Cum ții un pitch: pregătire și susținere

Când ai un business aflat la început, te vei găsi adesea în situația de a ține un pitch despre afacerea ta (și asta nu doar atunci când miza este obținerea unei finanțări). De aceea, este important să fii mereu pregătit. Iar din acest material vei învăța cum să fii cât mai convingător.

Ai avut o idee la care ai muncit foarte mult: ai investit în cercetare de piață, în prototip și în planificare, iar acum ideea ta s-a transformat într-o afacere de care ești mândru. După atât de mult efort, e momentul să investești o parte din această energie și în felul în care o prezinți celor care te pot ajuta să îți duci businessul la nivelul următor.  

De multe ori, trebuie să pregătești inclusiv un pitch deck. Când lucrezi la el, trebuie să ai în vedere atât structura prezentării și conținutul său, cât și felul în care prezinți. La nivel de conținut, un pitch deck conține, de obicei, următoarele capitole: Introducerea, Oportunitatea, Problema, Soluția, Potențialul, Piața și clienții, Competiția, Finanțele, Echipa, Premiul. Dacă ești curios să exersezi pe propria afacere, la finalul acestui capitol vei descoperi un template însoțit de informații ajutătoare. 

Cum îți prezinți afacerea investitorilor

Înainte să ajungi în fața investitorilor, este indicat să te documentezi în legătură cu aceștia. Adică să vezi ce fonduri/asociații există, ce tipuri de afaceri au în portofoliu și în ce industrii au mai investit de-a lungul timpului. Apoi îi poți contacta pe cei potriviți profilului afacerii tale.

În egală măsură, când mergi la un eveniment de pitching este foarte important să îți cunoști audiența: informează-te apropo de membrii juriului sau investitorii prezenți în sală. Dacă le știi domeniul de interes sau expertiza, poți primi un feedback personalizat. De asemenea, printre ei se pot număra posibili viitori clienți sau parteneri.

>> Vezi și cursul despre felul în care îți prezinți afacerea investitorilor!

 

Fii sigur că prezentarea ta are o structură clară și că ai repetat-o în prealabil. Nu doar de unul singur, ci și în fața unui public, chiar dacă aceasta este format din persoane apropiate (rude, prieteni). Feedback-ul lor te poate ajuta să-ți îmbunătățești diverse aspecte ale prezentării. 

În plus, dacă repeți cu suportul vizual în față, te vei obișnui să nu citești prea mult de pe prezentare și te vei asigura că te poți încadra în timpul setat de organizatori. În ceea ce privește mișcarea pe scenă, evită să te miști excesiv sau să stai nemișcat, într-un singur loc. De asemenea, nu uita de microfon și ai grijă să nu-l ții prea departe sau prea aproape de gură, în timp ce vorbești. 

Stil de prezentare (tehnici de vorbit în public) 

Un pitch este în esență – ai ghicit – tot un exercițiu de public speaking. Iată câteva informații care să te ajute să fii mai concis, convingător și clar, în prezentarea ta.

    

>> Vezi și cursul despre pitching!

  • Tonul vocii. Folosește un ton cald, calm și ferm. Încearcă să folosești inflexiuni ale vocii – te vor ajuta să punctezi anumite informații care vrei să rămână în mintea publicului. Chiar dacă te simți presat sau emoționat în timpul prezentării, e important să îți amintești că doar tu îți poți descrie complet și corect afacerea. Sigur poți transmite din pasiunea ta și celor aflați în sală!   
  • Ritmul discursului. Păstrează un ritm constant și încearcă nu te grăbești foarte tare, pentru ca ascultătorii să poată auzi corect și complet tot ce ai de spus.    
  • Gesturi. Nu gesticula excesiv. Riști să agiți și să atragi prea mult atenția asupra mișcărilor tale. Gesticulează moderat – fiecare mișcare/gest ar trebui să-ți întărească o informație din discurs.
  • Mici greșeli. Nu le lăsa să te blocheze – dacă greșești ceva în timp ce vorbești, poți apela la simțul umorului sau poți să reiei fraza și să îți continui ideea.   
  • Contactul cu sala. Trebuie să te uiți în mod uniform în toată sala. Nu contează dacă ai un public format din 2 persoane sau unul format din 500 de persoane. Trebuie să le vorbești tuturor la fel.
  • Întrebările juriului/audienței. Ai grijă să nu le ratezi. Dacă nu înțelegi întrebarea 100%, poți ruga persoana care a adresat-o să o repete sau să reformuleze. Decât să riști să pierzi secunde prețioase din Q&A încercând să argumentezi o idee greșită, ca apoi juratul să revină la întrebare, mai bine salvezi timp direct și exprimi siguranță printr-un răspuns clar.
  • Curajul. Ai curaj să ieși din zona de confort. Niciun rezultat notabil din viață nu vine de-a gata, ci este un rezultat al muncii, implicării, perseverenței și pasiunii tale.

Completează-ți primul pitch deck

Înțelege mai bine secțiunile sale și descarcă template-ul! Află mai multe aici.

MODEL DE LUCRU

Template de pitch deck

Folosește structura din acest model pentru a crea un pitch deck, pentru investitori și competiții de pitching.