Content crawling la un click distanță: startupul din Serbia care te ajută să câștigi lupta cu sutele de tab-uri deschise

Collabwriting este un startup din Serbia a cărui soluție a ajuns în mai puțin de 3 ani de la o simplă extensie de browser la un veritabil tool de knowledge management. După ce au câștigat în 2023 premiul la How to Web, am discutat cu cofondatoarea Sandra Iđoški despre ce a însemnat pentru ei câștigarea celui mai mare premiu-investiție din regiune, care a fost strategia lor de creștere și cum au reușit să-și facă produsul cunoscut fără un buget de marketing.

Momentul „AHA!” 

Înainte să creeze Collabwriting, Ivan Ralić și Sandra Iđoški au lucrat împreună la un alt startup, unde Ivan era CEO, iar Sandra se ocupa de marketing și comunicare. Firma a fost achiziționată de timpuriu de o corporație, iar acest lucru a schimbat complet dinamica echipei și a proceselor. Sandra era nevoită să adune insighturi pentru strategia de marketing atât din partea colegilor, cât și a altor companii de sub umbrela corporației care i-a achiziționat. Cireașa de pe tort – conversațiile cu content writerii începeau cam așa: „Hei, apropo de pagina a cincea din al patrulea PDF pe care mi l-ai dat pentru taskul ăla...”.  

Acela a fost momentul în care Sandra …