Alex Dona este specialist în comunicare & marketing, antreprenor și ex-Managing Partner al publicației Times New Roman. Descoperă interviul integral mai jos:
Despre un business atipic
Times New Roman într-un fel s-a dezvoltat singur și cred că mai degrabă noi, cei implicați, am reușit să nu-l oprim din a se dezvolta. E un produs de care România avea nevoie, e un produs de umor, e un produs care cred că cel mai bine e caracterizat de niște prieteni de ai mei care îmi spun că își iau știrile de pe Times New Roman.
Nu mai au nevoie să citească știrile triste pentru că citesc Times New Roman și înțeleg care sunt subiectele și care sunt problemele zilei. Așa sunt și informați, dar fără a deveni depresivi cât trăiesc la noi în țară.
Inovație – cum sunt alese subiectele
Noi avem o redacție genială. E o redacție genială pentru că este compusă din oameni geniali, sunt oameni cu o cultură generală fantastică și sunt niște oameni foarte la curent cu știrile și cu ce se întâmplă atât în țară, cât și în lume. Ei stau toată ziua foarte bine conectați la societate, văd care sunt subiectele care captează interesul public și în momentul ăla le vin ideile, le schimbă între ei și ies acele articole atât de virale.
Echipa din spatele redacției Times New Roman
E o echipă formată din 5 oameni. Este Ovidiu care face caricaturile, e Călin – redactorul șef și mai sunt Eftimie, Vasile, Ionuț. Ei funcționează foarte bine ca o echipă. De ce zic asta mereu? Pentru că nu întotdeauna când o să vezi un articol semnat de Eftimie, a fost neapărat ideea lui Eftimie. Ideile zboară foarte liber în redacție, se discută, se râde puțin de ele și s-ar putea la un moment dat ca pe ideea lui Vasile sau pe ideea lui Eftimie sau pe ideea lui Foltea să scrie altcineva, să zică ”Stai că știu eu cum să o scriu pe asta”.
Faptul ăsta că nu e despre a-ți asuma tu pe turta ta ”mamă, ce portofoliu îmi fac eu de articole virale”, ci se lucrează ca echipă...asta îi face o echipă. Ești echipă în momentul în care lucrezi ca echipă.
Monetizare și provocări
Întotdeauna întâmpini provocări pe monetizare, mai ales că noi, cum vorbeam de ontologie, am rezonat foarte bine pe asta. Înainte de Times New Roman, eram director de vânzări la Sanoma Hearst, care avea o grămadă de reviste, lucrai cu toată piața. Automat, acolo trebuia să faci compromisuri din când în când, nu aveai cum altfel. Când am venit aici, am zis ”dacă sunt in charge 100%, eu nu o să fac compromisuri”. Și nu am făcut.
Suntem notorii în piață pentru că noi de la început nu am acceptat publicitatea agresivă din online: bannere care să se auto-expandeze sau nimic care să intervină între content și cititor. E atât de simplu. Mai nou, toată lumea îmi dă dreptate, din ce în ce mai mulți încep să nu mai accepte genul ăsta de publicitate. Ceea ce e bine. Trebuie să îți stabilești niște principii foarte clare și ce e important pentru tine și să fii în stare să treci peste perioade mai grele ca să păstrezi ce e important. De exemplu, noi suntem prima entitate media (cred că acum mai sunt și alții) care ne luăm taxe de anulare. De ce? Pentru că singura noastră sursă cu adevărat limitată este timpul redacției.
Dacă tu ca și client vii, avem o înțelegere comercială, îmi dai un brief, brief-ul ăla ajunge în redacție și consumi din timpul redacției, chiar dacă tu nu mai ajungi să publici acel articol, tu trebuie să plătești o taxă de anulare pentru faptul că mi-ai folosit singura resursă pe care o am. Este o chestie care se regăsește în orice contract de-al nostru, e ceva standard.
Mod de lucru în cadrul echipei
Noi ținem lucrurile foarte separat. Redacția nu interacționează și nu ia niciun pic din presiunea clienților în parteneriatele de publicitate. Am o colegă care stă acolo în birou tot timpul și ea asigură comunicarea între partenerii de publicitate și redacție. Nu las clienți, agenții sau mai știu eu ce să îi frece la cap încontinuu. Am pus un filtru acolo pentru a menaja capacitatea lor de a crea.
Nu vreau să aibă stresul ăsta. Asta facem noi ca să funcționăm, ținem lucrurile extrem de diferențiate. Eu nu intervin în redacție, indiferent de ce presiuni vin, de oriunde ar fi ele, ei nu au nicio treabă cu comercialul și așa fiecare paște fericit pe ogorul lui.
Sfaturi pentru antreprenorii la început de drum
Am pornit pe business-uri proprii de când aveam 18 ani. Asta înseamnă că vorbim de 1996. Nu aveai atunci nici pe departe resurse de genul ăsta: să te învețe cineva, deschiderea asta, atâtea cărți, atâtea cursuri, conferințe, platforme, workshop-uri. Părerea mea e că prea multă informație strică pentru că dispare curajul ăla și e vorba aia „Cu cât ești mai deștept, cu atât îți dai seama că ești mai prost”. În primul rând, cineva trebuie să încerce. Ascultă de sfaturile unuia ca mine, dar nu ca să replici, ci ca să identifici un mindset, să identifici ceva ce ți-ar plăcea. Ăsta ar fi un sfat...documentați-vă, dar nu vă supra-documentați, pentru că o să ieșiți la pensie și o să ziceți „Lasă că o să dau eu drumul la start-up-ul ăla”.
Doi la mână: concentrați-vă să găsiți foarte, foarte, foarte bine direcția pe care să deschideți business-ul care să vă placă cu adevărat. E o dramă să te trezești că ai reușit să dezvolți ceva și tu să te simți prins în capcana aia și să simți că nu poți să scapi de acolo. Găsește ceva în care tu să te simți relaxat, fără să îți pese de ce și cum te judecă alții.
