Valoarea unui program de mentorat pentru antreprenoare merge dincolo de recunoaștere și premii în bani. Pentru cele 10 finaliste din programul „She’s Next”, participarea a însemnat o oportunitate unică de învățare, formare de conexiuni valoroase și dobândirea de perspective noi asupra afacerilor lor. Hai să descoperim ce a făcut diferența pentru finaliste și de ce orice antreprenoare merită să exploreze o astfel de experiență.
Organizat de ING România și VISA, în colaborare cu Impact Hub Bucharest, programul She’s Next a avut ca obiectiv principal oferirea de mentorat personalizat, ședințe de coaching de grup și accesul la o comunitate care să susțină participantele cu idei și soluții.
De ce să treci totuși, ca antreprenoare, prin experiența înscrierii și participării la un program de mentorat (dincolo de perspectiva obținerii unui grant atât de necesar) când ai putea foarte bine să înveți din toate cursurile disponibile gratuit pe internet, să-ți validezi ideea între prieteni, să-ți cumperi niște sesiuni private de coaching sau să apelezi la finanțare și/sau sprijin financiar pitchuind pe calea clasică, direct în …