Jurnalistă interesată de poveștile celor care construiesc ceva nou și de felul cum funcționează lucrurile, procesele și tehnologiile. De peste 20 de ani documentez și editez subiecte despre cultură, educație, societate și antreprenoriat, în media tradițională și alternativă și în zona de business.
Reprezentanții berarilor din România spun că, pe fondul creșterii accizei la alcool cu 10%, ar putea crește producția ilicită de bere. Să fim atenți, deci, la berea artizanală pe care o consumăm în această vară caniculară. Până una, alta, suntem cu ochii și pe efectele pe care majorările de taxe le vor produce asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Din SUA, așteptăm să aflăm taxa sau taxele finale pe importuri din UE negociate de comisarul european pentru comerț cu administrația Trump. Bine ai venit la Pastila de antreprenoriat!
În săptămâna când liceenii români au început să dea Bacalaureatul, pe piața de curierat a avut loc tranzacția anului și am aflat ce trebuie să faci ca să apari cu site-ul tău în Google AI Overviews. În plus, în acest episod din „Pastila de antreprenoriat” psihologul Corina Chirileasa ne vorbește despre ce înseamnă un antreprenor puternic, în doza de wellbeing.
În săptămâna când toată țara a vorbit despre posibile creșteri de taxe și impozite, am aflat că UE a lansat o strategie pentru startupuri și scaleupuri și că a apărut un produs AI care învață din comportamentul clienților din magazinele fizice. În plus, din acest episod din „Pastila de antreprenoriat” inaugurăm o serie despre burnout și managementul stresului, alături de psihologul Corina Chirileasa.