Să trăieşti în epoca tehnologiei nu este tocmai simplu. Așteptările sunt tot timpul ridicate, toate task-urile de pe lista de azi trebuiau rezolvate încă de ieri, presiunea apare din toate direcțiile.
Să trăieşti în epoca tehnologiei nu este tocmai simplu. Așteptările sunt tot timpul ridicate, toate task-urile de pe lista de azi trebuiau rezolvate încă de ieri, presiunea apare din toate direcțiile, iar sfârşitul zilei ne surprinde cu patru puncte nerezolvate din cele doisprezece trecute, dimineaţă, pe „To Do List”.
Nu trebuie să uităm că suntem oameni! Bateriile noastre sunt încărcate de echilibrul pe care ni-l creăm. A dispune de timp într-o societate mereu pe fast forward a ajuns să fie considerat un lux. Nimic mai greşit!
Luxul acesta este în mâinile tale, ale antreprenorului de azi care, pentru a avea succes mâine, trebuie să știe ce ustensile să utilizeze şi când anume. De tine depinde să aduci acest lux la rang de normalitate, aşa cum ar trebui de fapt să înțeleagă şi să aplice fiecare om, fie el antreprenor, director, măcelar, grădinar, părinte sau student.
Pentru a vă veni în ajutor, vom discuta în acest articol despre patru practici pe care trebuie să le conştientizăm şi să le aplicăm pentru a căpăta echilibrul necesar şi a deveni antreprenori de succes, dar şi oameni fericiţi şi împliniţi pe plan personal.
Mens sana in corpore sano
Cu toţii primim la naştere un corp de care suntem responsabili pentru tot restul vieţii şi de care trebuie să ne îngrijim ca de cea mai preţioasă comoară. Prin urmare, este necesar să avem o viață activă nu doar din punct de vedere al business-ului, ci şi din punct de vedere al sănătăţii fizice şi mentale. Pe masură ce ne „ascultăm” mai mult corpul, devenim tot mai conştienţi de nevoile stringente care ne încetinesc productivitatea zilnică.
De câte ori te-ai trezit obosit, chiar dacă ai dormit cele 8 ore recomandate de doctori? De câte ori nu ai simţit, după masa de prânz, că randamentul tău descreşte, cu toate că te-ai alimentat cu cei mai buni nutrienţi şi cu cele mai sănătoase vitamine?
Corpul uman este foarte complex, dar şi simplu de întreținut, dacă îi înțelegi anatomia. De aceea este necesar să conștientizezi fiecare acţiune pe care o desfăşori.
Asigură-ţi, zilnic, minim opt ore de somn, o alimentaţie completă şi măcar o jumătate de oră de sport!
Ţine minte: nu este suficient să respecți acest program doar două zile pe săptămână sau o anumită perioadă, ca mai apoi să revii la obiceiurile vechi! Nu vei face decât să trişezi şi să trăieşti haotic, muncind mult prea mult şi uitând de plăcerile personale pentru un an, doi, trei etc., însă timpul îşi va spune cuvântul. Un studiu realizat de Harvard Medical School a arătat că 96% dintre liderii cu vechime de peste 10 ani resimt efectele de burn out, iar o treime dintre ei descriu aceste simptome ca fiind extreme.
Învaţă să îţi respecţi corpul şi, astfel, te vei respecta mai mult pe tine!
Prioritizează şi organizează
A prioritiza nu este tot timpul cea mai simplă acţiune. Ne aflăm, de multe ori, în situaţii în care ne este foarte dificil să decidem ce este realmente important şi ce reprezintă cu adevărat o prioritate în momente cheie.
Stephen Covey ne vine in ajutor cu un matrix ce ne folosește în a vizualiza mai bine ce este urgent şi important în momentul x şi ce este urgent, însă poate aştepta. Nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţa momentului. Analizaţi fiecare task şi puneţi-l în cadranul potrivit!
Multi-tasking-ul a avut perioada sa de glorie în mediul corporate. Tinde să creeze false impresii antreprenorilor la început de drum, deoarece tentația de a jongla cu cât mai multe responsabilităţi şi proiecte în acelasi timp este foarte mare și, de multe ori, aproape inevitabilă. Acest punct forte - multi-tasking-ul - este însă o Fata Morgana care ne poate duce pe drumuri greşite. În general, atât persoanele care nu ştiu ce direcţie să aleagă în viaţă, cât și persoanele cu interese multiple încep să se implice în foarte multe activităţi diferite în încercarea de a depista ce îşi doresc cu adevărat. Sfârşesc însă prin a avea căderi nervoase, depresii şi prin a se simţi compleşite de numărul ridicat de responsabilităţi asumate.
