România, în sfârșit în Schengen! Asta e vestea bună a săptămânii. Alte noutăți? De la 1 ianuarie 2025, România va fi obligată să colecteze selectiv deșeurile textile. Pentru asta, primăriile trebuie să pună la dispoziția cetățenilor containere pentru reciclarea textilelor. Nu în ultimul rând, Guvernul își propune să introducă inteligența artificială în 18 instituții pentru creșterea productivității și rezilienței și reducerea erorilor și a timpului de prelucrare a cererilor (cetățenilor) adresate autorităților publice. Dar noi rămânem la ale noastre și îți urăm bine ai revenit la „Pastila de antreprenoriat”!
-
Codurile CAEN se actualizează începând cu 1 ianuarie 2025. Modificările afectează toate firmele din România, inclusiv SRL-urile, PFA-urile, întreprinderile individuale și familiale și are rolul de a alinia legislația națională la standardele europene. Noile coduri CAEN sunt disponibile în Anexa Ordinului INS 377/2024.
-
Fondatorul companiei Pronto August, Gabriel Sandu, a intrat în negocieri pentru achiziția a 87 de magazine Profi și Mega Image. Grupul Ahold Delhaize trebuie să vândă aceste magazine pentru a finaliza tranzacția de preluare a lanțului Profi. Pronto August, care operează deja 11 magazine de proximitate în București, intenționează să se extindă la nivel național și are în plan investiții de câteva milioane de euro în următorii ani, cu obiectivul de a ajunge la 100 de magazine pe termen mediu
-
Până pe 10 ianuarie poți cumpăra acțiuni la Bolt prin platforma SeedBlink, la prețul de 230 de dolari/acțiune. Investiția minimă este de 1.000 EUR pentru membrii SeedBlink Club și de 2.500 EUR pentru ceilalți investitori de pe platformă.
-
Idei de afaceri 2024, dieta Mugur Isărescu, cum arată buletinele de vot dar ș ciocolata Dubai sau Coldplay sunt câteva dintre cele mai populare căutări ale anului, potrivit tradiționalului raport de la Google. Românii au întrebat, de asemenea, pe Google cum se recalculează pensia și au căutat diferite informații despre vot, idei de afaceri sau de cadouri, în ce să investească sume mici sau 50.000 euro.
-
Startup-ul românesc Parol, fondat în 2022 de jurnaliștii Claudiu Pândaru și Alex Livadaru, alături de Alex Tepeș și Valentin Ichim, a obținut o finanțare de 1,2 milioane de euro, din care un milion de euro provine de la GapMinder Fund II. Parol dezvoltă o soluție de inteligență artificială care automatizează generarea fișelor medicale în timp real, bazându-se pe înțelegerea conversațiilor dintre medici și pacienți.
Doza de învățare
În afară de știrile săptămânii, avem pentru tine o doză de inspirație antreprenorială:
Astăzi vorbim despre sustenabilitate în business.
Un studiu KPMG arată că sustenabilitatea este noua „normalitate”: 78 din 100 de companii din România au publicat informații privind sustenabilitatea, fie într-un raport de sine stătător, fie în raportul de management. Sustenabilitatea nu mai este o opțiune pentru branduri, este un imperativ de business și o oportunitate comercială. De aceea, dacă vrei să afli mai multe despre principiile pentru o afacere mai sustenabilă, te invităm să citești articolul nostru despre „Ghidul de marketing pentru economia circulară” al Fundației Ellen MacArthur și Kantar.
Documentul oferă idei pentru a ajuta experții în marketing să valorifice principiile sustenabilității, stimulând în același timp creșterea afacerilor și sporind loialitatea clientelară.
Fie că vrei să integrezi câteva principii circulare în afacerea ta liniară sau că vrei să-ți promovezi eficient compania care vinde produse sustenabile, „Ghidul de marketing pentru economia circulară” identifică 4 căi de acțiune pe care marketerii le pot urma, pentru a ajuta afacerile, clienții și societatea:
-
Creează soluții circulare
-
Crește cererea pentru opțiuni circulare
-
Transformă comportamentele circulare în ceva irezistibil
-
Stabilește obiective bazate pe KPI circulari
Află pașii pentru fiecare dintre metodele de marketing pentru stimularea transformării circulare din articolul de pe Startarium.
Recomandarea săptămânii
Recomandarea acestui episod este un jurnal de carieră creat de un psiholog.
Dacă pe finalul acestui an te simți mai degrabă blocat în cariera ta și nu știi care ar trebui să fie următorul pas, recomandarea acestui episod vine la fix pentru tine. Fiindcă ne dorim cu toții să începem noul an cu mai multă claritate în privința valorilor și direcțiilor profesionale și să ne reconectăm cu motivația și scopul la locul de muncă, astăzi recomandăm jurnalul creat de psihologul Vlad Guluță: Carieră cu sens - Jurnal cu 200 de pagini de exerciții, chestionare, întrebări și introspecții
Carieră cu sens este un ghid practic care te ajută să te cunoști mai bine din punct de vedere profesional. Cu 200 de pagini pline de exerciții, întrebări și chestionare, îți oferă ocazia să-ți explorezi valorile, să găsești răspunsuri la întrebările care te macină și să-ți clarifici direcțiile în care vrei să mergi în carieră.
Gazdele noastre, Maria Bercea (Content Curator @ Startarium & Impact Hub Bucharest) și Irina Bădescu (Content Writer @ Startarium & Impact Hub Bucharest) îți dau întâlnire în fiecare vineri pe Spotify, YouTube, Apple Podcasts și, bineînțeles, pe site-ul Startarium.
La acest podcast au contribuit Monica-Ioana Buzea și Sînziana Mihalache (știri), plus toată echipa Startarium & Impact Hub Bucharest.
Grafica: Adina Stroe
Muzica: Stocktune