În România, eșecul în afaceri continuă să fie un subiect delicat. Mulți antreprenori sunt reticenți să vorbească despre greșelile lor. Totuși, mulți fondatori de afaceri care au trecut prin dificultăți ajung să le transforme în noi oportunități. În acest articol explorăm cum percepția noastră despre eșec influențează mediul de business local și aflăm poveștile unor fondatori care au reușit să o ia de la capăt sau să pivoteze businessul pe baza lecțiilor învățate din eșecuri.
Studiul „Mind Your Business” lansat în 2024, care a analizat sănătatea mintală a antreprenorilor români, arată că 45% dintre fondatorii locali de businessuri resimt o presiune internă de a nu face greșeli. Deși la nivelul discursului general, cu toții acceptăm că din greșeli învățăm, la nivel personal, succesiunile de greșeli care duc la eșecuri sunt resimțite foarte profund. Uneori, se manifestă la nivel emoțional ca sindrom al impostorului. Drept urmare, o parte din antreprenori abandonează ideea inițială de business sau ies cu totul din antreprenoriat. Alții rămân cu niște lecții și mai încearcă o dată.
Eșecul la români
Relația complicată pe care o avem cu ideea de „eșec” – că e o rușine, că în România oricum nu reușești pentru că autoritățile sau statul îți pun piedică, faptul că ne raportăm la „gura lumii”, – ne paralizează adesea la nivel de inițiativă.
Din perspectivă filosofică, condiția umană e intrinsec sortită eșecului. Iar românii par să se fi atașat aproape vocațional de concept, deși nejustificat – tendința fiind ca atunci când ceva nu ne iese să spunem că „asta e România” sau că „ăștia suntem noi”.
Antropologul Vintilă Mihăilescu încadra această atitudine într-un „fatalism mioritic”, arătând că ea e o consecință a specificului nostru ca societate profund tradițională. Iar asta ne condiționează să credem că acțiunile și, practic, întregul mers al vieții, ne sunt controlate de factori externi. Drept urmare, ne vine destul de natural să plasăm sursa de control pentru acțiunile noastre în exterior; și totodată și nereușitele.
Dintr-un studiu realizat de EY în cadrul „International Intern Leadership Conference” 2018 a rezultat că peste 80% dintre reprezentanții Gen Z considerau că acceptarea eșecului în cadrul unui proiect îi ajută să fie mai inovatori. În același an, Răzvan Rughiniș, prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice și cofondator Innovation Labs, atrăgea atenția că antreprenorii din Gen Z, deși au o minte sclipitoare pentru crearea de produse noi și mult entuziasm la intrarea pe piață, se descurajează foarte ușor la primul pitch nereușit în fața unor investitori. El amintea chiar de echipe care s-au destrămat după prima încercare nereușită de a-și prezenta soluția, au distrus codul și au refuzat să mai încerce vreodată să creeze un produs.
În spațiul românesc, deci și în mediul de business local, există încă multă reținere în a vorbi despre eșec sau în a recunoaște deschis că am trecut prin eșec.
Ba mai mult, atunci când contextul economic nu e neapărat favorabil, preferăm să credem că doar „ceilalți” pot cădea victime, noi nu. Alexandru Bogdan, CEO ROCA X, povestea în cadrul unui panel pe tema perspectivelor pieței de capital în 2025 că majoritatea investitorilor se plâng de contextul actual negativ, dar sunt siguri că afacerea lor va merge bine.
Tot din studiul „Mind Your Business” amintit reiese că antreprenorii români și-ar dori să-și asume mai des riscuri și să fie mai îndrăzneți/curajoși. Sunt conștienți că le lipsește educația financiară, dar și cea pe tema eșecului. Totuși, n-ar vrea să meargă mai des la terapie, ci mai degrabă la mai multe sesiuni de coaching sau MBA-uri.
În ultimii 10 ani, discuția privind relația noastră cu eșecul a depășit spațiul privat. S-au creat contexte atent curatoriate pentru a vorbi în public despre eșecuri, fie ele personale sau în carieră/afaceri. În marile orașe, serii de evenimente populare precum „I Love Failure” sau „Fuckup Nights” creează comunități și spații de conversație și inspirație pentru normalizarea acestui tip de discuție.
Lorand Minyo e un antreprenor clujean care spune despre sine că a eșuat „de mai multe ori decât majoritatea oamenilor au încercat”. Vorbește întotdeauna deschis despre businessurile pe care le-a închis până acum.
