În contextul actual, în care schimbările climatice devin tot mai presante, există o nevoie pronunțată pentru soluții de ecoinovare. Acest lucru poate fi o oportunitate pentru antreprenorii care au idee sau un startup în domeniul green, pentru că apar tot mai multe inițiative care să îi sprijine în dezvoltarea și scalarea lor. Unul dintre acestea este programul Black Sea ClimAccelerator, care acceptă aplicații până pe 15 septembrie.
Pe Startarium discutăm destul de des despre provocările antreprenoriatului, însă ne preocupă la fel de mult și impactul și contribuția pe care o au inițiativele și ideile aduse de antreprenori pentru ca lumea în care trăim să fie într-o continuă dezvoltare cu impact pozitiv pe termen lung.
Unde suntem acum
O preocupare globală curentă este reprezentată de schimbările climatice. Conform celui mai recent raport al ONU, realizat de Intergovernmental Panel on Climate Change și publicat la începutul lunii august, temperatura globală a crescut la o rată care nu a mai fost înregistrată în cel puțin ultimii 2000 de ani, ca urmare a acțiunilor și intervențiilor umane în diferite forme asupra planetei și resurselor acesteia.
Momentul actual este o ocazie foarte bună pentru business-urile și antreprenorii green să contribuie cu idei și soluții prin care se pot întârzia sau stopa unele efecte cauzate de intervențiile și procesele care au dus la această criză existentă de mediu la nivel global.
Preocuparea pentru dezvoltarea afacerilor sustenabile este în prezent destul de redusă, iar antreprenorii curajoși care s-au avântat deja în acest domeniu sunt relativ puțini. Vestea bună este că interesul pentru domeniul green și sustenabilitate crește, mediul de business fiind din ce în ce mai preocupat de problematici pentru care caută sau implementează deja soluții inovatoare, alternative, care pot aduce impact pe termen lung.
O bună parte din potențialul de inovare în prezent vine din zona startupurilor, pentru că pot să dezvolte și testeze rapid soluții, la care se adaugă diverșii actori sau instituții care dispun de o anumită forță financiară sau legislativă, chiar dacă puterea lor de inovare nu este atât de mare.
Despre “antreprenoriatul verde”
Antreprenoriatul verde nu este un concept nou, însă abia recent a început să devină mai popular. Termenul a apărut pentru prima dată în cartea „Antreprenorul verde: oportunități de business care pot salva Planeta și să îți aducă bani” (engl. ”The Green Entrepreneur: Business Opportunities That Can Save the Earth and Make You Money”), scrisă de Gustav Berle și publicată în 1991, conform greentproject.eu. Definiția inițială a conceptului este destul de mult concentrată pe moralitate: „Antreprenoriatul verde își asumă responsabilitatea de a crea lumea la care visăm”.
Același autor a adus între timp o definiție mai nouă și actualizată, aceea că „Antreprenoriatul verde este activitatea de a aborda în mod deliberat o problemă/nevoie de mediu/socială prin implementarea unor idei de business cu grad ridicat de risc și care are un efect net pozitiv asupra mediului înconjurător, iar în același timp este durabilă financiar”, potrivit aceleiași surse. În esență, „eco-antreprenorii sunt agenții schimbării care distrug metodele convenționale de producție, produsele, structurile de piață și modelele de consum și le înlocuiesc cu produse și servicii noi, superioare și ecologice”, mai menționează sursa citată.
O poveste de transformare sustenabilă care inspiră este cea a companiei daneze Ørsted. Cândva una dintre companiile de energie printre cele mai mari consumatoare de cărbune din Europa, Ørsted a fost calificată acum pentru al treilea an la rând drept cea mai sustenabilă corporație din lume în Corporate Knights Global 100 Index. „Aspirăm să fim unul dintre adevărații catalizatori ai schimbării sistemice pentru o societate mai ecologică. Continuând să dovedim că nu există un compromis pe termen lung între durabilitate și crearea de valoare financiară”, declară Mads Nipper, CEO-ul Ørsted.
Impactul antreprenoriatului verde
Businessurile și antreprenorii cu idei inovatoare pot să reimagineze și să creeze servicii, produse și lanțuri de aprovizionare care să nu aibă impact negativ asupra planetei. Dacă ar fi să menționăm startup-uri, există în lume numeroase exemple ale unor idei de business sustenabile care au devenit povești de succes. Un exemplu interesant este cel a companiei de încălțăminte Rens Original. Originari din Vietnam și mutați la studii în Finlanda, cofondatorii acesteia au vrut să combine în noua lor afacere pasiunea lor pentru adidași cu dorința pentru o lume mai durabilă.
