Peste 25 de ani de experiență de business în zonele de antreprenoriat, consiliere și training; Certificat Huthwaite International (UK) în vânzări pentru cursul SPIN® Selling Skills (2002-2013), Negotiation Skills® (2008-2013) și ASMS (Account Strategies for Major Sales (2010-2013). Din 2014, în cadrul Leverage, susține o serie de sesiuni, simulări și experiențe sub licența Program on Negotiation - consorțiu de dezvoltare și practică din domeniul negocierii și al medierii conflictelor, format de Harvard Law School, Massachusetts Institute of Technology și Tufts University. În 2014 a dezvoltat unul dintre cele mai avansate cursuri de negociere existente pe piața românească: GetLeverage in Negotiation. Trainingul transpune în practică exeriența acumulată în cei peste 25 de ani de vânzări, negociere și training. De câțiva ani, Sabin a început să țină un blog de negociere. Acolo, în limita contractelor de confidențialitate, exemplifică modalitățile practice prin care negociatorii pot obține rezultate mai bune. Pe același blog, Sabin a publicat și un material care sintetizează câteva idei cheie legate de negocierea de succes.
Cum îți dozezi puterea de negociere în relația cu furnizorii atunci când ești la început de drum? Află ce trebuie să faci de la Sabin Gîlceavă, sunt consultant în negociere la Leverage Negotiation, singura firmă românească de pregătire, shadowing și reprezentare în negociere.