Am fost deschis în privința eșecurilor pentru că le văd ca pe niște lecții, nu ca pe niște motive de rușine. Deschiderea mi-a adus conexiuni mai autentice – oamenii se simt mai confortabil să împărtășească și ei provocările lor când văd că nu sunt singuri.
Primul meu business a fost un eșec
Uneori și al doilea. Și al treilea...
Minyo a fondat 4 businessuri: unul în industria de cosmetice, unul în zona de computer vision/image recognition technology, apoi o platformă de gaming și, nu în ultimul rând, o aplicație din zona de healthcare. Pe 3 dintre ele le-a închis la circa un an de la lansare. Dincolo de diversitate, inițiativele lui se remarcă și prin ideea ambițioasă de la care au pornit. Totuși, au cunoscut o prezență sporadică în piață, de circa un an, iar investiția în ele a variat de la câteva zeci de dolari la câteva zeci de mii.
Al patrulea business, numit Neveli, a fost pus pe pauză la începutul anului 2024 pe fondul lipsei de resurse și a unei direcții strategice, și relansat ulterior, cu un model de afacere mai bine conturat.
„Am ajuns la un punct în care era clar ca trebuie să fac o pauză pentru a reevalua atât modelul de business, cât și produsul în sine. Decizia nu a fost ușoară, dar mi-am dat seama că fără o claritate strategică și o echipă bine aliniată, riscam să consumăm timp și resurse fără să atingem potențialul maxim al Neveli”, spune antreprenorul.
Lorand Minyo, Neveli Flow (arhiva personală)
„Neveli Flow a fost lansat în toamna lui 2024, iar acum avem o versiune funcțională a aplicației, cu funcționalități de meditație zilnică, chat AI personalizat (EVE – Empathic Virtual Entity) și integrare cu date medicale pentru a oferi o experiență personalizată.”
Ba mai mult, între timp Minyo și partenera lui s-au mutat în Dubai. Au contribuit la această decizie ecosistemul extrem de bine dezvoltat de startupuri în tehnologie de acolo (inclusiv accesul mai ușor la investitori și la programe de accelerare) sau facilitățile fiscale avantajoase. Iar investitorii și antreprenorii se așteaptă ca un fondator să fi trecut prin eșecuri și să fi învățat din ele.
„Diferența ține de mentalitate”, spune Minyo. „În afară, eșecul e privit ca un pas spre succes, nu ca un capăt de drum.”
Oricât marketing făceam, era degeaba
În urmă cu doar câțiva ani, The Outfit era o platformă B2C din zona fashion e-commerce care ajuta clienții să facă shopping pe modelul Stitch Fix: utilizatorul plătea o sumă de bani ca un stilist să-i aleagă haine, din care păstra doar ce-i convenea. Businessul a apărut în 2021, dintr-o prietenie formată într-un spațiu de coworking. S-a închis la final de 2022 pentru că retenția era de sub 5%.
„La 12 luni pierdeam 95% (dintre clienți – n.r.). E ca și cum am fi avut o găleată, dar 95% din fundul ei era o gaură, deci oricâtă apă turnam din marketing, era degeaba”, spune Horia Stupu, unul dintre cei 3 fondatori.
Din eșecul primului lor business, fondatorii au rămas nu doar cu stocuri de haine, ci și cu o rezervă de capital și cu know-how în industria de fashion. Așa că s-au relansat, tot în 2022, însă pe segmentul B2B, cu businessul Unfrosen.
Cum se traduce eșecul în afaceri
Dacă ținem cont de statisticile care spun că 80% dintre startupuri eșuează în primul an, înseamnă că aproape orice antreprenor ar avea o poveste similară de spus.
Literatura de specialitate pe tema eșecului în afaceri arată că fenomenul nu trebuie definit doar în sensul literal, pragmatic; dimpotrivă, i se pot găsi multiple interpretări, în funcție de cum se raportează părțile implicate la același context de eșec sau de cine cercetează fenomenul.
Astfel, eșec în business pot fi câștigurile sub așteptări sau disproporționate în raport cu efortul depus pentru a menține businessul.
Din cei 1,1 milioane de euro obținți din finanțări, fondatorii The Outfit.ro au pierdut 700.000, bani „prost investiți”, cum spune Horia Stupu. Dincolo de asta, a mai fost și lipsa unui product-market fit, plus o competiție destul de mare și de consacrată pe piață.
Fondatorii Unfrosen: Șerban Buliga, Horia Stupu, Ciprian Dudulea (arhiva personală)
Eșec poate fi și orice proces de încercare-ratare sau o decizie de a închide pur și simplu afacerea. Unii teoreticieni consideră că eșecul în business înseamnă orice deviere de la rezultatele scontate de către fondator.
Primul produs scos de Lorand Minyo, de exemplu, se vindea foarte bine. Printr-o tactică bine gândită de marketing, reușise să-l facă să se remarce într-o mare de produse cosmetice similare.
„Produsul se vindea, însă nu aveam tragere de inimă pentru a mă implica exclusiv în business, mai ales în urma neînțelegerilor cu partenera mea de atunci și a faptului că făceam greșeală după greșeală în administrarea businessului.”
În cele din urmă, a vândut businessul laboratorului care producea ingredientul activ din produs; ingredient folosit în zeci de alte produse cosmetice.
„Îl consider eșec pentru că nu a ajuns la potențialul pe care îl avea”, spune antreprenorul clujean.
Pe de altă parte, ceea ce poate fi văzut ca eșec de către unii antreprenori mai ambițioși sau chiar de către investitorii cu apetit pentru risc poate reprezenta un succes moderat sau dezirabil pentru unii fondatori cu aspirații mai modeste.
Vânzarea propriului business e „un moment psihologic foarte încărcat. Să nu mai fii tu cel care are 100% controlul pe ceea ce ai construit”, spune Dan Berteanu, CEO Exit By Choice, o companie care ajută fondatorii de businessuri să se pregătească mental și operațional de un exit.
Berteanu însuși a făcut 4 exituri din businessuri foarte diferite ca profil. Impactul emoțional pentru el nu a fost atât de mare, pentru că exitul a venit de fiecare dată ca urmare a unei strategii. Strategie pe care acum o reproduce ca model antreprenorial, susținând astfel mișcarea de capital (foarte redusă în România). Pentru că, în concepția lui, una dintre vulnerabilitățile antreprenorilor atunci când pornesc o afacere e că nu știu să spună de ce o fac.
„Facem companiile, dezvoltăm diverse lucruri, dar eu le pun tuturor întrebarea asta: ca să ce? Păi să cresc. OK, s-o faci mare, la nivel național, la nivel european, dar ca să ce? Care e finalitatea? Când e destul, când te oprești? Vrei să-ți pui numele pe firmă? OK, sunt și genul ăsta de antreprenori care vor să lase businessul pentru generații. Dar marea majoritate nu suntem acolo – dacă vine cineva și-ți dă 5 milioane, îi iei.”
De ce eșuează businessurile în România?
Analiștii economici și investitorii știu că un număr mare de afaceri nou-apărute pe piață vor însemna întotdeauna un număr la fel de mare de businessuri care dau greș – iar ăsta e doar un semn de economie dinamică.
Potrivit analizei KeysFin „Condițiile de business din România”, 2024 s-a încheiat cu o creștere semnificativă a numărului de afaceri care au intrat în insolvență (+9,4% comparativ cu 2023, adică peste 7.000 de firme), a celor care au fost radiate sau dizolvate (+17,2%, adică aproape 13.000 de firme). Totodată, s-au înregistrat aproape 1,7 milioane de entități de business active, un maxim istoric.
La nivelul ecosistemului de startupuri, raportul Global Startup Ecosystem plasează România pe locul 44 din 100 la nivel global ca număr al acestora, cu puțin peste 5.000 de startupuri în 2024. Conform aceluiași raport, 20% dintre startupuri eșuează în primii 2 ani, 45% în primii 5 ani. Printre cauzele enumerate de raport se numără schimbările legislative frecvente și lipsa de predictibilitate economică, precum și sursele insuficiente de finanțare la nivel local.
Investitorii locali, destul de puțini la număr, sunt de acord că oportunitățile sunt insuficiente în raport cunumărul de businessuri care ar putea primi finanțare. Însă tocmai acest aspect, spun ei, poate filtra mai bine rândurile și crește, astfel, calitatea și impactul soluțiilor care pătrund, dar mai ales, care se vor menține pe piață.
Alte cauze des amintite de statistici pentru eșecul în afaceri sunt lipsa de înțelegere a pieței, alegerea unei nișe neprofitabile sau nepotrivite sau incapacitatea businessului de a se adapta rapid la schimbările din piață.
Din nou, lucrările științifice pe tema eșecului în afaceri arată că, dacă ținem cont că nu există o definiție clară și unanim acceptată a eșecului în afaceri, nici stabilirea unui set „universal” de cauze pentru acest eșec nu e tocmai abordarea corectă.
