💊 Pastila #23: Un dispozitiv românesc în spațiu & înscrieri deschise la „Românii sunt antreprenori”

Ne apropiem cu pași mici, dar siguri, de perioada sărbătorilor și a concediilor. O perioadă binemeritată, după ce am fost cu toții prinși în vâltoarea evenimentelor recente. În acest episod vorbim despre cât a crescut sectorul microîntreprinderilor în 15 ani, despre dispozitivul românesc care a ajuns pe stația spațială internațională și despre cum stau întreprinderile românești la capitolul inovare. De asemenea, îți lăsăm și o listă cu jocuri de producție românească lansate anul acesta pe care să le încerci între o sesiune de împachetat cadouri și o felie de cozonac.  Bine ai revenit la „Pastila de antreprenoriat”!


  • Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori” revine! Save the date: 15 mai 2025! Alături de Pluxee, avem plăcerea de a anunța lansarea competiției, care va avea loc la Hotel Radisson în București și se va desfășura sub deviza Gândește creativ, acționează strategic. Competiția „Românii sunt antreprenori” este pentru tine dacă ai un startup și vrei să-ți faci cunoscute produsele și serviciile, să primești feedback de la un juriu de specialiști și să ai șansa de a câștiga premii în valoare totală de 50.000 de euro. Înscrierile sunt deschise pe romaniisuntantreprenori.ro

  • Microîntreprinderile au susţinut crearea de noi locuri de muncă în ultimii 15 ani, arată o analiză ZF. Profitul microîntreprinderilor s-a majorat cu 545% în aceeași perioadă, în timp ce în cazul firmelor mari acesta a crescut cu 227%. Cu un milion de angajați în 2023, adică 25% din totalul forței de muncă angajate din România, microîntreprinderile sunt singurele care ocupă mai mulţi oameni astăzi faţă de 2008, şi asta după ce criza din 2009-2010 a şters peste 150.000 de locuri de muncă din acest segment. 

  • Primul dispozitiv românesc ajuns pe Stația Spațială Internațională se numște DropCoal și a fost dezvoltat de compania autohtonă RISE, adică Romanian InSpace Engineering. Acesta a fost lansat pe 5 noiembrie 2024 și a ajuns cu succes pe stația spațială, la 400 de kilometri deasupra Pământului. DropCoal este un experiment care studiază amestecarea a două picături de lichid în gravitație zero. Această cercetare poate ajuta la îmbunătățirea modulului de administrare a medicamentelor pentru astronauți și la dezvoltarea unor soluții mai eficiente pentru alimentarea cu combustibil a navelor spațiale.  DropCpal este protejat în fața amenințărilor informatice de soluția Bitdefender GravityZone. 

  • România este țara din UE cu cel mai mic procent de firme interesate să inoveze în propriile afaceri. La nivel european, 51% din totalul întreprinderilor au avut o anumită formă de activitate de inovare, în perioada 2020-2022. România se află la coada clasamentului: este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mic procent de firme interesate să inoveze în propriile afaceri – 9%, notează un studiu Eurostat. Companiile autohtone inovează de 5 ori mai puțin decât media europeană, iar biroul de statistică al Comisiei Europene notează că diferența este și mai mare, comparativ cu Belgia – țara europeană în care antreprenorii stau cel mai bine la capitolul inovare în afaceri. 

Doza de învățare 

În afară de știrile săptămânii, avem pentru tine o doză de inspirație antreprenorială: 

Dacă am început episodul cu anunțul lansării celei de-a șasea ediții a competiției de pitching Românii sunt antreprenori, este un moment potrivit să discutăm și despre ce înseamnă un pitch bun. Pentru că în spatele fiecărui contract semnat sau premiu câștigat se află un pitch bine fundamentat. Și orice pitch reușit are două componente esențiale: un pitch deck bine structurat, adică o prezentare cu elementele esențiale ale ideii sau afacerii tale, și un discurs pregătit cu grijă.  

