Este o companie de Venture Capital, care investește în afacerile disruptive aflate la început de drum: tineri antreprenori cu idei revoluționare în zona tehnologiei, în stadiul de MVP sau prototip, care și propun să aibă impact în societate și care au pasiunea necesară pentru a transforma această dorință în realitate.
2020 le-a pus antreprenorilor la încercare ”puterea de adaptare, puterea de a inova continuu în cadrul echipei și de a se focusa și asculta nevoile clienților”, crede Alexandru Bogdan, CEO ROCA X. Despre cum s-a văzut anul pe care să se încheie în ecosistemul local poți citi în acest material.
Pentru a înțelege în ce direcție te poți îndrepta atunci când cauți sprijin financiar pentru startupul tău, îți explicăm clar diferențele dintre toate tipurile de finanțare privată pe care le ai la dispoziție: Business Angels, Venture Capitalists, fonduri Private Equity și de investiții.
Ce primesc businessurile în care investesc cei din echipa ROCA X VC? Evident, finanțare, dar și consultanță strategică de business, de GoToMarket strategy, de growthacking, intro-uri și oportunități atât în rețeaua extinsă a grupului Impetum, către partenerii din afară (pentru contracte) cât și către rețeaua de VC-uri partenere din regiune (pentru next level investments).
Care este prima întrebare pe care o pun unui business care caută finanțare? Echipa ROCA X VC vrea să afle ce i-a determinat pe fondatori să înceapă businessul respectiv. Motivația este deosebit de importantă pentru cursa de anduranță numită antreprenoriat, crede fondul de investiții.
Lista legată de ce elemente nu trebuie să lipsească dintr-un pitch al unui business care caută finanțare poate fi lungă și depinde de aria de activitate a startupului, dar ce ar trebui să se vadă printre rânduri este maturitatea de business.
Unul dintre semnalele de alarmă apropo de afacerile evaluate este legat motivație și idee de afacere. Un fondator care s-a apucat de respectivul business copiind unul de succes din SUA, pentru că și-a zis că în România nu există ceva similar și vrea să imite ideea, nu este un antreprenor care le poate deveni partener.
Pentru că succesul se construiește cu aliați, am mapat pentru tine ecosistemul antreprenorial din România: mentori, consultanți, organizații și investitori români - aliați de la care poți învăța și obține resurse pentru creștere.
Descoperă toată rețeaua