Le risposte degli specialisti per le domande più pressanti degli imprenditori - Scopri soluzioni, imparano dagli studi sui casi locali e inviaci le loro domande.
A:
Aceasta este o întrebare foarte frecventa în rândul antreprenorilor de la noi din țară. Are foarte multa legătură cu contextul local - respectiv bagajul educațional, practicile curente din antreprenoriatul românesc și convingerile pe care le avem încă despre modul în care angajații se pot implica în strategia firmei.
Acest context nu este încă unul care să încurajeze implicarea activă a angajaților în procesul de organizare sau re-organizare a firmei. Dar partea foarte bună este că am observat o schimbare din acest punct de vedere: din ce în ce mai multe companii din Romania încep să colaboreze cu angajații dincolo de zona de execuție.
Așadar, dacă te-ai decis că este momentul să implici colegii tai în zona de re-inventare (continuă) a companiei, iată câteva lucruri de care trebuie să ții cont:
Este un proces de durată (până la 6 luni) în care angajații și managerul experimentează diverse modalități de a particulariza genul acesta de ideație / strategie interna la profilul grupului de lucru, astfel încât să îl facă funcțional.
Recomandare: fii perseverent și modifică abordarea destul de des la început pentru a ajunge la o varianta optima. Vei vedea că în timp insistența vă da roade.
Recomandare: începe cu o provocare mică, dar care să poată duce la niște rezultate concrete. Reinventarea radicală a firmei va fi un subiect poate prea complex, cu șanse mari să nu duca rapid la niște concluzii, și astfel să rămâneți cu impresia (și tu, și echipa) că de fapt nu puteți face acest lucru. Este ca și când ai încerca să înveți din prima să conduci o mașină, direct pe bulevard, și să tragi concluzia că nu poți să înveți să conduci.
Aici te poți inspira din structura metodologiei de design sprint.
A:
Când evaluezi echipa, te uiți la doi indicatori: rezultatele/ performanța și comportamentul.
Prioritare sunt mereu rezultatele aduse de acel membru al echipei. Vrei să păstrezi în echipă oameni performanți, care își ating obiectivele.
Urmează apoi comportamentul - nu este suficient ca un angajat să aibă rezultate, dacă în acest proces deranjează alți colegi, are o relație nepotrivită cu clienții, valorile sale sunt în contradicție cu cele ale companiei etc.
A:
Împărțirea responsabilităților în business este foarte importantă atunci când vorbim despre mai mulți co-fondatori. Mai ales în primă fază, rolurile unui co-fondator pot fi multiple. Așa că e important să le separați cât mai clar de la început - atât în comunicare, cât și în felul în care luați decizii.
BRIO este prima platformă de teste digitale standardizate adresate elevilor din România. Fondatorul său, Dragoș Iliescu, spune că parte din ADN-ul companiei sunt datele bazate pe cercetări solide (”good science”) - în slujba copiilor și a școlilor, a comunității și a societății în ansamblul ei. Despre procesul de dezvoltare a produsului și provocările antreprenoriatului ne-a povestit în interviul următor chiar Dragoș:
Planable este un startup românesc care oferă o soluţie de colaborare pentru echipele de social media. Ideea sa a apărut din experiențele profesionale ale fondatorilor în agenții de comunicare și publicitate: exista o nevoie pentru ca echipele de social media și brandurile să lucreze într-un mod mai eficient. Despre drumul de la idee la o afacere în creștere, experiența programului de accelerare TechStars și impactul valorilor personale în business ne-a povestit în interviul de mai jos Xenia Muntean, co-fondatoare.
Lăptăria cu Caimac este o afacere de familie, lansată în 2018. Despre provocările unui astfel de business și inovație în sectorul agroalimentar am discutat cu fondatorii săi, în interviul de mai jos: