Te bate gândul să aplici pentru o finanțare prin Start-Up Nation. Banii ți-ar prinde bine, că – vorba aia – sunt fonduri nerambursabile. Câtă bătaie de cap e? Care sunt lucrurile despre care se vorbește mai puțin? Și, până la urmă, oare chiar merită? Antreprenorii și consultantul cu care am vorbit ne-au ajutat să înțelegem procesul de aplicare-implementare din interior, respectiv la ce-ar trebui să te aștepți.
Obținerea unei finanțări poate face diferența dintre un startup care prinde viteză și unul care rămâne pe loc, în lipsa resurselor. De la seed stage și până la exit, fiecare etapă de dezvoltare a unei afaceri vine cu nevoi, așteptări și investitori diferiți, iar înțelegerea lor îți crește șansele de a atrage suma de care ai nevoie.
În săptămâna în care Cristian Popescu Piedone a fost pus sub control judiciar și apoi demis de la șefia ANPC, vorbim despre oportunități de afaceri create de reforma companiilor de stat, programe noi de finanțare pentru afaceri și Măslinescu, un business construit pe valori solide. La finalul ultimului episod din sezonul 4 al podcastului nostru, psihologul Corina Chirileasa ne spune ceva ce poate fi greu de acceptat: tu nu ești afacerea ta!
Prin programul „Start-Up Nation”, tinerii care vor să devină antreprenori pot beneficia de granturi pentru a-și înființa IMM-uri, cu un aport propriu de 10%. Într-un ecosistem local în care finanțarea nu este foarte ușor de obținut, lansarea oficială a apelului este așteptată de toți cei interesați.
Descoperă mai jos cât de adevărată este statistica din titlu și ce contribuie la succesul unui startup. Pentru a transforma provocările în oportunități, ai în primul rând nevoie de o echipă eficientă, de finanțare strategică și de soluții de impact.