Cum îți promovezi afacerea în presă

Pentru startupuri, promovarea media este o metodă gratuită de a ajunge la potențiali clienți, dar și de a se conecta cu parteneri de business sau chiar investitori. Cum ajungi însă în publicațiile de interes pentru industria ta? Află de la Vlad Andriescu (Redactor-șef Start-up.ro)!

Înțelege cum funcționează industria media

Primul pas în a înțelege cum să te promovezi în presă este să înțelegi cum funcționează industria media. Pentru un startup, de cele mai mute ori, promovarea media e o metodă gratuită de a ajunge la potențialii clienți, dar și de a se conecta cu potențiali parteneri de business.

Jurnaliștii sunt ocupați. În fiecare zi, primim un număr considerabil de e-mailuri, iar majoritatea sunt o rugăminte sau o propunere de a scrie despre cineva. Ne împărțim activitatea între a face articole și interviuri, a documenta viitoare subiecte, a citi presa internațională, a urmări discuții din grupuri de Facebook, a administra pagina de Facebook a publicației noastre și a construi …