Programul de accelerare Innovators for Children a lansat înscrierile pentru cea de-a treia ediție. Dacă ai un proiect inovator dedicat creșterii calității vieții copiilor din România, poți aplica până pe 30 aprilie 2021.
Acceleratorul Innovators for Children este o inițiativă începută în 2019 de Impact Hub Bucharest. La ediția din acest an, Impact Hub Basel și Fundația Botnar vor susține proiecte de tip startup, iar Fundația Vodafone România se alătură programului cu o finanțare de 72.000 de euro pentru susținerea participării sectorului ONG.
În cele 2 ediții precedente, programul a selectat 23 de soluții finaliste, dintre care 9 au primit finanțări însumând 201.000 de euro. În plus, două dintre startup-urile participante, Kinderpedia și Brio, au atras și investiții private în valoare totală de peste 740.000 de euro.
Mi s-a confirmat încă o dată valoarea relațiilor umane. Nu e o noutate, dar, în contextul startup-ului nostru a fost o surpriză să vedem că nu suntem singuri. Odată cu intrarea în acceleratorul Innovators of Children ne-am alăturat, efectiv, familiei Impact Hub. Am putut să discutăm sincer despre probleme și am primit, de partea cealaltă, doar sprijin și soluții. – Evelina Necula, co-fondatoare Kinderpedia, în articolul Stop&Reflect pe Startarium
Cine poate aplica pentru Innovators for Children
Pot aplica ONG-uri și startup-uri tech din toată țara, care au o idee, sunt în stadiul de prototip sau au, de maximum 1 an, o soluție disponibilă comercial pe piață la data finalizării perioadei de înscriere. Sunt căutate în special soluții tehnologice scalabile. Programul caută antreprenori care dezvoltă cu ajutorul tehnologiei soluții pentru:
- sănătatea fizică și emoțională a copiilor
- educație
- nutriție și alimentație
- siguranță
- drepturile copiilor în era digitală
- alte domenii care ar putea contribui la o viață mai bună pentru copiii și adolescenții cu vârsta între 0-18 ani.
Înscrierea proiectelor se face până pe 30 aprilie prin completarea formularului de pe site-ul Innovators for Children. Poți accesa întregul calendar al programului aici.
DETALII ȘI ÎNSCRIERI
Aplică la Innovators for Children
Mentorii cu care vor lucra echipele selectate
- Adina Crețu – Project Manager, Startarium
- Adelina Dondorici – Co-fondator, Parenting ADS
- Diana Certan – Director Executiv, Organizația Umanitară Concordia
- Ionuț Pătrăhău – Co-fondator & Chief Revenue Officer, SeedBlink
- Sabina Antoci – Senior Program Manager, Fundația Vodafone România
- Mihnea Rădulescu – Director Vodafone Business Unit
Un program de genul acesta te forțează să îți clarifici ideea, produsul, elemente de cashflow, de P&L, lucruri care pe un om la început îl ajută teribil de mult. Pentru noi a fost atipic din acest punct de vedere: aveam deja lucrurile astea clarificate. Cu atât mai mult pentru că noi eram convinși că totul e perfect, că totul a fost gândit și răzgândit, au fost mai dureroase momentele acelea în care ne dădeam seama că "hopa, stai puțin, ce le răspundem aici? Nici nouă nu ne e atât de clar". - Dragoș Iliescu, fondator BRIO, în interviul video pentru Startarium
Desfășurare - Etapa 1
În primele 3 luni, participanții se vor concentra pe construirea și validarea unui model de afacere beneficiind de sesiuni de training-uri, mentorat, consultanță și întâlniri de feedback.
Desfășurare - Etapa 2
În urma unui proces de selecție, între 10 și 15 echipe vor intra într-o etapă de dezvoltare a soluțiilor și vor avea acces la opțiuni de susținere financiară de minimum 50.000 de euro, dintre care Fundația Vodafone România va oferi organizațiilor non-guvernamentale micro-granturi în valoare totală de 30.000 de euro.
Echipele selectate în etapa 2 vor beneficia de sesiuni ce vor adresa:
- impactul social al proiectelor
- strategia de marketing și de propunere comercială
- sustenabilitatea financiară
- tacticile de atragere a partenerilor sau investitorilor
În plus, vor participa la o conferință de networking cu cei mai importanți actori din domeniu.
Proiectele selectate după marea finală din septembrie (între 3 și 5 proiecte) vor intra într-o etapă de dezvoltare a soluțiilor care va dura 6 luni și vor beneficia de o campanie de promovare la finalul programului, în martie 2022.
ALTE PROGRAME
22 alte acceleratoare și incubatoare locale despre care să știi
Detalii și termene limită despre fiecare programe