raportul este realizat de Impact Hub Bucharest și Activize, în parteneriat cu EIT Food.
Participarea la eveniment este gratuită, pe bază de înscriere. Înscrierea participanților la Agrifood Innovation Stage se face separat de cea la Românii sunt antreprenori.
Înscrie-te la Agrifood Innovation Stage
Programul Românii sunt antreprenori cuprinde și:
- Semifinala competiției Românii sunt antreprenori – PitchDay, secțiunea Startup
Semifinala se va desfășura în prima parte a zilei, în format de roundtable pitching (fără public). 35 de antreprenori selectați vor fi repartizați în grupuri de câte 5 la câte o masă, alături de 2 membri ai juriului, și vor susține un pitch de maxim 5 minute. Câte un participant de la fiecare masă va ajunge în finala Românii sunt antreprenori.
Ce să ții minte
- Accesul la evenimentul Românii sunt antreprenori este gratuit, pe bază de înscriere. Completează formularul ca să îți rezervi un loc în sală.
- Românii sunt antreprenori înseamnă și o competiție de video pitching – Ideea ta. Votează pitch-urile participante aici.
- Românii sunt antreprenori este noua identitate sub care se desfășoară în 2023 evenimentul emblematic Startarium PitchDay. Startarium Pitchday a avut deja 4 ediții de succes, organizate între 2016 și 2019: 580+ de antreprenori au concurat în competiție, 155 afaceri au fost sprijinite prin oferirea de expunere, instrumente de creștere și conexiunea cu o comunitate activă de investitori și consultanți, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii totale în valoare de 450.000 euro.