Modelul Kurzarbeit: ce este, ce avantaje oferă și cum se aplică și în România?

Provocările economice și schimbările rapide în piața muncii determină guvernele și companiile, la nivel global, să se adapteze și să caute soluții inovatoare, astfel încât să protejeze locurile de muncă și să mențină un echilibru economic. În fața acestor provocări, multe țări europene au adoptat o abordare eficientă, respectiv modelul Kurzarbeit, cunoscut și sub denumirea de „muncă redusă”. Această strategie are ca scop reducerea programului de lucru în perioadele dificile, astfel încât companiile să nu fie nevoite să recurgă la concedieri masive. În continuare, vei descoperi mai multe despre acest model, care sunt avantajele sale, cum se poate aplica în România și cine poate beneficia de el, precum și categoriile pentru care nu se aplică.

Ce este modelul Kurzarbeit? 

Kurzarbeit sau munca redusă este un program guvernamental implementat în Germania încă de acum un secol. Acesta a fost folosit pe perioada celor două războaie mondiale și a devenit renumit în 2008-2009, în timpul crizei, când statul german a reușit să reducă semnificativ rata șomajului și, astfel, să salveze peste un milion de locuri de muncă. 

Modelul Kurzarbeit le permite companiilor să ajusteze temporar programul de lucru al angajaților, astfel încât să evite concedierile. În acest timp, statul vine în ajutorul angajatorilor și al angajaților, oferind sprijin financiar pentru amortizarea impactului economic în urma reducerilor temporare de program.

Scopul său este de a menține angajații în câmpul muncii, chiar și în situația unei presiuni economice, aspect care va contribui la evitarea șomajului în masă și la păstrarea solidarității sociale.

👉 Suntem conștienți că drumul antreprenorial este presărat cu numeroase provocări. Ne dorim să îți ușurăm acest parcurs, de aceea ți-am pregătit o serie cuprinzătoare de instrumente care să te ajute să-ți dezvolți afacerea. Aceste resurse sunt disponibile pe platforma online Startarium și sunt esențiale pentru consolidarea afacerii tale.

Care sunt avantajele modelului Kurzarbeit? 

Aplicarea modelului Kurzarbeit vine cu o serie de avantaje, iar cele mai importante sunt: 

  • flexibilitatea - companiile pot face față schimbărilor bruște din piața muncii prin ajustarea programului de lucru, dar și a costurilor, fără să reducă personalul; 
  • protecția locurilor de muncă - acest model este o alternativă la concedierea masivă, în perioadele de fluctuație economică; 
  • sprijinul financiar - statul oferă sprijin financiar, astfel încât să compenseze o parte din veniturile pierdute ale angajaților; 
  • recuperarea mai rapidă - datorită acestui model, companiile se pot recupera mai ușor și într-un timp mai scurt după o perioadă de recesiune;
  • previne creșterea șomajului, într-o perioadă economică incertă;
  • angajații continuă să acumuleze vechime în muncă relevantă, având în vedere atât asigurările sociale, cât și pe cele de sănătate. 

👉 Explorează Startarium și găsește resursele necesare pentru planificarea și dezvoltarea unei afaceri de succes! Aici găsești totul pentru a lansa, a crește și a susține o afacere prosperă, fiind locul perfect pentru tine, dacă ești un antreprenor la început de drum. Poți începe cu Startup EDU, unde vei descoperi informații prețioase de la antreprenori, investitori, consultanți și experți.

Cum se aplică modelul Kurzarbeit în România? 

În țara noastră, modelul Kurzarbeit a apărut în anul 2020, în perioada pandemiei de COVID-19, pentru ca angajatorii să nu fie nevoiți să facă reduceri de personal. Aceștia au avut posibilitatea de a diminua programul de lucru al angajaților și de a-i plăti în funcție de orele de lucru lucrate, urmând ca statul să compenseze diferența salarială inițială, într-o anumită proporție. 

Prima dată, acest model a fost implementat prin OUG 132/2020, oferind sprijin pentru salariații cu program de muncă redus, pe durata stării de urgență/alertă, putând fi prelungit până la trei luni de la încetarea acesteia. 

Ulterior, modelul Kurzarbeit a suferit modificări esențiale, prezentate în Legea 58/2021, și poate fi aplicat în situațiile generate de condiții economice nefavorabile, în anumite sectoare de activitate și în perioadele stabilite prin decizia Guvernului. 

Ce presupune modelul Kurzarbeit în România? 

Modificările din lege prevăd extinderea reducerii timpului de muncă a salariaților de la 50% la 80% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, iar hotărârea poate fi luată de către angajator, în urma acordului primit de la sindicatele autorizate să negocieze contractul colectiv sau a aprobării reprezentanților salariaților.  

Reducerea timpului de muncă se poate realiza prin decizia angajatorului pentru cel puțin cinci zile lucrătoare într-un interval de 30 de zile consecutive, începând cu prima zi de aplicare a acestei măsuri. Această reducere poate fi aplicată în cazul programului de lucru în ture sau al celui inegal. În plus, angajatorul îl poate ajusta de fiecare dată când consideră că este necesar, condiția fiind să justifice modificările. 

