Interviu cu Xenia Muntean, Planable

Planable este un startup românesc care oferă o soluţie de colaborare pentru echipele de social media. Ideea sa a apărut din experiențele profesionale ale fondatorilor în agenții de comunicare și publicitate: exista o nevoie pentru ca echipele de social media și brandurile să lucreze într-un mod mai eficient. Despre drumul de la idee la o afacere în creștere, experiența programului de accelerare TechStars și impactul valorilor personale în business ne-a povestit în interviul de mai jos Xenia Muntean, co-fondatoare.

În evoluția Planable, valorile și modul de lucru al echipei s-au dovedit foarte importante, spune Xenia: ”Facem lucruri impresionante cu resurse foarte puține”. De altfel, subliniază că frugalitatea, adică abilitatea de a pune ”lucrurile în mișcare cu ce ai tu la îndemână, acolo unde ești tu”, este importantă mai ales la început de drum.

Din 2016 și până acum, Planable a trecut prin pre-acceleratorul Spherik, apoi prin programul TechStars, a luat două runde de finanțare de la fonduri de investiții și a ajuns să lucreze cu peste 5000 de echipe, printre care se numără branduri ca Hyundai, Christian Louboutin, Viber sau United Nations. 

Creșterea nu a fost însă mereu lină sau lipsită de obstacole - obținerea product-market fit, obținerea de investiții sau acceptarea în programul de accelerare pe care echipa și-l dorea au fost procese pline de provocări, care le-au testat reziliența. 

Descoperă cele mai importante momente din evoluția Planable și alte insight-uri utile pentru antreprenorii la început de drum! 


Mai jos poți citi transcriptul interviului cu Xenia Muntean: 

Despre dorința de a deveni antreprenor

Eu nu am avut niciodată un vis sau o dorință puternică de a deveni antreprenor – mă consider un antreprenor accidental.

Primul meu business înainte de Planable a fost o agenție de social media marketing, pornit dintr-o întâmplare. Unul dintre partenerii și sponsorii asociației de studenți din care făceam parte căuta pe cineva care să aibă grijă de paginile lor de Social Media, iar eu m-am oferit cu tot entuziasmul meu de tânără care studia Științe ale comunicării și PR și așa a pornit primul business.

În acea agenție de social media și digital marketing am descoperit problema pe care o rezolvăm acum la Planable.

Povestea Planable

Am început Planable cu 4 ani în urmă, împreună cu cei doi co-fondatori ai mei, Vlad Caluș și Nicu Gudumac, care au lucrat și ei în industria de advertising înainte de Planable. Am pornit toți trei Planable ca să rezolvăm o problemă reală, pe care am înfruntat-o noi înșine, o problemă care ne-a frustrat pe noi în locurile noastre de muncă. Pe mine în agenția mea, și pe Vlad și pe Nicu în agențiile în care lucrau ei înainte.

Am pornit Planable în Cluj, la Spherik, care este un pre-accelerarator pentru startup-uri. Acolo a început totul pentru noi, acolo am învățat foarte multe despre cum să construiești un startup, care sunt dificultățile din spatele vieții de startup.

Fast forward, am trecut prin TechStars, am luat o investiție de tip seed și acum lucrăm cu branduri super-mari, ca Hyundai, United Nations, Christian Louboutin, Viber și mulți alții.

Provocările antreprenoriatului

Cred că una dintre cele mai mari provocări pe care le-am avut la Planable a fost găsirea acelui product-market fit pe care toți fondatorii ”suferă” să îl găsească la început. Pentru noi, primii 2000-3000 de dolari în monthly recurring revenue au fost cei mai dificili. De acolo am tot crescut. Nu zic că a fost ușor să creștem din punctul acela până acum, dar primii 2000, 3000, 5000 au fost de-a dreptul chinuitori: să-i găsim și să reușim să îi aducem.

A doua mare provocare a fost sursa de investiții și procesele de fundraising prin care am trecut. Atunci când am intrat la TechStars a fost a patra oară când am aplicat și am depus super-super mult efort. Am transformat procesul de aplicare într-o misiune în care am încercat să găsim oameni care să trimită scrisori de suport la echipa TechStars.

A fost un întreg proces dificil pe care l-am gândit. Asta a fost prima sursă de investiție pe care am obținut-o, una fenomenală pentru noi. Am fost unul dintre primele startup-uri românești care au intrat la TechStars.

Următoarea rundă de investiții a fost încă și mai dificilă. Acolo nu am obținut o sursă de investiție de la acceleratoare, ci de la investitori, de la VCs (Venture Capital, fonduri de investiții – n.r.). Să strângi o rundă de investiții din Estul Europei, fără să fi fost la Harvard sau Stanford, e greu. 

Asta a fost una dintre perioadele cele mai dificile, dar nu a fost singura. Cred că viața de startup este de-a dreptul un rollercoaster, are și momente foarte joase, dar cred că se compensează prin acele momente de fericire și împlinire pe care reușești să le construiești.

Momentele dificile și gândul de a renunța

Ne-am gândit de multe ori, mai ales la început, să renunțăm, în special în perioadele cele mai dificile, atunci când am început să monetizăm produsul și era foarte dificil să aducem revenue și clienți noi. 

