Ideea unui business de tip afterschool, axat pe educație ecologică practică, deschis într-o clădire pasivă construită din materialul inovator CLT (Cross-Laminated Timber), a câștigat pe 21 aprilie ediția din București a Climathon 2024, un hackaton mondial pe teme de mediu, și a fost premiată cu 5.000 de euro.
Patru bucureșteni deciși să-și transforme orașul – Laura Țencaliuc (33 de ani), Nona Rotariu (34 de ani), Cristinel Croitoru (35 de ani) și Ovidiu Dinișor (39 de ani) – propun o soluție pentru o Capitală mai respirabilă: clădiri pasive care conțin un material inovator, CLT (Cross-Laminated Timber). Cei patru au participat la Climathon București formând echipa Oxygen Construct și au câștigat premiul de 5.000 de euro. Oxygen Construct a răspuns la întrebarea pusă de Climathon București – „Cum putem îmbunătăți calitatea aerului din oraș?” – cu o idee de business axată pe un afterschool din CLT.
Materialul este format din straturi de grinzi de lemn lipite încrucișat, în direcții diferite, și reduce poluarea cauzată de șantierele de construcții. Patentat în America , în 1923, CLT are o garanție de 100 de ani, este eficient energetic (respectă standardele nZEB/Nearly Zero-Energy Building), anti-seismic și ignifug. Clădirile din CLT se asamblează rapid, nu produc praf, sunt luminoase și protejează sănătatea. Acest material este utilizat în casele pasive datorită proprietăților sale excelente de izolare termică, rezistență structurală și durabilitate.
Am stat de vorbă cu cei patru câștigători și am aflat cum a fost la Climathon București, de unde le-a venit ideea câștigătoare și ce planuri au pentru suma câștigată.
Un aer mai curat, în Capitală
Ediția din Capitală a Climathon 2024 a avut loc pe 20-21 aprilie, înainte de Ziua Pământului, la Raiffeisen Media Center (București), și și-a propus să găsească soluții pentru îmbunătățirea calității aerului din Capitală. Cei 25 de participanți (cinci echipe) au dezvoltat concepte ca sisteme de ventilație prin asfalt sau kituri personalizate de plante.
Acest hackathon pe teme de mediu este organizat în 7 orașe din România, sub sloganul „Viitorul verde începe de la firul ierbii”. Evenimentul este unul global și își propune să găsească soluții sustenabile pentru orașe mai verzi, provocând echipele participante să vină cu idei noi, pentru comunitate. Proiectul este o rampă de lansare pentru soluții practice, startupuri axate pe sustenabilitate și relații semnificative cu principalii actori și factori de decizie. Ținând cont de faptul că orașele sunt o sursă majoră de poluare, care contribuie la schimbările climatice dramatice la care asistăm, miza este cu atât mai mare.
Inițiativele care ne înverzesc orașele ne ajută să trăim mai bine și mai mult. În ultimii ani, activiștii, arhitecții și comunitățile din întreaga lume încearcă să transforme orașele, prin proiecte verzi, cum sunt astfel de hackathoane, grădinile comunitare, „orașele-burete” (care captează apa, la ploi/inundații), acoperișurile verzi sau „guerrilla gardening” (cultivarea plantelor pe terenuri urbane, prin aruncarea de bombe de semințe).
Compostare + nevoia de schimbare = rețeta câștigătoare
Laura, Nona, Cristi și Ovidiu s-au cunoscut la micile puncte de compostare din Capitală, fiind uniți de pasiunea pentru reciclare selectivă și reducerea risipei alimentare. Au făcut împreună și lobby în Parlament, unde au încercat să schimbe normele de aplicare ale legii compostului.
Toți spun că București nu este un oraș pentru pietoni, iar problemele țin de aerul poluat, oboseala generată de aglomerația extremă, lipsa gestionării resurselor și deșeurilor, urbanismul haotic și faptul că autoritățile nu încurajează inițiativele cetățenești. Conform raportului pe 2023, realizat de platforma pentru măsurarea calității aerului aerlive.ro, 29 din cele 30 de școli și 13 din cele 14 spitale unde există senzori de monitorizare au înregistrat depășiri ale poluanților, anul trecut.
Cei patru au participat la Climathon 2024 din nevoia de schimbare, fiind toți pe aceeași lungime de undă apropo de viziunea lor pentru Capitală. Ei își doresc un București revitalizat, bogat în spații verzi, în care poluarea este minimă și sustenabilitatea este prioritară.
„În urmă cu aproximativ 5 ani am pășit din pielea celui care se plânge că «Nu se face, dom’le, nimic în țara asta» în pielea celui care face, găsește soluții și se implică. Îmi doresc să avem un oraș verde și sălbatic pe alocuri, cu mai puțină poluare, în care oamenii au bunul simț la un nivel ridicat și care adoptă practici sustenabile de mediu”, spune Ovidiu.
„Am observat mai multe lucruri în jurul meu pe care aș vrea să le schimb și nu mai cred că trebuie să aștept să se întâmple, ci să intervin atât cât pot. M-a motivat faptul că i-am întâlnit pe Nona, Cristi și Ovidiu, care caută mereu soluții la probleme și nu se împiedică de «Nu se poate»”, completează Laura.
