Impact Hub Bucharest este unul dintre membrii fondatori ai Asociației ROStartup Ecosistem, organizație care reunește investitori, furnizori de programe, reprezentanți ai autorităților publice și alte entități relevante, care catalizează reușita startupurilor din România.
ROStartup a devenit recent o asociație independentă, unică în țară, care reprezintă și aduce împreună organizații din ecosistemul național de startupuri, cu scopul de aliniere strategică, eficientizare a comunicării și amplificare a impactului. În curând, pe website-ul oficial vor fi deschise apelurile de înscrierile ca membri ai asociației.
Înființarea acestei asociații-umbrelă marchează un moment important în evoluția ecosistemului local de startupuri, iar Impact Hub Bucharest (IHB) este unul dintre membrii fondatori, fiind implicat și în consiliul director al asociației.
„Salutăm momentul istoric al înființării Asociației ROStartup Ecosistem și sunt extrem de încântat că ROStartup a fost înregistrată oficial, devenind astfel o umbrelă pentru organizații din ecosistemul național de startupuri. Impact Hub Bucharest este membru fondator și un promotor activ al spiritului antreprenorial local. Credem cu tărie că ecosistemul are nevoie de un actor cu greutate, care să reprezinte interesele comunității, iar exact aceasta este misiunea ROStartup”, transmite Vlad Craioveanu (CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest).
Cei 15 membri fondatori ai ROStartup sunt: Activize.Tech, ADR Nord-Est/Rubik Hub, ADR Nord-Vest, Cluj Startups, FreshBlood HealthTech, Growceanu, How To Web, Iceberg Plus, Impact Hub Bucharest, Innovation Labs Romania, Make IT in Oradea, Spherik Accelerator, TechAngels România, Timișoara Startups și Transilvania IT Cluster.
România, potențial hub principal de inovare, în Europa
Președintele Consiliului director al Asociației ROStartup este Vlad Gliga, CEO Rubik Hub, iar consiliul este format din Bianca Muntean (Cofondator & Cluster Manager Transilvania IT Cluster), David Achim (Director Executiv Make IT in Oradea), Mircea Vădan (Managing Partner Activize), Răzvan Crăciunescu (Vice Decan la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Universitatea POLITEHNICA din București), Vlad Craioveanu (Cofondator & CEO Impact Hub Bucharest), Andrei Cosmin Munteanu (Cofondator & CEO Cowork Timișoara.
„Eforturile din ultimii ani au făcut posibilă alocarea prin POCIDIF a unui buget către Asociația ROStartup, buget ce va fi direcționat prin apeluri publice către organizații ce sprijină startupurile. Dar cel mai important lucru este colaborarea partenerilor din ecosistem și identificarea nevoilor noastre comune. Această colaborare a atras atenția, în primul rând, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale. ROStartup este privit ca un proiect unic în Europa, care își dorește să devină model de referință”, a declarat Vlad Gliga (CEO Rubik Hub și președinte al Consiliul director al Asociației ROStartup).
Cum stă țara noastră la capitolul ecosistem de startupuri? Un raport recent al StartupBlink („Global Startup Ecosystem Index 2024”, realizat anual, din 2017 încoace) a analizat 1.000 de orașe și 100 de țări. Și notează că am scăzut două poziții (până pe locul 44 din 100), dar ne menținem poziția 25 în Europa. De patru ani încoace, suntem în top 10 în Europa de Est (pe locul 8).
Pe de altă parte, Bucureștiul a urcat o poziție la nivel global și este orașul cu cele mai multe startupuri din țară, mai ales când vine vorba despre industria AI – unde ocupă locul 1 în Europa de Est. În plus, România este singura țară din această zonă cu două orașe în top 10, în industria de web development (Capitala este pe locul 2 și Cluj-Napoca este pe 9). La nivel global, țara noastră are șase orașe în top 1.000 și peste 200.000 de români angajați în sectorul IT.
Raportul mai notează că, în ciuda unui peisaj autohton de finanțări lacunar, ecosistemul de startupuri este sprijinit de inițiative din sectorul public (ca Start-Up Nation și Startup Plus), fonduri guvernamentale (via PNRR), incubatoare ca FIX Cluj și initiative ca ONG-ul MakeITOradea.
IHB – o verigă-cheie în ecosistemul local
Impact Hub Bucharest, organizație prezentă în 110 locații din 68 de țări, și-a consolidat angajamentul față de ecosistemul local de startupuri prin implicarea activă în ROStartup. Mai mult, prin programele și serviciile sale, sprijină antreprenorii în dezvoltarea afacerilor lor, oferindu-le o gamă largă de oportunități și resurse.
Astfel, echipa de programe a IHB derulează în prezent 15 inițiative, pe cinci verticale-cheie: Climă și Sustenabilitate (ClimAccelerator), Agrifood (EIT Food Hub – Impact Hub Bucharest reprezintă EIT Food în România), Impact social (Innovators for Children), Educație antreprenorială și Scalare internațională. În acest moment, 120 de fondatori de startupuri aflate în diferite stadii de dezvoltare sunt implicați activ în aceste programe. Aceștia se alătură unei comunități active de peste 1.200 de antreprenori, sprijiniți de IHB în cei 12 ani de activitate, care au beneficiat și de finanțări de peste 5,5 milioane de euro.
Totodată, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România și are o comunitate activă de peste 500 de membri (freelanceri, startupuri la început de drum, companii internaționale). Spațiul se întinde pe patru etaje (cu o suprafață totală de 2.800 mp) și oferă trei zone de coworking cu 80 de desk-uri, 27 de birouri private, opt săli de întâlniri și 12 phonebooths. În plus, cei interesați pot beneficia și de două săli de conferință și o zonă de netwoking, de peste 200 de mp. Doar în primele șase luni ale acestui an, aici s-au desfășurat peste 50 de evenimente. Printre noutățile spațiului de coworking se numără un studio de podcast complet echipat și o cafenea deschisă recent, în luna iulie.
Powered by Impact Hub Bucharest, platforma Startarium.ro a atras peste 1,3 milioane de vizitatori, cu peste 52.000 de conturi înregistrate (până acum) și reunește peste 1.700 de articole educaționale. Din această toamnă, Startarium se va relansa, propunând utilizatorilor noi formate de conținut, mai multe materiale exclusive și noi experiențe educaționale.
Competiția „Românii sunt antreprenori” (organizată de Startarium în parteneriat cu IHB și susținută de Pluxee) va anunța în curând programul următoarei ediții și direcțiile principale pe care le va urmări la startupurile aplicante.