Finanțat prin crowdfunding | Povești nemuritoare de Vânzări

Povești Nemuritoare de Vânzări este o colecție de povești adunate de la vânzători cu experiență din diferite industrii, povești reale din care pot învăța toți cei care au tangență cu vânzările.

Sursa foto: @BiziliveTV

Povești Nemuritoare de vânzări s-a finanțat cu succes în Startarium, reușind să strângă 2800 de euro, de la 101 susținători. Cartea a fost lansată pe 18 ianuarie în București, iar în curând va urma un turneu prin orașele mari ale țării.

Povești Nemuritoare de Vânzări este o colecție de povești adunate de la vânzători cu experiență din diferite industrii, povești reale din care pot învăța toți cei care au tangență cu vânzările. Am stat de vorbă cu editorul cărții, Adrian Cioroianu, ca să aflăm de unde a pornit acest proiect, cum i-a ajutat crowdfundingul și care le sunt planurile de viitor.

Cum a apărut ideea acestei cărți și cu ce se diferențiază de altele de gen?

Era o chestiune care nu îmi dădea pace. Mie și altor vânzători. Sunt pline rafturile librăriilor de cărți de vânzări, dar într-o proporție de 99.(9)% sunt cărți de afară, traduse în limba română (aceastea este calea ușoară, aleasă de aproape toate editurile din România). Și povesteam între noi, că majoritatea lucrurilor din acele cărți nu se aplică în România și că avem și noi poveștile noastre de vânzări, de care ne aducem aminte, care ar merita auzite și din care și alți vânzători, antreprenori, corporatiști ar avea lucruri de învățat. Povești trăite și povestite de vânzători din România. Așa că ideea a apărut oarecum firesc: să culegem aceste povești, de la diferiți vânzători, de pe diferite poziții, din diferite industrii și să le transmitem mai departe. De ce povești nemuritoare? Pentru că toată generația mea cu Povești Nemuritoare cu Prâslea și Ileana Cosânzeana am crescut. Și vrem să îi prezentăm tuturor pe Prâslea cel Voinic și Vânzător și Ileana Cosânzeana Vânzatoarea, care prin poveștile lor vor învăța și inspira o noua generație de vânzători și antreprenori.

De ce ați ales să vă finanțați prin crowdfunding prin Startarium?

În primul rând, toată componența financiară a crowfundingului prin Startarium a fost pentru noi pe locul 2. Adică banii erau importanți să realizăm acest proiect, dar și mai important era pentru noi să vedem cum lumea se implică. "The difference between involvement and commitment is like ham and eggs. The chicken is involved; the pig is committed." Dragii mei "pigs", într-o lume care nu mai este interesată de nimic și unde oamenii asistă pasiv la ce se întâmplă în jurul lor, unii oameni au ales să pună umărul la ceva. Și cred cu tărie că de fapt despre asta este crowfundingul, despre asta este Startarium. Aveam 110% din suma necesară cu 16 zile înainte de terminarea campaniei de crowdfunding. Și asta datorită lor, dar au continuat să susțină pentru că voiau să facă parte din asta. Dăm drumul la Povesști Nemuritoare de Vânzări.

Sunt mândru că suntem într-o bulă mică. Cea care contează. Și că încercăm să facem ceva.

Cum veți folosi resursele obținute? Ați obtinut doar finanțare sau și alt fel de resurse?

Clar o parte din resursele obținute se întorc către contribuitori sub formă de recompense. Am reușit să atragem și o editură (Evrika Publishing), deschisă la colaborarea cu autori români, cu viziune pe termen lung, care să susțină acest proiect precum și pe următoarele. Așa că partea de execuție am acoperit-o oarecum. O parte din resursele obținute am investit-o în evenimentul de lansare al cărții și vom continua să investim în partea de marketing în librării (postere, wobblere etc.) și într-un turneu în câteva orașe din țară gen Timișoara, Cluj, Oradea, Craiova, Iași etc. unde să avem evenimente de lansare. În plus, pe 18 ianuarie 2018, la lansarea cărții în București, am făcut un anunț împreună cu editura - punem o sumă de bani la bătaie pentru cei care simt că îi “chinuie” talentul și ar vrea să contribuie în scris la dezvoltarea comunității oamenilor de vânzări din România. Vrem să ducem povestea mai departe. Așa că țineți aproape!