De asemenea, decizia va trebui comunicată salariatului cu cel puțin cinci zile înainte ca măsura să fie aplicată. Angajatorul trebuie să specifice care va fi noul program de muncă, drepturile salariale și modul în care acesta este repartizat pe zile. 

Angajații afectați de această măsură beneficiază de o indemnizație echivalentă cu 75% din salariul de bază brut lunar, corespunzător orelor reduse de lucru. În situația în care resursele financiare ale angajatorului îi permit, el o poate majora, însă suma suplimentară nu poate fi decontată. Important de remarcat este faptul că indemnizația în cauză este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale, în conformitate cu legea. 

În timpul aplicării metodei Kurzarbeit, nu este permisă angajarea de personal pentru desfășurarea unor activități similare sau identice cu acelea prestate de către angajații cărora li s-a redus programul de muncă. De asemenea, nu se poate realiza nici subcontractarea activităților desfășurate de acești angajați, iar interdicția este valabilă atât la nivelul filialei, cât și al sucursalei sau al altor sedii secundare.  

În toată această perioadă, angajatul își păstrează toate celelalte drepturi stabilite în contractul individual sau colectiv de muncă. 

👉 Explorează opțiunea unui credit bancar pentru afacerea ta. Înainte de a decide, analizează atent care sunt implicațiile atât pe termen lung, cât și pe termen scurt ale acestui instrument de finanțare. Stabilește-ți nevoile concrete și decide cum ar putea contribui un credit bancar la îndeplinirea obiectivelor tale. Descoperă tot ce e bine să știi despre credite bancare pentru startupuri.

Sprijinirea celor care desfășoară activități în regim independent 

Pentru persoanele care își desfășoară munca în regim independent, dar se află în situația de a-și încheia activitatea, se acordă o indemnizație de 41,5% din câștigul salarial mediu brut, așa cum este prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale. Aceasta se aplică pentru profesioniștii reglementați de Codul Civil sau persoanele fizice cu venituri obținute din drepturi de autor și alte drepturi conexe, conform Legii nr. 8/1996, precum și pentru persoanele ce au convenții individuale de muncă, în conformitate cu Legea nr.1/2005. 

👉 Dacă deții o calificare profesională recunoscută și autorizată sau îți desfășori o activitate intelectuală pe cont propriu, te poți încadra în categoria de profesie liberală. Descoperă mai multe despre ce presupune acest statut în termeni legali, ce obligații ai față de stat, informații utile și oportunități pe care le ai la dispoziție. 

Ce condiții trebuie să îndeplinească angajatorii pentru a primi acest sprijin? 

Pentru ca angajatorul să poată beneficia de modelul Kurzarbeit și să solicite decontarea indemnizației, trebuie să îndeplinească două condiții: 

  • cel puțin 10% dintre salariați să fie afectați de această măsură; 
  • decizia de reducere a activității să fie justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau maximum din luna anterioară celei precedente, cu o scădere de minimum 10%, în comparație cu luna corespunzătoare din anul anterior declarației stării de urgență/alertă. 

Situații în care măsura nu poate fi aplicată

Modelul Kurzarbeit nu poate fi aplicat în cazul anumitor categorii, cum ar fi: 

  • Instituțiile publice; 
  • Angajatorii aflați în situații precum faliment, lichidare, dizolvare sau activitate suspendată; 
  • Angajatorii înregistrați în jurisdicții considerate necooperante în scop fiscal. 

Documente necesare pentru solicitarea decontării subvențiilor acordate de stat 

Angajatorul va fi cel care va plăti sumele aferente salariilor angajaților care își desfășoară activitatea în regim Kurzarbeit. Mai apoi, acesta are posibilitatea de a le recupera de la ANOFM. Pentru a solicita decontarea lor, angajatorul va trebui să depună o cerere însoțită de următoarele documente: 

  • copie a deciziei referitoare la reducerea timpului de muncă și dovada comunicării deciziei către angajați; 
  • declarație pe propria răspundere a angajatorului, care să evidențieze situația de reducere a activității economice; 
  • copie a acordului încheiat cu organizațiile sindicale, cu reprezentanții salariaților sau o dovadă a informării salariaților privind decizia luată; 
  • lista angajaților care vor primi indemnizația asociată modelului Kurzarbeit. 

În concluzie, modelul Kurzarbeit este o strategie eficientă și viabilă pentru gestionarea provocărilor economice și a schimbărilor care pot apărea în piața muncii. Avantajele aplicării sale oferă companiilor posibilitatea de a se adapta schimbărilor bruște ale mediul economic și de a-și păstra businessul, fără a efectua concedieri. În plus, această abordare reprezintă mai mult decât o soluție temporară; ea este, de asemenea, un instrument strategic care ajută la facilitarea unei redresări rapide, în urma unei perioade de recesiune.  


Surse foto: Unsplash, Unsplash