De aceea, astfel de cauze ar trebui nuanțate. De exemplu, un motiv de tipul „lipsa de înțelegere a pieței/lipsa de cerere de pe piață” poate însemna că businessul a impus un preț prea mare pentru segmentul de clienți pe care-i targeta, dar în același timp poate că economia înregistra un declin, iar potențialii clienți preferau să fie precauți cu cheltuielile.
Eșecul, ca ușă deschisă spre noi oportunități
Mihnea Crăciun, Managing Director Endeavor Romania, una dintre organizațiile care susțin ecosistemul de startupuri local, e chiar entuziasmat față de rata mare de startupuri închise în ultimii ani.
Am văzut o rată mare de startupuri care au eșuat în ultimii 6-8 ani în ecosistemul local. Dar învățăm din greșeli, iar capitalul de cunoștințe pe care le avem acum despre lucruri care nu au funcționat este incomparabil cu ce era înainte. Suntem mult mai bogați când vine vorba de ce să facem și cum să facem lucrurile să funcționeze.
Pentru Henry Ford, eșecul însemna „oportunitatea de a o lua de la început, dar într-un mod mai inteligent”.
Totuși, Henry Ford face parte dintr-o cultură care pune un accent foarte mare pe capacitatea individului de a controla propriile acțiuni, deci și rezultate. De unde și apetența pentru risc, foarte la îndemână în cultura americană. Pentru mulți români, „visul american” de după 1989 era și despre asta: posibilitatea de a investi haotic și, eventual, de a face bani peste noapte.
Or cultura română este foarte puțin predispusă spre risc. Un raport Global Entrepreneurship Monitor din 2018, citat într-o analiză Panorama pe tema eșecului în antreprenoriat, arăta că o treime dintre antreprenorii români care vor să deschidă o afacere nu o fac tocmai de teama unui eșec. Totodată, în 2021, România se poziționa pe primele locuri în Europa la frica de eșec.
La nivelul unor investitori, asta se traduce prin mai multă precauție în a investi, pentru că „nu se știe ce se întâmplă” pe termen scurt în țară. La nivel antreprenorial, înseamnă să ții la sertar o idee de afacere, să eziți să pivotezi ideea inițială sau să amâni o rundă de investiții.
Când ne raportăm nereușitele la forțe exterioare „potrivnice” (care în business pot fi birocrație, fluctuație economică, reglementări imprevizibile, inflație, acces dificil la surse de finanțare), intrăm într-un blocaj.
„De obicei, când nu merge ceva, primul lucru spre care ne uităm este în afara noastră. Încercăm să schimbăm sau să influențăm într-un fel realitatea în jurul nostru, astfel încât să ajungă mai aproape de ceea ce noi ne dorim. Uneori, realitatea permite lucrul ăsta. Alteori, nu. În momentul ăla, avem un blocaj”, spune Monica Călin, change strategist, adică un coach care ajută clientul să-și accelereze procesul de dezvoltare profesională și personală în funcție de nevoia pe care o are la momentul respectiv.
Statisticile anuale ONRC legate de numărul de afaceri nou-înființate arată că românii continuă să creeze afaceri. Cifrele nu arată, totuși, ce procent din acele businessuri noi au, de fapt, fondatori deja trecuți prin alte afaceri, pe care le-au închis. Ceea ce îngreunează încercarea de a vedea cum fluctuează curba eșecului în antreprenoriat.
Pe de altă parte, mai mult de jumătate dintre clienții care ajung la ședințele de change strategy sunt antreprenori sau intraprenori, spune Monica Călin. Majoritatea rămân în domeniul antreprenorial pentru că sunt oameni cu un drive foarte puternic de a face lucruri, rezilienți și flexibili, capabili să-și asume o anumită doză de risc. Doar că au nevoie de niște clarificări spre ce anume să se îndrepte.
👉 Frica de eșec este, de fapt, o frică de succes, pentru că reprezintă o autocondiționare pe care ne-o impunem și care nu ne va lăsa să ajungem prea departe în viață. Dacă vrei să nu mai discuți despre eșec trebuie să înțelegi ce este succesul. Vlad Craioveanu, co-fondator Impact Hub Bucharest, a vorbit despre propria relație cu eșecul și oferă 3 lecții învățate din parcursul său antreprenorial.
Lorand Minyo nu și-a pus niciodată problema să nu reîncerce. Oportunitatea pe care o intuia înaintea lui i-a dat de fiecare dată imboldul să o ia de la capăt.
„Am învățat sa accept ca eșecurile fac parte din proces”, spune Lorand Minyo.