„Există estimativ circa 6 milioane de tone de zaț de cafea aruncate la depozitele de deșeuri în fiecare an. Cum zațul se descompune, eliberează în atmosferă metan, care are un impact semnificativ mai mare asupra mediului decât dioxidul de carbon. Rens încearcă să prevină aruncarea zațului de cafea la depozitele de deșeuri și, în schimb, să îl facă ingredientul central în adidașii lor. Cu 21 de cești de cafea folosită care merg în fiecare pereche, Rens speră să aibă un impact de durată”. Cu ajutorul acestei idei de metodă sustenabilă și inovatoare, acest startup a reușit să vândă deja peste 6.000 de perechi de adidași și au ajuns la clienți din toate colțurile lumii (mai multe despre povestea lor AICI).
Misiunea antreprenoriatului verde nu este una ușoară, dar este de departe una de impact, susținută prin puterea și resursele ecosistemului care înțelege că protejarea planetei trebuie așezată ca valoare centrală a afacerilor.
Black Sea ClimAccelerator, o oportunitate pentru start-up-urile green din România
În România, antreprenorii din sectorul green se lovesc de piedici multiple, una dintre acestea fiind pe de o parte, educația privind impactul uman real asupra mediului, iar pe de alta, a informării asupra practicilor sustenabile existente. Există destul de puține oportunități care vin să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului verde sau a soluțiilor eco-inovatoare, însă în ultimii ani au început să fie un subiect din ce în ce mai des apărut în dezbaterile publice și despre care se vorbește și mai intens la nivel global.
Cel mai nou program de sprijin local pentru startup-urile green inovative este Black Sea ClimAccelerator, program dezvoltat de un consorțiu format din Impact Hub Bucharest și The Climate Vertical din România și Innovation Starter din Bulgaria cu sprijinul EIT Climate KIC.
Black Sea ClimAccelerator
Black Sea ClimAccelerator este o oportunitate pentru antreprenorii locali din zona green cu proiecte inovatoare prin care își pot pune în practică ideile sau scala afacerea, ori proiectul. Programul oferă startup-urilor oportunitatea de a inova, accelera și scala potențialul soluțiilor lor pentru un viitor mai sustenabil. Anul acesta este organizat printr-un consorțiu format din Impact Hub Bucharest și The Climate Vertical din România și de către Innovation Starter din Bulgaria.
Pe scurt, Black Sea ClimAccelerator este ca o școală de business, dar și un program care dorește să ducă startup-urile de la idee la scalare și de la prototip la atragere de investiții. Este un instrument de sprijin important pentru soluțiile inovatoare românești la cea mai presantă temă a generației noastre: schimbările climatice.
Indiferent dacă vorbim de start-up-uri green care sunt în stadiul de idee sau startup-uri green cu un prototip validat cu clienți și soluții scalabile, cei înscriși în program primesc și mentorat, know how, consultanță și conectare cu investitori, plus alte beneficii,alături și de o parte de finanțare.
Câteva din ideile/soluțiile cu care pot aplica startup-urile:
- Soluții de Eco inovare prin mobilitate urbană curată
- Soluții verzi și sustenabile pentru orașe și clădiri
- Proiecte de management al deșeurilor
- Agricultură inteligentă pentru climă
- Proiecte de educație pentru natură
- Proiecte pentru dezvoltarea unei economii circulare
- Soluții de transport ecologic
- Proiecte pentru dezvoltarea de materiale sustenabile
- Tehnologii, procese, modalități și soluții ce încurajează consumul responsabil
- Soluții tehnologice și de inteligență artificială ce conduc la un impact de mediu pozitiv
Detalii despre program
- Participarea în acest program de accelerare este gratuită
- Startup-urile care au o idee sau dezvoltă soluții green se pot înscrie până pe 15 septembrie completând acest formular
- Vor fi selectate 42 de startupuri atât din România, cât și din Bulgaria
- Programul complex include workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și pregătire pentru investiții, mentorat individual, sesiuni de pitching, peer sharing, evenimente internaționale și, nu în ultimul rând, o finanțare de 300.000 euro.
În loc de concluzie, încurajăm toți antreprenorii green locali care au idei inovatoare să aibă mai mult curaj și să pună în practică orice inițiative care pot contribui la rezolvarea crizei climatice, să rămână la curent cu subiectele legate de sustenabilitate și soluții alternative. În același timp, să urmărească oportunitățile de finanțare și sprijin care să-i ajute să rafineze, dezvolte și scaleze afacerile sau ideile inovatoare din zona schimbărilor climatice.