Bineînțeles că pe tot parcursul campaniei am primit o grămadă de feedback, aproape în totalitate “că este o idee bestială, că e nevoie“, like-uri, share-uri de la oameni pe care îi știam și de la oameni pe care nu îi știam. Peste 100 de oameni au contribuit, dar mult mai mulți au fost alături de noi cum au putut ei mai bine.

Ce ar trebui să rețină oricine vrea să inițieze o campanie de crowdfunding?

Indiferent cât de bună este ideea, trebuie să știi și să o “vinzi”. Să construiești o poveste în jurul ei și să execuți acea poveste cât mai bine din punct de vedere tehnic, cât mai profesionist. Mă refer, de exemplu, la banalul video de prezentare, dar care trebuie să fie cât mai profesionist făcut. Nu cu telefonul. Apoi, că nu este suficient să postezi campania și să aștepti ca lumea să contribuie. Trebuie să te implici activ, să o promovezi, să vorbești cu oamenii, să tragi de ei. Eu am mers pe un principiu simplu și anume să nu existe nicio zi de campanie fără măcar un susținător nou. Și, puțin câte puțin, se adună. Printre susținători vei găsi și entuziaști care vor iubi atât de mult ideea încât se vor implica cu totul să o vadă realitate. Cum a fost cazul meu cu Lori S., Cătălin V., Anca P., Doru S. Caută-i pe acei entuziaști. Și nu în ultimul rând, ai o idee. Curaj. Încearc-o. Testeaz-o. Experimentează. Ce te costă?

Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în campanie?

Să avem un susținător nou pe zi și să ne păstrăm energia și atitudinea pozitivă în fiecare din cele 45 de zile de campanie. Indiferent ce se întampla. Pentru că nu avem o cultură atât de dezvoltată în a ne implica și susține proiectele mai departe de like și share. Și a fost nevoie să vorbim cu fiecare donator în parte, să îl convingem că ACUM este momentul să se implice, nu peste câteva ore, zile sau când o să aibă timp. Dar ne-am bucurat enorm și când oameni cu care nu am vorbit, poate nu îi știam, ne-au căutat ei, au donat, s-au implicat. Foarte puțini, ce-i drept. Dar e dătător de speranțe pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Pentru ce ați facut: MULȚUMESC.

Un mesaj pentru comunitatea Startarium

Nu eu am spus-o, dar cred în asta: “În cinstea nebunilor, a rebelilor, a scandalagiilor…în cinstea celor care văd lucrurile diferit, care nu sunt legați de reguli. Îi puteți cita, puteți să nu fiți de acord cu ei, îi puteți glorifica sau defăima, dar singurul lucru pe care nu îl puteți ignora este faptul că ei sunt cei care schimbă lucrurile. Ei împing rasa umană către evoluție și în timp ce unii îi consideră nebuni, noi îi vedem ca adevărate genii, pentru că cei care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o schimbă cu adevărat.”. Așadar, în cinstea voastră! Asta e pentru comunitatea Startarium și pentru ce faceți voi. Să schimbăm lumea.

Click aici pentru a iniția o campanie de crowdfunding pentru afacerea ta

După ce ne-ai trimis propunerea ta, vom discuta prin email, telefon sau față în față pentru a ajunge la forma sa optimă. Când toate condițiile sunt îndeplinite și campania ta respectă termenii Startarium, suntem gata să pornim! Echipa noastra îți este alături; scrie-ne oricând pe contact@startarium.ro!

Newsletter

Newsletter-ul Startarium

Bilunar, în newsletterul Startarium găsești oportunități curatoriate și materiale utile antreprenorilor.

Abonează-mă