La început, orice pas greșit mă afecta profund, dar acum știu să privesc lucrurile mai detașat și să mă concentrez pe ce pot controla. Sportul, meditația și timpul petrecut cu familia și câinele m-au ajutat enorm să mă echilibrez mental. În plus, faptul că văd eșecurile ca pe niște lecții, nu ca pe niște pierderi, m-a ajutat sa rămân concentrat și motivat pe termen lung.
„Din fericire, acum mă interesează prea puțin gura lumii. Nu mai am ce demonstra nimănui, doar mie însumi”, adaugă antreprenorul.
O astfel de atitudine înseamnă „a-ți lua puterea înapoi”, spune Monica Călin. În loc să plasezi responsabilitatea factorilor externi, te uiți la ce poți face tu cu tine. Iar asta presupune să vezi dacă poți schimba ceva la tine raportat la contextul în care te afli – disciplina, așteptările, gradul de conștiinciozitate, de exemplu.
De obicei, capacitatea de a reîncerca sau de a merge mai departe vine atunci când se ajunge la un mix echilibrat între factorii interni și externi, menționează coachul.
Ce-i determină pe antreprenori să reîncerce
Antreprenori precum echipa Unfrosen s-au relansat în business pentru că deja acumulaseră un bagaj de cunoștințe pe nișa de fashion.
Antreprenori precum Lorand Minyo reîncearcă în mod repetat pentru că văd mereu o oportunitate în fața lor și pentru că există mereu în ei un sâmbure de curiozitate pentru a încerca.
Nici măcar sfatul unui investitor de a nu continua pentru că riscurile sunt prea mari nu l-au ținut pe Lorand Minyo în loc:
„Mi s-a spus ca riscurile legate de Neveli sunt prea mari, mai ales din cauza complexității produsului și a pieței competitive. Am ascultat feedbackul, dar am decis să continui pentru că eram convins de potențialul proiectului și de impactul pe care l-ar putea avea. Trebuie să știi când să asculți sfaturile și când să-ți urmezi instinctul – dacă crezi cu adevărat în ceva și ai date care îți susțin convingerea, merită să mergi mai departe chiar dacă alții sunt sceptici.”
Dan Berteanu spune că pe el l-au motivat dintotdeauna situațiile de criză, acestea fiind pentru el contexte în care a reușit să fie cel mai creativ și cel mai lucid, ca să poată organiza lucruri și inventa modele funcționale de business.
Dan Berteanu, Exit by Choice
Relația pe care fiecare dintre noi o avem cu eșecul determină cât succes avem, spune echipa din spatele conceptului I Love Failure. Prin extensie, modul în care antreprenorii se raportează la eșec determină potențialul de creștere al afacerii. Tocmai de aceea, în anticiparea seriei de conferințe „I Love Failure” de anul acesta, echipa a creat și un barometru al „fricii de eșec”.
Conferința a devenit extrem de populară prin faptul că a deschis populației din mediu urban, respectiv din unele categorii profesionale, apetitul de a discuta despre eșec în public. Pe scene mari. Într-un fel de „spectacol al eșecului”.
Eșecul e un fenomen dureros la care nu ne place să reflectăm
Filosoful Costică Brădățan atrage atenția, într-o ediție a emisiunii Starea Nației, că noi am trunchiat definiția eșecului, am luat din ea ce ne-a convenit și am făcut-o să fie, de fapt, despre succes. Ca în declarații de tipul „eșuează pentru că doar așa vei câștiga”. Dar se poate foarte bine să nu reușești nicicând, observă filosoful.
A privi eșecul ca un simplu prag în drumul spre un viitor succes, spune el, e o modalitate de a masca o problemă mult mai profundă – faptul că eșecul, în esența lui, e un fenomen dureros și extrem de neplăcut. Pe de altă parte, scopul unei astfel de abordări e, într-un fel, de a te face să te simți mai bine, ignorând profunzimea fenomenului. Pentru că societatea și economia au nevoie de genul ăsta de discurs – altfel, nimeni nu și-ar mai asuma riscuri și economia nu ar mai funcționa.
Oamenilor le este mai ușor să audă povești despre eșec, decât să intre adânc în propriile eșecuri. Poveștile celorlalți pot fi o metodă de a descoperi, indirect, ceva despre propria persoană. În condițiile în care fiecare parcurs antreprenorial e diferit, evenimente de genul „I Love Failure” sunt mai degrabă oportunități de normalizare a discuției despre eșec și ocazii de a afla că ceilalți au înțeles ceva – despre perseverență, scop sau cum să mergi mai departe. Rămâne ca apoi fiecare dintre noi să formulăm soluția concretă despre cum să trăim cu propriile eșecuri.
Sursa foto: dreamstime, dreamstime
