"Am crescut afacerea asta ca pe copilul meu" e o paralelă pe care o auzim des în comunitate, cu implicații uneori benefice pentru afacere, alteori dăunătoare creșterii.
Ați putea crede că e evident, mai ales când e scris negru pe alb: afacerea ta NU e copilul tău. Dacă ne gândim de fapt, oricum afacerea ta nu e un copil deloc și nicio altă afacere nu e o ființă umană, nici copil nici adultă. Parcă știm clar asta cu toții, nu-i așa?
Cu toate acestea, pentru că antreprenoriatul solicită un nivel de implicare atât de ridicat (și uneori și un efort de creație intens ) foarte mulți fondatori folosesc această metaforă, a startup-ului crescut/iubit ca pe “copilul meu" și sunt surprinsi, sau se simt chiar nedreptățiți când unii dintre mentori, investori, advisors se arată sceptici sau critici la genul acesta de poziționare a afacerii.
Cu detașarea (*se citește idealismul) unui profesionist …