Am promis că vă ținem la curent cu schimbările la controversatul e-TVA. Săptămâna aceasta vorbim, așadar, despre ce modificări au mai apărut la , amintim despre Generația Z și dorința lor de a lucra de la birou 🤷♀️, dar intrăm și pe un teritoriu mai puțin explorat în peisajul autohton, și anume: wellbeingul mental al antreprenorilor români. Bine ai revenit la „Pastila de antreprenoriat”!
-
e-TVA intră în vigoare de la 1 august, iar deconturile pre-completate se vor trimite plătitorilor de TVA, care vor avea 20 de zile să verifice datele. Decontul precompletat se va folosi însă de-abia din august 2025 pentru firmele plătitoare de TVA la încasare.
-
Începând de luna aceasta, doar facturile primite prin sistemul RO e-Factura vor fi luate în considerare. Cu alte cuvinte, dacă primești de la un furnizor o factură pe e-mail sau fizic, pe hârtie, și o înregistrezi ești pasibil de sancțiune. Amenda este de 15% din valoarea facturii. Cu toate acestea, chiar dacă primești facturi fizice sau prin e-mail, tot ești obligat să le înregistrezi, fiindcă reprezintă o cheltuială pe care ai făcut-o ca firmă, ceea ce creează un cerc vicios.
-
8 din 10 angajați Gen Z consideră că e important să vii la birou, fiindcă evoluția în carieră este mai rapidă pentru cei care lucrează on site comparativ cu cei care lucrează de acasă. Ca să fie motivați să vină la birou însă, tinerii au nevoie de manageri buni care să susțină în mod eficient atât dezvoltarea profesională, cât și personală a oamenilor din echipă.
-
Antreprenorii trec prin 4 faze în ceea ce privește bunăstarea emoțională: neliniște, singurătate, conștientizare și schimbare. Asta ne arată concluziile primei părți din studiul realizat de Start-Up.ro în legătură cu wellbeingul mental al antreprenorilor români. Află cum anume arată în practică această călătorie emoțională din episodul #6 și participă și tu la sondaj aici.
În afară de știrile săptămânii, avem pentru tine și două doze de învățare:
-
Recent l-am avut alături de noi pe Alex Glod, trainer, storyteller și creator de cursuri online, care ne-a povestit 3 mituri despre crearea de conținut video. Urmărește și tu discuția aici și înscrie-te gratuit la cursul Startarium eXperience „Cum să creezi conținut online”.
-
Inteligența artificială generativă a ajuns să fie un subiect la ordinea zilei. Cu peste 180 de milioane de utilizatori activi și 600 de milioane de accesări în fiecare lună, ChatGPT domină piața asistenților virtuali bazați pe inteligență artificială. Află cum poți să incluzi ChatGPT în strategia ta de business și descoperă 5 exemple practice în acest sens din articolul de pe Startarium.
Nu în ultimul rând, te invităm ca în fiecare săptămână pe experience.startarium.ro unde poți să înveți despre domenii esențiale pentru antreprenorii de azi, de la management financiar și AI la crearea de comunități sau de conținut online!
Gazdele noastre, Maria Bercea – Content curator @ Startarium & Impact Hub Bucharest, și Irina Bădescu – Content writer @ Startarium & Impact Hub Bucharest îți dau întâlnire în fiecare vineri pe Spotify, YouTube, Apple Podcasts și, bineînțeles, pe site-ul Startarium.
La acest podcast au contribuit Monica-Ioana Buzea (știri) și toată echipa Startarium & Impact Hub Bucharest.
Grafica: Adina Stroe
Muzica: Catch It - Yurii Semchyshyn pentru Pixabay