Impact Hub Bucharest (în parteneriat cu Raiffeisen Bank România) anunță finalizarea EWA Bootcamp, un program intensiv de training, care pregătește antreprenoarele din sectorul AgriFood pentru a-și transforma ideile în afaceri sustenabile și de impact.
Programul intensiv de training EWA Bootcamp, organizat de Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România, a ajuns la final. Aflat la a doua ediție, acesta s-a desfășurat în trei orașe din România: București (23-24 septembrie), Cluj-Napoca (7-8 octombrie) și Iași (21-22 octombrie). Participantele au fost 45 de femei care au o idee de business sau un startup funcțional cu o vechime mai mică de doi ani, în sectorul AgriFood. Înscrierile au avut loc între 17 iulie și 16 septembrie.
EWA Bootcamp le-a oferit participantelor – timp de 2 zile – cunoștințele de business necesare pentru startupurile lor, o rețea de sprijin și integrarea într-o comunitate în care pot înțelege cum să își dezvolte afacerile. Workshopul a fost susținut de EWA – Empowering Women in Agrifood, program de accelerare realizat de EIT Food și dedicat antreprenoarelor în etapa de dezvoltare. EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.
„Ne bucurăm că, prin intermediul EWA Bootcamp putem contribui la creșterea reprezentativității feminine în business, mai ales într-un sector esențial, așa cum este cel al agriculturii sustenabile. Implicarea în această inițiativă reprezintă încă o dovadă a angajamentului nostru de a susține tinerii antreprenori să-și transforme planurile de business în afaceri de succes”, transmite Bianca Chișulescu (Stream Lead, Strategie IMM, Raiffeisen Bank România).
Cum a fost la EWA Bootcamp 2024
Bootcamp-ul s-a desfășurat fizic, în limba română, pe parcursul a două zile consecutive, timp de 8 ore/zi. Într-o primă fază, participantele au învățat să folosească Business Model Canvas (BMC) și multiple alte instrumente de business. În a doua fază, antreprenoarele și-au completat propriul BMC, folosind exemple practice, pentru a înțelege mai bine conceptele învățate.
Cu ajutorul acestor instrumente, cele 45 de femei antreprenor au identificat segmentele potrivite de clienți și relațiile cu aceștia, propunerile de valoare, canalele de distribuție, fluxurile de venituri, structura de costuri și parteneriatele strategice necesare pentru succesul afacerii lor. În cadrul workshopurilor, s-au explorat modele de businessuri AgriFood, care le-au adus informații relevante despre cum se pot dezvolta afaceri în acest sector. La final de EWA Bootcamp, participantele și-au stabilit un plan de acțiune pentru anul următor, cu obiective clare de business. Documentele rezultate sunt esențiale pentru implementarea strategiilor de creștere.
„EWA Bootcamp pregătește antreprenoarele din AgriFood să facă față provocărilor din sectorul agricol, având în vedere evoluțiile din acest domeniu. Rapoartele furnizate de EIT Food arată că, până în 2050, industria agricolă va avea de hrănit spre 10 miliarde de oameni. În plus, este nevoie de măsuri radicale pentru cele 2 miliarde de oameni subnutriți, în timp ce peste 30% din mâncare este risipită. Programul nostru a pus accent pe modele de business sustenabile, ajutând antreprenoarele să își calibreze afacerile, pentru a răspunde provocărilor viitoare din agricultură. Am fost încântați să includem în program idei variate, esențiale pentru sector, precum laboratoare de analize pentru siguranța alimentară sau producătoare de vermicompost”, explică Raluca Grigore (Programs Portfolio Director, Impact Hub Bucharest).
EWA Bootcamp pregătește viitoarea generație de antreprenoare care vor putea participa la următoarea ediție a programului „Empowering Women in Agrifood” (EWA), ce va avea loc în România, în 2025. De la înființare, EWA a sprijinit 30 de antreprenoare din sectorul AgriFood, oferind finanțări totale de 45.000 de euro și contribuind la dezvoltarea unor afaceri sustenabile. Toate detaliile despre Empowering Women in Agrifood sunt disponibile aici.