Masterclassul „Bani și libertate. Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, susținut de Ovidiu Toader (Business Coach) la Românii sunt antreprenori 2023, a explicat o metodă de lucru care poate fi aplicată de orice antreprenor, manager sau angajat, pentru a crea echipe sudate. Află mai multe urmărind înregistrarea de mai jos!
Ediția din 2023 a evenimentului „Românii sunt antreprenori” (RSA) a avut loc pe 29 noiembrie, la Radisson Blu Hotel (din București). Și a inclus, pe lângă competiția de pitching PitchDay și prezentările unor speakeri de renume din ecosistem, 6 masterclassuri pe teme de actualitate. Unul dintre acestea a fost „Bani și libertate. Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, susținut de Ovidiu Toader (Business Coach).
Titlul sesiunii a fost inspirat de volumul Bani și libertate. Ghid de bunăstare semnat de Ovidiu Toader și publicat în 2023. Acesta te ghidează spre independența financiară și te ajută să înțelegi cum să-ți organizezi echipa, ce relații să ai cu angajații, partenerii și clienții, cum să fii un om de afaceri de succes și să ai libertatea de a-ți petrece suficient timp cu familia și cei dragi.
👉 La competiția de pitching din cadrul RSA 2023, 2 startupuri și 2 businessuri cu peste 3 ani vechime au ieșit victorioase și au plecat acasă cu premii în valoare totală de 90.000 de euro: House of VLAdiLA, BRIO.ro, The Climate Change Company și PiciordePlay.
Ovidiu spune că titlul inițial al cărții era Bani sau libertate, pentru că asta este percepția general valabilă: realitatea pe care o simt mulți este că cele două se exclud reciproc: „Când fac ce vreau, nu mai vin suficient de mulți bani. Când mă concentrez să fac bani, mă trezesc că a trecut o perioadă lungă de timp în care n-am mai făcut ce-am vrut eu; am făcut ce trebuie”.
Dar nu este ceva imposibil să le ai pe ambele. Ca mentor și Business Coach, Ovidiu Toader a lucrat cu peste 1.000 de antreprenori, în ultimii 14 ani. Pe toți i-a învățat că „banii sunt un mijloc, în niciun caz nu sunt un scop”, în timp ce „libertatea este o stare” pe care o putem avea și dacă avem, și dacă nu avem bani, a explicat acesta în cadrul masterclassului. Iar „când ne concentrăm prea mult pe a face bani, ieșim din starea de libertate”.
Pentru a le obține pe ambele în afaceri, un business are nevoie de o echipă solidă. Sesiunea din cadrul RSA 2023 le-a arătat participanților o metodă de lucru care poate fi aplicată atât de antreprenori, cât și de manageri sau angajați, pentru a crea echipe unite: 3R – rezultate, responsabilități și resurse.
👉 La competiția de pitchuri video Ideea ta din cadrul RSA 2023, 10 au fost desemnate câștigătoare și au primit câte 1.000 de euro. Unul dintre ele a fost Mama mea bucătăreasă virtuală (al antreprenorului harghitean Aaron Balázs).
Descoperă mai multe despre instrumentul 3R urmărind înregistrarea masterclassului „Bani și libertate. Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, care a avut loc la a cincea ediție a RSA, evenimentul care sărbătorește spiritul antreprenorial românesc.