Azi vorbim despre pitch deck. În primul rând, trebuie să știi că există mai multe tipuri de pitch deck, în funcție de ocazia cu care îl folosești: pentru investitori, de vânzare, pentru  prezentarea uniui produs, de customer persona, pentru încheierea de colaborări și parteneriate sau pentru pregătirea unui exit. Așadar, pentru ca prezentarea să fie eficientă, trebuie să identifici în mod corect audiența și nevoile pe care le are, adică ce vrea să audă din partea ta, nu să faci un pitch deck general valabil cu foarte multe slide-uri.  

Prezentarea ideală are între 10 și 15 slide-uri, spun experții, iar informația trebuie să fie bine structurată. Deck-ul trebuie să cuprindă musai problema pe care o rezolvă businessul tău și soluția propusă de tine, propunerea ta de valoare, o explicație scurtă a modelului de business folosit, tipurile de produse sau servicii oferite, care e potențialul de creștere și scalare a afacerii, pe ce piață activezi și cine-ți sunt clienții sau potențialii clienți, cine e competiția, niște proiecții financiare, cine sunt oamenii-cheie din echipă și de câți bani ai nevoie.  

Chiar dacă ai la dispoziție doar câteva slide-uri, nu încerca să înghesui cât mai multă informație acolo. Reține faptul că fiecare slide trebuie să comunice o singură idee-cheie.  Nu uita că pitch deck-ul este doar un suport de prezentare – în timpul unui pitch, tu ești cel care duce greul. Succesul pitchului depinde atât de calitatea deck-ului, cât și de cea a prezentării tale. Ce nu se regăsește pe slide-uri poate fi  acoperit în discurs.  

Află mai multe bune practici pentru redactarea unui pitch deck  de succes și află ce vor experții să vadă în timpul unei prezentări din articolul de pe Startarium

Recomandarea săptămânii 

Jocuri românești lansate în 2024 pe care ar trebui să le încerci  

Pentru că am trecut printr-o perioadă tensionată, dar și pentru că urmează sărbătorile și, implicit, concediile, astăzi îți recomandăm o serie de jocuri românești. Anul care stă să se încheie a fost unul productiv pentru industria locală de gaming, cu 40 de titluri lansate - atât indie, cât și AAA (co-dezvoltate în țară). 

În industria jocurilor video, AAA (Triple-A) este un termen folosit pentru a clasifica jocurile video create sau distribuite de un producător de dimensiuni medii sau mari, care au, de obicei, bugete de dezvoltare și marketing mai mari decât alte niveluri de jocuri.  

Multe dintre producțiile autohtone sunt jocuri mici, altele sunt titluri indie cu potențial și avem inclusiv câteva producții AAA co-dezvoltate în țară de către studiouri internaționale precum Ubisoft sau Electronic Arts. Start-Up.ro a făcut o listă cu jocurile pe care merită să le joci. Din această listă, am ales și noi 3 pe care o să le încercăm în vacanță:  

  • The Hero We Need este un joc casual de strategie dezvoltat de VoDoo Studios, unde construiești un oraș și protejezi locuitorii de invazii folosind eroi personalizați. În momentul de față, e disponibil pe Steam.   

  • The Fall of Elena Temple, de la GrimTalin, este un platformer clasic cu estetică retro și provocări complexe, în care explorezi camere, eviți pericolele și strângi toate monedele pentru a progresa. Îl găsești pe PS5, Switch, Xbox și Steam.  

  • Simpler Times de la  stoneskip este o experiență narativă relaxantă, cu o grafică cozy și liniștitoare, care explorează amintiri și momentul prezent. Și acesta e disponibil pe Steam.  

 

Gazdele noastre, Maria Bercea (Content Curator @ Startarium & Impact Hub Bucharest) și Irina Bădescu (Content Writer @ Startarium & Impact Hub Bucharest) îți dau întâlnire în fiecare vineri pe Spotify, YouTube, Apple Podcasts și, bineînțeles, pe site-ul Startarium. 

La acest podcast au contribuit Monica-Ioana Buzea și Sînziana Mihalache (știri), plus toată echipa Startarium & Impact Hub Bucharest.     

Grafica: Adina Stroe        

Muzica: Stocktune