Warren Buffett, binecunoscutul investitor, a declarat într-un discurs că decizia de a rămâne în Nebraska şi de a nu se muta în New York l-a ajutat să menţină o viaţă echilibrată: “Poate că în New York rezolvi cincizeci de lucruri într-o zi, însă prefer să rămân în biroul meu din Nebraska, să citesc şi să rezolv una, două probleme pe zi, însă să le rezolv aşa cum trebuie”.
Primul lucru pe care trebuie să îl faci înainte de a-ţi începe ziua de lucru este să deschizi agenda şi să planifici distribuţia task-urilor de business şi personale, pe durata întregii zile. După ce ştii exact care ţi-e drumul, poţi să porneşti!
Angajează oamenii potriviţi & outsource
Din dorinţa de a face totul perfect, mulţi lideri şi antreprenori sfârşesc prin a-şi asuma prea multe task-uri şi responsabilităţi, fiindu-le teamă să delege.
Ca antreprenor, singurul mod în care îţi poţi creşte business-ul este să ai viziunea de ansamblu şi să lucrezi pentru business-ul tău şi nu în cadrul business-ului tău. Este important să îţi clădeşti de la început o afacere care poate funcţiona fără ca tu să fii nevoit să te implici în mod constant în toate procesele sale. Ai curajul să delegi task-uri care îţi consumă timp, angajaţilor tăi. Poate că la început vei avea impresia că investeşti prea mult timp încercând să îţi înveţi angajaţii cum să acţioneze, însă vei remarca ulterior că această decizie se va dovedi eficientă pe termen mediu şi lung.
Dacă nu îţi permiţi să angajezi specialişti pentru fiecare dintre departamentele de care momentan te ocupi singur, poţi apela la outsourcing. Cu prețuri mici îţi poti delega sarcinile contabile unui freelancer. Mulţumită tehnologiei, nu este necesar ca persoana care se ocupă de campania ta de marketing sau care este responsabilă de webdesign să lucreze în acelaşi birou cu tine. Platforma www.upwork.com îţi oferă o largă varietate de opţiuni pentru aproape orice nevoie ai avea în termeni de outsorcing. Poţi chiar să ai propria asistentă personală prin intermediul internetului sau telefonului. Încearcă să găseşti alternative pentru toate sarcinile care te ţin departe de viziunea de ansamblu a business-ului.
Nimeni nu neagă că a fi antreprenor este greu, însă această poziţie asumată nu trebuie să îţi ocupe 24h/7. Ai decis să fii antreprenor fiindcă ţi-ai dorit independenţa financiară şi libertatea de a te bucura de timpul liber, atunci când îţi doreşti.
Deconectează-te
Echilibrul înseamnă să ştii când să fii focusat pe muncă şi când să îţi muţi atenţia asupra vieţii personale. Flexibilitatea este importantă în acest proces, însă trebuie să îţi reglezi foarte bine senzorul de limite, deoarece nu vrei – nu-i aşa? - să ajungi acasă, să stai la masă cu soţul / soția / copiii şi, în loc să cinezi, să fii nevoit/ă să vorbeşti la telefon cu partenerul de afaceri despre următoarea campanie de fundraising.
De câţiva ani, corporațiile au început să ofere angajaţilor ore de lucru de acasă, o zi liberă la fiecare 3 săptămâni pentru jumătate de oră lucrată extra zilnic şi multe alte variante de a spori motivaţia şi productivitatea lor. Totuşi, trebuie să fii foarte atent/ă şi să nu cazi în capcana de a petrece mai mult timp lucrând la domiciliu decât ai face-o la birou sau să îţi amesteci viaţa personală cu cea de business, terminând prin a-ţi transfera stările de nervozitate / stres de la lucru în viaţa de familie. Este o linie fină între cele două, de aceea este important să faci o diferențiere clară, să le separi şi să te poţi deconecta de business în momentul în care ți-ai terminat programul de muncă pentru ziua în cauză.
Google Irlanda a ajuns să fie foarte cunoscut pentru productivitatea angajaţilor săi, care vin mult mai relaxaţi la lucru datorită faptului că sunt obligaţi, la terminarea programului, să lase în birou orice device sau document care are legatura cu jobul lor, după cum declara Laslo Bock, vice-preşedintele departamentului de management al personalului. Astfel, angajaţii ştiu în mod cert că ziua lor de muncă s-a terminat şi pot, în mod conştient, să își mute atenţia asupra intereselor de ordin personal.
Orice antreprenor depune o muncă dublă, având tot timpul incertitudinea zilei de mâine. Desigur, te vei dedica mai mult business-ului tău decât ai face-o pentru jobul prestat în firma Y. Vei învăţa să faci şi task-uri care nu îţi plac, vei fi într-o permanentă descoperire, întâmpinând noi obstacole şi provocări la tot pasul. Nu uita însă că, pentru a face fața, trebuie să te menţii sănăto/sănătoasă, să te bucuri de viaţă împreună cu prietenii, familia şi să îţi aloci timp pentru tine!