După ce am lucrat timp de doi ani la produs, să îl punem pe piață și să vedem că nu aduce foarte multe rezultate a fost de-a dreptul heartbreaking pentru noi.

Cum și-au planificat dezvoltarea: programele de accelerare

Xenia spune că și-au dorit dintotdeauna să ajungă într-unul dintre cele mai cunoscute 3 acceleratoare: TechStars, 500 Startups sau YCombinator.

Știam că la YCombinator e foarte dificil să ajungi, e un program foarte competitiv și noi eram la început de drum.

500 Startups pune foarte mare accent pe ce fel de tracțiune ai, cât revenue ai, câți useri ai.

Techstars punea foarte mare accent pe fondatori - iar noi știam că acesta era cel mai mare avantaj al nostru: echipa de fondatori, capacitățile pe care le aveam, faptul că cunoșteam foarte bine piața. 

De aceea, ne-am focusat pe TechStars și am aplicat de 4 ori până am intrat în programul de accelerare din Londra. Cred că unul dintre cele mai mari beneficii pe care le-am obținut a fost comunitatea TechStars. 

Cei de la TechStars spun că ”TechStars is for life”, adică: sprijinul pe care îl obții, accesul la resursele lor, faptul că poți întotdeauna să abordezi pe oricine a trecut prin TechStars - ei te vor ajuta. Fie că te vezi cu ei la cafea atunci când ești în orașul lor și îți vor da niște sfaturi și îți vor spune care este ecosistemul de acolo, fie că poți să trimiți oricând un email cuiva din tot ecosistemul TechStars dacă ai nevoie de un intro, de o recomandare sau un sfat prietenesc din partea altui fondator. Cred că acesta este cel mai mare avantaj cu care vine un accelerator de genul acesta - dincolo de resursele financiare, dincolo de faptul că te ajută să îți pui compania pe picioare, te ajută să o crești, te conectează cu investori. 

Cum se reflectă valorile personale în business

Cred că multe dintre valorile noastre personale, ale fondatorilor, s-au perpetuat în cultura Planable. Mă gândesc la câteva dintre valorile mele personale și felul cum am fost crescută eu de mică.

  • Acea disciplină în muncă pe care o avem noi la Planable cred că se regăsește foarte mult în valorile pe care le-am luat de acasă, din familie.
  • Transparența pe care o avem noi în relație, între noi, membrii echipei, dar și transparență la nivel de planuri de business (ce se întâmplă în următoarea perioadă cu Planable), dar și transparență în numere. Fiecare dintre membrii echipei are acces la toate numerele de business – bugete, revenue, churn – oricare membru al echipei are acces la toate metricele noastre de companie.
  • Flexibilitate - felul cum îmi place mie să lucrez la Planable și felul cum mi-a plăcut să lucrez dintotdeauna. Cred că această flexibilitate vine foarte mult din experiența pe care am avut-o înainte de Planable: faptul că am avut o agenție pe care am pornit-o încă din facultate, faptul că nu am lucrat niciodată pentru vreo altă companie decât pentru mine însămi. Cred că autonomia și flexibilitatea pe care le-am învățat construind agenția mea s-au propagat și aici, în Planable.
  • O altă valoare pe care o avem este frugalitatea. Facem lucruri impresionante cu resurse foarte puține. Și cred că ăsta este unul dintre avantajele pe care le avem începând un startup de aici, din Estul Europei. Mulți dintre noi am crescut într-o economie care nu este perfectă, nu este foarte puternică, și atunci am învățat să facem lucruri cât mai multe cu puținul pe care îl avem. Și cred că asta este foarte important să faci la început de drum: să pui lucrurile în mișcare cu ce ai tu la îndemână, acolo unde ești tu. Să cheltui cât mai puține bugete, să angajezi oameni cât mai puțini la început de drum, să faci lucruri care nu sunt scalabile poate pe alocuri. Pentru că o să te învețe o anumită disciplină de a lucra cu puține resurse și o să te învețe o anumită disciplină de a prioritiza resursele mai târziu, atunci când poate o să ai milioane în funding.

Cred că foarte multe dintre valorile pe care le creezi în companie vin de la tine însuți, dar ajung să se cizeleze în timp, cu cât crește cultura companiei, cu cât se adună mai mulți oameni, ele devin mai diverse, se amestecă între ele și devine un mix din ăsta care nu te mai reprezintă doar pe tine, cofondator sau echipă de cofondatori, ci devine mai mare și mai bogată.

Planurile pentru următorii ani

Mantra noastră la Planable este ”Never too perfect” și asta înseamnă că noi suntem întotdeauna într-un proces de îmbunătățire a produsului, a proceselor noastre, a marketingului, a felului în care vindem produsul.

Acum, că am ajuns într-o etapă în care simțim că produsul nostru este aproape de perfecțiune, sau cel puțin cum ni l-am imaginat acum patru ani, când am pornit compania, sau poate chiar mai frumos decât atunci, acum că suntem în acest punct, următoarea etapă este să îl extindem și viziunea noastră pe termen lung este să devenim standardul pentru colaborare pentru conținut creativ de marketing.