O idee dezvoltată rapid
În prima zi de hackaton, cei 25 de participanți și-au solidificat echipele, au făcut exerciții de empatie și identificare a problemelor, apoi au avut discuții cu cei 5 mentori despre corelația cauză-problemă-rezolvate. În ziua 2, fiecare echipă și-a ales ideea finală, a prezentat-o în fața juriului și s-au ales câștigătorii.
Climathon București i-a ajutat să se cunoască mai bine, spune Laura. „Am lucrat și la emoțiile noastre, și – mai ales – la a renunța la ideile cu care am venit. Cel mai mult a contat că am rămas în formulă completă până la final și că ne-am și distrat. Nu am fost încrâncenați sau competitivi, am vrut doar să prezentăm viziunea pe care o avem”.
Cei patru au avut altă idee inițială, iar conceptul final a apărut la finalul primei zile, fiind menit să se alinieze cu tema hackaton-ului. Și s-a dezvoltat rapid: „A doua zi, a durat doar o oră să lucrăm la ideea despre clădiri sustenabile”, spune Nona. Au stat de vorbă și cu niște bucureșteni, iar „aceste discuții au scos în evidență faptul că praful generat de construcții, zgomotul și traficul reprezintă principalele probleme care afectează sănătatea locuitorilor acestui oraș”, adaugă Cristi.
Toți spun că au avut parte de două zile intense: „Participarea a fost destul de challenging. Mi-a plăcut foarte mult faptul că am început cu o parte creativă de cunoaștere a echipei și am lucrat la mai multe exerciții folosind partea de ideație, design thinking și prototyping”, ne-a povestit Nona.
„A fost demanding emoțional și a pus presiune pe partea creativă. Mi-a plăcut foarte mult faptul că am depășit (și separat, și împreună) «barierele» din partea mentorilor, menite să ne stimuleze imaginația, să găsim soluții pentru îmbunătățirea calității aerului”, completează Ovidiu.
Clădiri pasive, din CLT
Ideea câștigătoare le-a venit pentru că Nona și Cristi (care se știu de mult timp) au fost pe șantiere din Craiova și Buzău, unde au văzut clădiri construite din CLT. „În mai multe țări europene există deja cartiere întregi de case pasive, dar în România acest concept este destul de nou. Proiectul nostru își propune să educe cetățenii și, în special, copiii acestora. Ne-am gândit să inițiem această schimbare prin crearea unui afterschool diferit”, explică Nona.
Acesta ar fi construit din CLT și ar avea un curriculum inedit, bazat pe educație ecologică practică: construirea unei grădini în regim de permacultură, ateliere de gătit cu produse din propria grădină, ateliere de recondiționare a hainelor, diverse activități și workshop-uri prin care cei mici vor învăța cum să protejeze natura. „Ne concentrăm pe valorile ecologice și promovăm implicarea în activități creative și practice. Astfel, încurajăm reciclarea și recondiționarea materialelor, contribuind la reducerea impactului asupra mediului înconjurător”, spune Cristi.
Planuri pentru premiul de 5.000 de euro
Cei 5.000 de euro au drept destinație dezvoltarea ideii câștigătoare. Dacă vor atrage investițiile necesare, câștigătorii Climathon București 2024 vor să transforme ideea acestui afterschool în realitate. Soluția echipei Oxygen Construct s-a calificat și în etapa Pitch Day a Romania ClimAccelerator 2024 (categoria Idea stage). Acesta este un accelerator complex, dedicat startupurilor din domeniul tehnologiilor verzi și organizat de Impact Hub Bucharest.
„Sunt curios să văd ce se întâmplă mai departe în accelerator și, până atunci, aș parca partea mea de premiu. Mi-ar plăcea mult să atragem investițiile necesare pentru a putea să implementăm proiectul și pentru a construi clădirea-pilot”, spune Ovidiu. „Nu am alt plan pentru partea mea din premiu decât să îl folosesc împreună cu echipa mea pentru a face măcar jumătate de pas în față, în implementarea proiectului. Avem nevoie de investiții, de sprijin din mai multe părți, dar proiectul poate avea un potențial enorm atât pentru oamenii de business, cât și pentru întreaga comunitate”, adaugă Laura.
Climathon 2024 continuă, în alte șase orașe din țară
Pe lângă București, Climathon 2024 va mai avea loc în Cluj-Napoca (15-16 iunie), Ploiești (15-16 iunie), Constanța (15-16 iunie), Iași (22-23 iunie), Brașov (22-23 iunie) și Timișoara (29-30 iunie). Evenimentul din țara noastră este un proiect marca Impact Hub Bucharest, organizat în parteneriat global cu EIT Climate-KIC și susținut de Raiffeisen Bank. La nivel global, peste 100 de orașe din întreaga lume găzduiesc un Climathon, anul acesta.
Impact Hub Bucharest a mai organizat Climathon București în 2019 și 2021. Printre câștigătorii edițiilor trecute se numără proiectul Acoperișul Verde, care și-a propus să amenajeze terase verzi pe cât mai multe acoperișuri de bloc din Capitală.
👉 Citește și despre ideile care au câștigat edițiile din Timișoara și Iași ale Climathon 2024!