Dincolo de asta, întotdeauna îmbunătățim marketingul nostru, felul în care vindem produsul. Chiar cu câteva săptămâni în urmă am lansat noul nostru website, la care am muncit un an întreg, și un brand nou și foarte reîmprospătat. Sunt multe alte lucruri la care continuăm să lucrăm, dar în special această expansiune a produsului într-o direcție un pic diferită de ce am făcut până acum pe partea de social media.

Asta este partea cea mai frumoasă din viața de startup pentru mine, faptul că există lucruri de îmbunătățit, proiecte noi la care să lucrezi, totdeauna sunt lucruri pe care poți să le optimizezi și niciodată nu te plictisești.

Cum i-ai recomanda unui antreprenor să pornească: pe cont propriu sau în echipă?

Sfatul meu pentru un fondator solo este să se gândească cu foarte mare atenție la ideea de a găsi un alt cofondator.

Să creezi un business de la 0 este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poți face în viață, de asta 90% dintre starup-urile noi ajung să eșueze. Să-l construiești și să-l crești după ce l-ai început e încă și mai dificil.

Există riscuri în piață, așteptări de la investitori, competiția care e foarte acerbă în anumite piețe, presiunile unei competiții, dezamăgiri prin care treci atunci când construiești un produs și poate nu-ți iese la fel de rapid sau la fel de bine cum te-ai așteptat tu de la bun început. Toate acestea sunt foarte dificile atunci când ești singur și să ai pe cineva acolo lângă tine, un partener cu care să te duci la război - pentru că viața de startup e de-a dreptul un război - să ai pe cineva de genul ăsta lângă tine, pe care să te poți baza să te ajute în perioadele bune, să ai pe cineva cu care să sărbătorești lucrurile frumoase, dar în același timp pe care să te bazezi în dificultățile cele mai mari, cineva împreună cu care să suferi, este extrem de important.

Te ajută foarte mult să îți păstrezi sănătatea mentală și ajută foarte mult să supraviețuiești prin viața de startup, care nu este întotdeauna roz.

Dincolo de acest suport emoțional pe care ți-l oferă un cofondator, se știe foarte bine că startup-urile cu doi co-fondatori obțin mai ușor investiții de la investitori. Investitorii tind să fie reticenți față de fondatorii care sunt solo.

Deciziile sunt mai bune atunci când sunt mai multe puncte de vedere implicate în acest proces, ajungi să ai idei mult mai bune, skill-uri complementare. Nu poți să le faci tu pe toate. Asta este o chestie universală pe care am învățat-o din viața la Planable: ai nevoie de de oameni complementari, versatili, care să fie acolo împreună cu tine, iar atunci când ești la început nu îți permiți încă să angajezi o echipă. Deci un co-fondator e cea mai bună decizie, și din punct emoțional, dar și din punct de vedere pragmatic, pentru că ai mai multe skill-uri care pot să contribuie la business-ul tău și ai șanse mai bune să obții o investiție mai târziu.

Planable astăzi

  • În prezent, Planable înseamnă o echipă de 20 de oameni (care urmează să se extindă), investitori din Londra și din România, două birouri - unul la București și altul la Chișinău. Cei 3 co-fondatori au fost nominalizați la Forbes 30 Under 30 Europa.
  • Planable este soluția folosită de peste 5000 de echipe din spatele unor branduri precum Hyundai, Christian Louboutin, Viber și United Nations.
  • Startup-ul a primit o rundă seed de la Gapminder, iar în 2018 o altă rundă de la Angular Ventures (fond de investiții american - Gil Dibner a fost lead investor pentru această rundă de finanțare). 

Resurse de folos pentru antreprenori 

  • YC Startup School (o serie gratuită de cursuri și lecții despre cum să contruiești un startup, realizată de YCombinator)
  • ELPHA - o comunitate privată pentru femei în tech 
  • F6S - aici poți monitoriza toate acceleratoarele și poți să aplici la ele prin intermediul platformei 
  • Stripe Atlas (pentru startup-uri care vor să se încorporeze în Statele Unite - aspecte birocratice și proceduri legale, dar și o comunitate pentru fondatorii care și-au creat companiile astfel)

Despre Xenia Muntean 

Xenia este CEO și Co-Founder Planable, o platformă de colaborare și revizuire de conținut pentru specialiștii în marketing și social media, folosită de peste 5000 de echipe din spatele brandurilor precum Hyundai, Christian Louboutin, Viber și United Nations. Înainte de Planable, la vârsta de doar 20 de ani, aceasta a avut propria agenție de marketing digital și a coordonat campanii de social media pentru clienți precum Coca-Cola.

Xenia a fost menționată în lista Forbes 30 Under 30 în 2019, iar în 2018 a vorbit pe scena de la Cannes Lions, la categoria Inovații. Xenia a absolvit academia de start-up-uri a lui Tim Draper în Silicon Valley și a trecut Planable prin acceleratorul Techstarts din Londra în 2017. De asemenea, ea a publicat o carte - The Manifesto on Content Marketing Teams și și-a lansat propriul podcast – People of Marketing.